Cum să fii turist în propriul tău oraş? – simplu! Se iau nişte bloggeri: Lilişor, Laurenţiu, Flavius, Dani, Cristi, Bogdan, Dan, Sebi, Cipri şi subsemnata, se mai adaugă nişte orădeni curioşi şi gata. Avem reţeta pentru o duminică în care ne-am comportat ca nişte turişti veritabili, în descoperirea celor mai frumoase clădiri de patrimoniu din oraş! O iniţiativă a Casei de Cultură a Municipiului, demnă de laudă, pentru că eu, una, de multe ori am mers pe lângă clădiri, fără să ştiu măcar o boabă din ce-au reprezentat cândva, iar această promenadă a mai salvat în memorie nişte lucruri frumoase.

Turul a-nceput dis-de-dimineaţă, la ora 9 şi jumătate, când ne-am întâlnit în faţa Palatului Baroc (fostul Muzeu al Ţării Crişurilor). Mulţunea foarte nerăbdătoare a fost bine strunită de ghidul nostru, Loredana, care a răspândit informaţii, deşi destul de emoţionată. Cum ne-am întâlnit la Palat, nu se putea să nu-ncepem cu Complexul Baroc (cel mai mare din România), format din: Şirul canonicilor, Basilica Sfântul Laszlo şi Palatul Baroc (în ordinea construirii). Dintre detaliile mai importante, aflaţi că Şirul canonicilor este, de fapt, un complex de 10 clăridi  (care-a fost construit în decurs de 100 de ani, pentru că aceste clădiri s-au ridicat pe pacurs), pentru a-i găzdui pe canonicii ce aveau să construiască biserica, şi mai târziu Palatul. Se spune că lui Laszlo îi plăcea vânătoarea, şi astfel a ales să i se construiască un palat aici, formând mai apoi oraşul Oradea (zice legenda). Basilica are în compoziţie marmură de Carrara şi Vaşcău, şi conţine o bucăţică din moaştele Sfântului Laszlo. Despre faimosul Palat, câteva informaţii: momentan este sediul Episcopiei Romano-Catolice, are 100 de încăperi şi 365 de ferestre; printre cei mai faimoşi locatari se numără Maria Tereza şi Franz Josef.

Trecând prin parcul Petofi, am ajuns lângă Spitalul Staţionar: construit în 1806 din donaţii publice, acesta adăpostea aproximativ 30 de paturi. Chiar lângă acesta, se află şi Palatul Finanţelor Publice: pe pământul cumpărat de la călugării misericordieni de către municipalitate, acesta a fost construit de către celebrul arhitect Kálmán Rimanóczy Sr; la finele celui de-al Doilea Război Mondial a fost transformat în policlinică, rol pe care-l deţine şi-n prezent.

Intrăm mai apoi pe Corso, locul faimoaselor palate orădene: Palatul Apollo este printre primele din Oradea care-a beneficiat de un lift (ultima operă a lui Kálmán Rimanóczy Jr). Palatul Moskovits, opera lui Kálmán Rimanóczy Sr a fost un experiment la vremea construirii sale: prima clădire cu structură metalică din Oradea. Lângă, Casa Bartsch (locul actualului Lactobar), a fost prima bancă română din Oradea, şi se numea (culmea!) Marmoroch, Blank & Co; în perioada interbelică clădirea a fost cumpărată de BOR, pentru suma de 7 milioane de lei, pentru a fi dărâmată – în locul ei urmând a se construi o catedrală, însă s-a renunţat din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, casa fiind salvată.

Hotelul Parc a fost ridicat de către Emil şi Gyula Weislovich în 1903, pe terenul unei vechi clădiri din secolul XVIII, numită “castelul Bethlen” care a fost demolată în întregime. În timpul epidemiei de holeră din 1837, iar în anii imediat următori, aici funcţiona un magazin de pompe funebre. Hotelul, decorat cu covoare indiene şi obiecte decorative orientale, dispunea de 30 de camere şi era încadrat în reţeua hotelieră Ritz. Printre faimoşii locatari ai hotelului se numără George Enescu, poetul indian Tagore, Nicolae Iorga sau Carol al II-lea – dat afară de către Emil din cauza “indiscreţiilor amoroase”.

Am mai vizitat: Biserica “Baratok” şi claustrul Franciscan, Mănăstirea şi capela mizericordienilor, Palatul Stern, Tribunalul, Casa comitatului, Casa Ady Endre, Baroul, Mănăstirea ursulinelor, Palatul  Episcopiei  Ortodoxe / Palatul Kalman Rimanoczy Jr, Palatul Veneţian, Teatrul de stat (proaspăt renovat), Bazarul, Casa Poynar, Complexul Rimanoczy / fostul restaurant Oradea, Cafeneaua Emke / Astoria, Restaurantul Transilvania, Casa de cultură Oradea, Casa Levay, Primăria + o vizită în turnul acesteia, Complexul “Vulturul Negru”, Episcopia greco-catolică, Catedrala ortodoxă / “Biserica cu  lună” (care-şi datorează numele unui mecanism potrivit să arate fazele lunii), Magazinul Deutsch, Palatul Adorjan 2, Magazinul “Curtea de fier” / fostul “Oţelul”, Palatul Ullmann, Hala comercială / Facultatea de medicină.

Multe am mai aflat, însă prea puţină vreme să vă povestesc despre minunatele istorii care se-mpletesc în jurul arhitecturii oraşului de pe Crişul Repede. Vă las cu poze, şi cu invitaţia de a urmări #oradeanoastra pentru a fi la curent cu următoarele proiecte! Duminică faină s-aveţi!

PS: şi totuşi, după aflarea acestor istorii frumoase, nu pot să nu mă-ntristez la gândul că mai mult de jumătate din aceste clădiri sunt în paragină. Chiar nimeni să nu se mai îngrijească de arhitectura oraşului nostru?