Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Pentru că e vineri. Şi soare. Şi ziua mea

Jun
29

Şi pentru că am prieteni, căci asta-i cel mai important, uite, azi, la 24 de ani, sunt recunoscătoare cel mai mult şi cel mai mult pentru ei… Dintotdeauna am fost geloasă pe americani, care au o zi în calendar în care să fie recunoscători pentru ceva, nu contează ce. La noi nu prea e cazul, suntem mult prea consumaţi şi importanţi şi evident, pe cale să devenim şi mai importanţi ca să ne oprim o secundă să ne analizăm viaţa şi să ne dăm seama că HEY, poate nu toate lucrurile pe care le avem ar trebui să fie obţinute uşor! (more…)

Zodia Racului

Jun
30

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

(Octavian Paler, “Zodia Racului”)

… Dar nu sunt un rac autentic, în zadar mă tot laud cu zodia mea!

Aşa-i, maestre. Nu suntem raci autentici, nu putem decât să acumulăm mult şi mult, cu riscul de-a cădea pradă vanităţii, narcisismului, a obsesiilor şi a fantasmelor atât de specifice nouă, racilor. În fiecare an, de ziua mea, sunt din ce în ce mai conştientă de lucrul acesta…

*sursa foto: aici

De ziua mea…

Jun
29

 

… îmi place să fie soare şi căldură (nu cum e anul acesta! :(). Multe grade în termometre, că doar e vară, ce naiba?! Orice-ar fi, azi mă trezesc cu zâmbetul pe buze! Ador să mă trezească lumea din somn cu telefoane şi mesaje, la care răspund cu cel mai mare drag, poate şi pentru că sunt un (d)răcuşor ceva mai narcisist, ete de-asta! ;)

Îmi face plăcere să primesc cadouri şi surprize – cu condiţia să nu fie prea surprize (adică îmi place să deţin controlul, aşa că sugerez, ca o drăguţă ce sunt – că poate ai face mai bine să-mi iei cartea AIA decât cea pe care voiai tu, de fapt). Mi se trage de la faptul că-s un fel de control freak, dar asta e, mă mândresc cu asta! E ziua-n care ador să fiu centrul atenţiei, mai mult ca niciodată (da, cei ce mă cunoaşteţi personal… ştiţi că mă cred buricul pământului – prove me wrong and maybe, just maybe, I might change my mind).

(more…)