Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

When you’re smiling

Oct
19

But when you’re cryin’… you bring on the rain
So stop your frownin’…be happy again!
Cause when you’re smilin’… keep on smilin’
The whole world smiles with you. 🙂

Să vă povestesc ce-mi veni cu versurile astea, fix azi, dintre toate zilele. Da, a fost o zi călduţă, a ieşit soarele, dar nu despre asta este vorba. După muncă, fug către 2-ul pe care-l zăresc în staţie, să mă ia şi pe mine, că Doamne, greu e să mai şezi încă 15 minute în staţie, la răcoarea care sincer îmi displace… Şi fuga-fuguţa, mă sui în vagon, primul din cele două. Acolo, un copil drăgălaş de 3 ani maxim, plângea de se rupea lumea-n două. Da’ un plâns din ăla adevărat, real, care să înmoaie chiar şi cele mai împietrite inimioare. Toată lumea întreba mămica ce-are copilu’ de nu vrea să tacă. Îl doare ceva, a primit injecţie, etc, întrebări existenţiale, fireşte, puse de pensionarii care şedeau de-a dreapta şi de-a stânga lui. Maică-sa, exasperată, le tot zicea: “Eh, plânge pentru că n-am mai vrut să stau cu el în parc. S-a făcut frig, e vremea să plecăm acasă, şi-acum plânge”, se scuza ea. Pensionarii, cu riposta, şi profitând de una din minunile circulaţiei, şi-anume semaforul: cum se opreşte tramvaiul la roşu, ăştia toţi sar la copil: “Vezi, dacă plângi, până şi tramvaiul se opreşte!”. Toţi, în cor, ziceai c-au repetat de-acasă, deşi nu se ştiau între ei. Noi, restul, martorii tăcuţi ai scenei, râdeam care mai de care pe sub mustăţi, unii comentau, alţii făceau remarci răutăcioase, gen “Minţiţi voi copilu’, dacă-i prost vă şi crede” şi altele…

Şi pentru ca să fie şi mai faină povestea, tramvaiul se încăpăţâna să pornească. N-a durat mai mult de 30 de secunde toată drama, dar a prins ideea – copilul, cu suspine şi sughiţuri, se uita şi-n stânga, şi-n dreapta, confuz. Tramvaiul, nici să vrea să se mişte. Pensionarii plusează “Vezi, nu te-ai oprit din plâns, acum noi ce facem? Vrem s-ajungem acasă, ia nu mai plânge!!”. A mers faza cu vina, căci piciul s-a oprit, volens-nolens, mai mult nolens. Tramvaiul, ca prin minune (în capul lui, căci de fapt se făcuse verde), dă s-o ia la goană, şi toată lumea zâmbeşte uşurată: copilul, c-a pornit tramvaiul care nu mai voia să meargă din cauza lacrimilor lui, şi pensionarii, că s-a oprit monstruleţul din plâns. Noi, martorii, în continuare, cu zâmbetul pe sub mustăţi. După ce-a coborât, micuţul, de mână cu mămica, a făcut vreo 3 paşi mărunţi, s-a oprit, s-a întors şi le-a făcut cu mâna tuturor participanţilor la mica dramă din tramvai – noi i-am zâmbit în continuare, iar pensionarii i-au răspuns cu salut, la rândul lor. ;))

Morala: când eşti mic, astfel de întâmplări magice apar, şi Doamne, ce frumos e să mai crezi că zâmbetul tău poate porni tramvaiele din loc… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *