Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Turişti în Cluj – Part 01

Jan
28

Când se iveşte, pe nepusă masă, oportunitatea de-a petrece un weekend în compania unor prieteni la Cluuuj ( 😡 ), ei bine, oferta nu se ratează! Mai ales când Polus-ul arată mega-reduceri (damn, ce alt motiv să mai cauţi?!) şi amicii deja dau telefoane programând cafele şi ceaiuri, la depănat de poveşti… Aşadar, sâmbătă dimineaţa, cu băgăjuţele pregătite, ne suim în maşină şi o luăm spre oraşul de pe Someş. Drumul a fost OK-ish, n-am făcut mult (curat, fără zăpadă & tiruri, am mers lin).

Ajungem bine şi mergem la cazare. Mda, deşi avem mulţi preteni în oraş, am ales să dormim într-un hotel, să nu deranjăm lumea. Ceea ce n-a fost o decizie chiar neinspirată, pentru că ai mei au găsit cazare foaaarte ieftină (undeva la 150 lei – apartament cu 2 dormitoare, pentru 4 persoane, central – pe Dorobanţilor 69 – cam la 10 minute de mers pe jos, pe tocuri, până pe Eroilor). De dormit am dormit bine, a fost cald în cameră, totul foarte curat, nou pus la punct (deşi cu lucru făcut de mântuială: cu becuri care tot pâlpâiau: ba se porneau, ba se stingeau sau oglinda din baie care s-a dezlipit la un moment dat), dar la cât a costat, sincer, n-am ce să comentez! 😉

No, drum şi cazare – check! Acum să vedem cum stăm la un alt capitol preferat de-al meu, şi-anume: păpica. De mâncăcioasă, ştiţi că-s mâncăcioasă, aşa că trebuia să “ochesc” locuri în care n-am mai fost. Şi-am început după o tură de preumblat prin Iulius (deh, ţăranii la oraş) să căutăm de mâncare – e un fapt bine cunoscut că shoppingul face foame. Alegerea mea: Salad Box. Cea mai bună Caesar’s salad pe care am mâncat-o până acum! Eftin şi bun – iată ceva ce n-aş fi spus despre ceva din Iulius Mall; ai mei au ales Lunch Box, mâncare de casă, da’ eu, cu reminiscenţe din 3F-ul timişorean, nu m-am dat tare interesată.

Pe seară, în schimb, a venit marea îmbuibare! Am mâncat una dintre cele mai bune cine ever la Toulouse! Despre care vă povestesc mâine, pentru că mâncarea aceea excelentă merită o atenţie aparte (ca să nu spun că vă ţin în suspans). (ps: it was mexican!)

3 Responses to Turişti în Cluj – Part 01

  1. Am făcut cu schimbul, pare-se: eu Oradea, tu Cluj. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *