Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Versiunea 3.0 a Ioanei

Jun
29
versiunea 3.0 a Ioanei

versiunea 3.0 a Ioanei

E liniște și pace și mult verde în jur. Așa se vede lumea acum din biroul meu cel nou, de unde meditez la aceste gânduri. Azi, în ziua când mi se instalează și mie versiunea 3.0, am parte de o zi caldă, cu nori, dar plăcută. Cam cum a fost anul care-a trecut. Anul cu numărul 29 a fost unul plin de provocări, printre care și găsirea unui nou loc de muncă, și plecarea de acasă, după aproape doi ani de stat cu bebe Alex. 

Să-ncepi ceva nou e cumva… de speriat. Deși doream tare mult să termin cu statul acasă, mă luptam, în același timp, cu gândurile că nu sunt o mamă bună*. Pentru că vreau să mă dezvolt în continuare, pentru că am un copil pe care îl iubesc din tot sufletul, dar în același timp nu vreau să uit de Ioana (lucru care mi se pare că l-am făcut, după apariția lui Alex în viața noastră). Și e firesc să uiți de tine, când primești în grijă un suflet neajutorat, de care nu te desparți zi și noapte, la al cărui zgomot reacționezi de parcă s-ar fi întâmplat te-miri-ce, când de fapt copilul scâncește în somn (dar tu de unde să știi, doar e primul copil pe care-l crești?!).

Și-așa începe viața Ioanei la vârsta de 30 de ani. Îmi doresc sănătate, să pot să-mi fac treaba pe care o iubesc în continuare, să pot să-mi ajut prietenii, și cel mai important, să fiu acolo pentru băiatul și pentru soțul meu. Știu că toate acestea cer timp și efort, dar, ca orice lucru bun din viață, simți că-l meriți cu adevărat după ce-ai pus osul la treabă.

*apropo de gândul că sunt sau nu o mamă bună, pe mine m-a ajutat mult să fac tranziția de la stat acasă la mers la muncă acest podcast realizat de doi reporteri de la Decât o Revistă: intitulat simplu, mame, are interviuri cu femei extraordinare, oameni frumoși, cu experiențe din care poți oricând învăța. Recomand! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *