Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Cele mai rapide și simple brioșe

Feb
06

Îmi place să gătesc și voi, cei care mă citiți deja de ceva vreme, știți asta. Că-s mai leneșă când vine vorba de scris pe blog, eh… asta e altă poveste! 🙂 (more…)

Budincă de pâine cu fructe de pădure

Mar
24

La cererea telespectatorilor, pardon, a prietenelor de pe facebook, am promis că scriu rețeta de Budincă de pâine cu fructe de pădure cu care i-am momit ieri pe cei mi-au „călcat” profilul de pe rețeaua socială. Aveam ceva timp liber la dispoziție, și pentru că urma să avem musafiri, m-am gândit să testez ceva nou, ce n-am mai făcut (în traducere: îmi era efectiv lene să mă mai apuc de frământat aluat pentru tartă cu mere sau alte invenții bucătărești). (more…)

Mascarpone e secretul

Jan
09

Poate păţiţi uneori, voi, ăştia mai gospodini dintre voi, să vă prindă sărbătorile cu 0 (zero) inspiraţie când vine vorba de gătit. Bine, nu neapărat de gătit treburile alea grele – mie  rareori mi se dă în cârcă altceva decât desertul, am (prea) mulţi bucătari pricepuţi prin preajmă – ci dulciurile. Ei bine, la mine-n familie, deserturile sunt foarte importante, se devorează cu viteza luminii pentru că am foarte mulţi pofticioşi prin preajmă, aşa că înainte de Crăciun m-am trezit (brusc şi subit) că nu ştiu ce prăjitură nouă să le coc ăstora. (more…)

Ciupercuţă, supă cremă te fac!

Apr
17

Să revenim în forţă după sărbătorile pascale, în care-am mâncat şi ne-am ghiftuit, cu ceva uşor de pregătit şi mai mult, ceva absolut delicios! Aşadar, azi pregătim supă cremă de ciuperci. Da’ ce ciuperci, să vă spui acuş: ciuperci crescute-n casă. Se face că mai nou e bine să-ţi “grow your own”, aşa că iubitul meu s-a decis că nu i-ar pica rău să aibă o cutie care să producă ciuperci aproape zilnic, chiar sub ochii lui. (more…)