Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Concursul Naţional de Discursuri Timişoara Toastmasters

May
05

Yup, it’s happening alright! Cum s-a întâmplat anul trecut, în aceeaşi perioadă cu PRbeta are loc şi Conferinţa Naţională Timişoara Toastmasters 2012. Tocmai ce s-a încheiat prima sesiune de traininguri care, la fel ca anul trecut, au făcut senzaţie. Organizatorii s-au dat peste cap pentru ne oferi o paletă cât mai bogată de traininguri şi discursuri. După discursul Preşedintelui Toastmasters Timişoara, Cristian Onofrei, am vizionat un discurs magnific, cel al Oliviei Schofield (World Championship of Public Speaking, Finalist) care deşi are un defect de vorbire, este unul dintre cei mai importanţi traineri internaţionali la ora actuală. (more…)

Emoţii constructive

Feb
07

În această seară îmi reiau traseul început acum multă vreme, la Oradea Toastmasters. Pentru că de data asta facem lucrurile ca la carte, îmi vine mie rândul să ţin primul discurs all over again, discursul de “spargere a gheţii”, sau Ice Breaker! Cu alte cuvinte, voi vorbi despre unul dintre subiectele mele preferate, adică DESPRE MINE! :)) (more…)

Care-i treaba cu umorul?

Nov
23

Sau cum se aplică umorul în discursurile Toastmasters. Da, asta-i una din lecţiile prinse la trainingurile de la Conferinţa Naţională Toastmasters de la Cluj, la care-am participat. Adrian Rusu, trainerul care l-a susţinut, e un inginer care, aparent, n-ar avea nici în clin, nici în mânecă cu acest subiect: vorbitul în public şi mai ales, umorul. Începând chiar el cu câteva glume care să destindă atmosfera, lucru care ne-a făcut şi pe noi să fim mult mai deschişi, chiar de-i vorba de ora 9 dimineaţa. (more…)

Cluj – always a pleasure!

Nov
21

De când l-am vizitat mai pe-ndelete anul trecut, prin toamnă, când aveam vise de-a mă muta în urbea de pe Someşul Mic, a trecut ceva vreme… deşi acum era prezent frigul ce mă speria şi-mi provoca ceva coşmaruri, am decis că n-am să-l las, totuşi, să stea în calea unor noi aventuri care-mi sunt pregătite. Aşadar, cu ocazia celei de-a treia Conferinţe Naţionale de Discursuri Toastmasters (unde am şi jurizat, dar despre asta vă povestesc ceva mai încolo, să-mi adun ideile niţel!), am bifat Clujul şi anul acesta în lista mea de TO DO. ;)) (more…)

Cluj-Napoca: Conferinţa Naţională de Discursuri Toastmasters

Nov
15

O nouă conferinţă naţională de discursuri ia naştere luna aceasta, la Cluj-Napoca: este vorba de o zi dedicată cluburilor Toastmasters din ţară, cu concursuri, sesiune de workshop-uri şi, una peste alta, socializare! 🙂 După modelul concursului naţional ce a avut loc anul acesta la Timişoara în luna mai, la care-am avut şansa să particip, a venit vremea Clujului să nu se lase mai prejos, şi să organizeze şi ei un eveniment deosebit.  (more…)

Mai mult decât un exerciţiu

Oct
19

Ştiu că vă bat la cap destul de des despre cât e de fain la Oradea Toastmasters (clubul nostru de public speaking şi leadership), că e un bun prilej să-ntâlneşti oameni faini care te pot ajuta să-ţi “coci” ideile într-un mediu mai mult decât plăcut şi creativ, şi-n plus, e perfect pentru dezvoltarea personală.

Aseară, la o şedinţă Oradea Toastmasters, am avut prilejul unic de-a vedea nişte situaţii peste care poate trec zilnic cu vederea, însă sunt cu mult mai recunoscătoare pentru micile imbolduri sau micile momente de “aha!” pe care le am tot mai des, graţie noilor mei colegi, viitori lideri toastmasteri! 😉 (more…)

Experienţa Toastmasters, şi-n presa locală

Jul
22

Ioana Ștef

Iacătă, despre Toastmasters Oradea ajunge să scrie şi presa noastră locală, şi acest lucru nu poate decât să ne bucure! Săptămâna aceasta, şedinţa Toastmasters Oradea a fost una deosebită, pentru mine. Am susţinut primul discurs, şi mai apoi, după şedinţă, primul interviu, în calitate de VPPR pentru un ziar. Ici-şea găsiţi un mic fragment din cele pe care le-am declarat :

Una bucată vis: bifat!

Jul
13

Toţi cei ce mă ştiţi personal cu siguranţă veţi afirma că nu cunoaşteţi o persoană care să fie mai energică/vorbăreaţă decât mine. Aşa e. Întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc (cu folos, aş preciza), şi iată că papagalul cu care m-a înzestrat natura vine, în sfârşit, să-mi acorde o recunoaştere care pentru mine înseamnă enorm. Ieri, în cadrul şedinţei Oradea Toastmasters, au avut loc primele votări pentru funcţiile de conducere. (more…)

The Road to… Timişoara

May
11

Fac ce fac, şi tot la Timişoara ajung. Mi-e tare dor de oraş, n-am ce face. N-am ales eu să mă despart aşa de brusc precum am făcut-o de urbea de pe Bega… Anyway, s-a cam prins lumea de la mine din familie că aş face şi pe dracu’-n patru, numa’ să mai merg aşa, din când în când, într-o vizită prelungită, pentru doza de drog. Plus că acolo-s şi fetele mele, my soulmates, şi şantajul e maxim, iar eu sunt o fiinţă slabă. 😉 (more…)

Concurs de discursuri Timişoara Toastmasters

May
10

După cum am început să mă laud încă de-acum câteva zile cu reîntoarcerea mea în Timişoara, ca s-asist la PRbeta, prima conferinţă regională de PR, iată că norocul a făcut ca în perioada imediat următoare (14-15 mai) să aibă loc primul concurs naţional de discursuri, organizat de primul club din ţară, şi-anume Timişoara Toastmasters! 😀

În calitate de membru Oradea Toastmasters, şi ca o mare amatoare de discursuri ce sunt, nu puteam rata această ocazie (m-am şi înscris la secţiunea de Table Topics. :)) (more…)