Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Ziua Oradei şi Regina Maria

Oct
10

Poate ştiaţi, sau aflaţi acum, dar anul acesta, Ziua Oradei (aniversare pe care o sărbătorim în fiecare an în 12 octombrie), va sta sub semnul regalităţii! Mai jos aveţi programul oficial al manifestărilor dedicate zilei oraşului, alături de reprezentanţii Casei Regale: Principele Radu, Principele Nicolae şi Arhiducesa Maria Magdalena. (more…)

O toamnă bogată la #Oradea

Aug
30

Deşi ador vara şi căldurile, lipsa tot mai acută de activităţi şi-a făcut simţită prezenţa, astfel că aştept cu nerăbdare să-nceapă luna septembrie, pentru că Oradea va fi un adevărat punct de atracţie. Să-nceapă toamna:

  • În ultima săptămână de august, primele zile din septembrie avem un festival inedit (more…)

Cum a fost la filmări: Perpetua şi Felicitas

Aug
24

Azi am să vă povestesc iute cum a fost la filmările pe care le-am anunţat săptămâna trecută, cele pentru o piesă de teatru care va avea premiera în cadrul Festivalului de Teatru Scurt de anul acesta, de la Oradea.

Ei bine, n-a fost nimic spectaculos, am primit costumele indicate – halate şi baticuri, că doar trebuia să părem cât mai austere şi muncitoare, iar nenea regizorul a fost chiar OK. Nici vorbă de urlete, ţipete, scandaluri, cum îmi închipuiam eu că se practică mai nou pe la filmări, sau cum auzisem pe la alţii. (more…)

#Oradea: Se caută voluntari pentru o filmare!

Aug
19

Orădeni, am un anunţ deosebit de important pentru voi! Ca voluntar al Teatrului de Stat din Oradea, am aflat de un proiect ce va avea loc săptămâna viitoare: o filmare pentru o piesă de teatru ce va avea premiera în septembrie, la deschiderea stagiunii! Iată anunţul postat pe pagina de Facebook a Teatrului:

Prieteni, avem nevoie de ajutorul vostru!

Căutăm voluntari pentru o filmare ce va avea loc luni, 22 august, 2011, la Casa de Cultură a Municipiului din Oradea (Sala Arlus). Filmările se vor folosi într-o piesă de teatru care va avea premiera în toamnă, pe scena Teatrului nostru! (more…)

Casting la Teatrul de Stat, Oradea

May
09

Teatrul de Stat Oradea organizează, miercuri 11 (ora 11.00 şi ora 18.00) şi joi 12 mai (ora 10.00) un casting pentru figuraţia spectacolului de deschidere a Festivalului de Teatru Scurt şi a Teatrului de Stat din Oradea – musicalul Scripcarul pe acoperiş.

Cei interesaţi trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii:

  • să fie tineri cu vârsta cuprinsă între 12-30 ani;
  • să aibă condiţie fizică bună;
  • să le placă muzica şi dansul.

Persoana de contact:

Gabriela Miron
Tel : 0723636222
E-mail: teatruloradea2003@yahoo.com

Deci, cei interesaţi sunt invitaţi să participe la aceste castinguri, cu siguranţă că va fi un spectacol fain! 😉

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=RBHZFYpQ6nc&w=500&h=405]

Îndrăgostiţii din Ancona

May
06

Poate n-aveţi chef de filme, în această după-masă (deşi am auzit că-s alese pe sprânceană), şi poate vreţi să râdeţi cu poftă la o comedie numa’ bună de-nceput de week-end… Dacă aşa stau lucrurile, ei bine, vă recomand să mergeţi la piesa de teatru ce se joacă în această seară, cu începere de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Am fost la premieră, şi ţin minte că vreme de peste 2 ceasuri am râs cu gura până la urechi, am fredonat (căci e o comedie muzicală, uitai să vă zic), şi m-am simţit foarte bine în compania locuitorilor din Ancona. 🙂 (more…)

Din dragoste de teatru

Mar
07

… am răspuns DA! provocării lansate de Teatrul de Stat Oradea în luna decembrie a anului 2010. Echipa de voluntari TSO (cum ne place să ne intitulăm) este o echipă tânără, formată din membri cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, uniţi de dorinţa de a ajuta Teatrul nostru drag.

Voluntarii sunt împărţiţi în mai multe departamente, şi anume: echipa artistică, cea care se ocupă de promovare (atât stradală – după modelul vienez – cât şi în incinta unor locaţii precum Lotus, ERA Shopping Park sau chiar Orăşelul Copiilor), echipa de vânzări, şi evident, echipa care se ocupă de organizare. Printre activităţile favorite ale voluntarilor sunt cele de animatori – fete şi băieţi îmbrăcaţi în costume de epocă, prezenţi la evenimentele dedicate copiilor (spectacolele de sâmbătă şi duminică dimineaţa) sau cele de hosting (care vor deveni o constantă a spectacolelor de teatru) – domnişoare elegante care vor întâmpina oaspeţii Teatrului.

„Şedinţele” voluntarilor au loc o dată pe săptămână, atent supervizate de coordonatorul proiectului, actor al Trupei Iosif Vulcan, Ciprian Ciuciu. Toate acţiunile au ca scop promovarea imaginii Teatrului de Stat şi implicit a oraşului Oradea. Planuri există, iar energia şi entuziasmul de care dau dovadă aceşti voluntari vor ajuta cu siguranţă la finalizarea acestora.

Bineînţeles, există şi beneficii în ceea ce-i priveşte pe voluntari: toţi aceştia intră gratuit la evenimentele Teatrului de Stat şi au acces direct în culise; echipa de vânzări primeşte un comision de pe urma biletelor distribuite, iar cei din echipa artistică sunt primii luaţi în considerare în ceea ce priveşte figuraţia pentru spectacolele viitoare. Tot pentru cei din implicaţi în departamentul artistic se organizează un workshop în fiecare sâmbătă, ţinut de Ciprian Ciuciu, la care participarea este din ce în ce mai mare.

*articol publicat în Zile şi Nopţi, săptămâna 04-17 martie 2011.