Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

The Expendables 2

Sep
04

Fusei aseară la film. Păi dacă-i luni, cum altfel? Am cedat ispitei şi-am ajuns să văd The Expendables 2. Din start am să recunosc că n-am văzut partea 1, dar după ce procentaj are la Roşiile Putrede, nu mă tare deranjează lucrul ăsta. Am cedat tentaţiei de a-i vedea pe toţi musculoşii copilăriei mele, şi sincer, nu-mi pare rău. Au fost două ore de bubuială la maxim (mai ales că filmul rulează în sala cea mai mare din Cortina, which is awesome, by the way! 😉 ).

Ca să-ncepem cu primele impresii: toţi sunt bătrânei, mai puţin Chuck Norris. Yup, bancurile cu Chuck sunt adevărate, ăsta-i nemuritor. În rest, toţi sunt bunicuţi, cu riduri, cearcăne, umflaţi, ochi tulburi, ce mai – time waits for no one. Dar să revenim la oile… pardon, la eroii noştri. Stallone conduce o gaşcă de mercenari, care-s contractaţi de Willis să recupereze o cutiuţă magică (ce conţine planurile unei mine unde-au fost îngropate vreo 5 tone de plutoniu, cam aşa). Van Damme e tipul rău (care nici măcar n-are nume, săracul – îi zic ăştia Vilain), care face în final o scenă de kickboxing dintr-ăla cum numai el ştie, dar care parcă nu-i convingător. Lundgren e inginerul chimic super-deştept, cu probleme de socializare, iar Statham face pereche cu Stallone, best friends and all. Apare şi Schwarzenegger, cu celebra replică “I’ll be back”, care-a generat olecuţă de umor în sală, sau Chuck Norris care evident face un banc cu Chuck Norris. Nu cred că trebuie să vă mai povestesc despre final, tot filmul e mega-previzibil, dar dacă aveţi chef de-o bubuială fără sentimente, cu crema cremei filmelor cu eroi, ei bine, alegerea nu se poate să fie mai bună!

Filmul ăsta nu va câştiga cel mai probabil nimic, va avea o viaţă scurtă, dar ce e important e faptul că eroii ăştia ai anilor ’80-’90 au primit o treabă de care se achită onorabil, aş zice. Nu trebuie să mergeţi cu aşteptări mari, lăsaţi eroii să vă amuze.

PS: și ca să nu vă las cu ochii-n soare, vă dau și trei invitații duble, la concurs, primilor 3 care-mi zic că vor să vadă filmul. Invitaţiile vor fi valabile toată perioada în care rulează filmul la Cinema Cortina. 😉

17 Responses to The Expendables 2

  1. Eu cu mama mea vrem sa vedem filmul!!!!! 😀

  2. Uh! Uh!
    Invitatii duble ce? 😀 Cand? Cum?

    Am vazut si prima parte. Eu zic ca merita sa-o vezi si tu… Aceeasi idee, eroii copilariei, bubuiala la maxim, fara [multa] drama.

  3. Eu cred ca e un film care merita sa fie vazut.Nu te intalnesti in fiecare zi cu actorii care au tinut box-office-ul decenii intregi (si nu exagerez cand spun asta) si… culmea!!! joaca toti in acelasi film.Nu cred ca va mai fi cineva atat de curajos 🙂 (oare de ce nu ma mir) sa-i uneasca pe toti intr-o singura pelicula,si mai ales pe Chuck Norris ,care dupa cum stim nu prea are timp de filme pentru ca el face cam 30 de filme in aceiasi zi 🙂
    asadar ,vreau sa-l duc pe feciorasul meu sa-i vada pe toti la un loc.

  4. Me me me 🙂

  5. Glad you had fun ! Sunt curios cum e partea a 2-a, prima parte m-a distrat. Aș vrea să-l văd ! 🙂

  6. Am fost duminică la el. Și probabil va fi primul film pe care îl voi cumpăra pe DVD/BlueRay. Să pot pune pe repeat unele secvențe. Am râs cu lacrimi… 😀

  7. Suna interesant… Chuck Norris e nemuritor intra-adevar … :))

  8. EU vreau sa-l vad. btw, stie cineva de ce nu joaca Vin Diesel si The Rock?……. pai cine ar mai juca in 3?

  9. La magic Mike te-ai uitat, sau nu e genul tau de film?
    O prietena l-a vazut si cica i-a placut foarte mult, ar trebui sa il incerci.

Leave a Reply to Ioana S Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *