Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

#11even Oradea: Vorbim despre curaj şi bucurie!

May
26

Poate v-amintiţi de tot “fuss”-ul de anul trecut cu 11.11.11, cum eram toţi disperaţi să facem ceva fantastic în ziua aceea, pentru că, nu-i aşa, trebuia să rămână pe veci în istorie (silly humans). Ei bine, s-au făcut copii, s-au încheiat relaţii, unii s-au născut, alţii au semnat contracte dătătoare de bani, dar cei mai mulţi dintre noi din Oradea am fost la 11EVEN. Care s-a întâmplat pentru prima oară ever, nu doar local, ci-n mai multe oraşe din România şi Europa iar mie mi-a plăcut foarte mult atât formatul, cât şi experienţa în sine (despre care am vorbit pe larg într-o postare specială). (more…)

Cum a fost: Succes pe Tocuri

Mar
08

Lume la țol festiv a fost prezentă aseară, în sala de conferință Bordeaux din Hotel Ramada, majoritatea doamne și domnișoare, dar am avut și câțiva domni rătăciți (sau spioni, na!). Urma să aibă loc cea de-a doua ediție de Succes pe Tocuri, producția JCI Oradea. Vorbitoarele, 8 tinere femei de succes din Oradea (până în 35 de ani), care au venit să ne împărtășească din experiența lor: cum văd ele succesul, cum au ajuns acolo, cum împacă personalul cu profesionalul, cum au trecut peste momentele grele din viața lor, într-un cuvânt, REȚETA! 🙂 (more…)

Succes pe tocuri, ediţia a II-a

Mar
03

Nu ştiu câţi sau câte (mai bine) dintre voi vă amintiţi despre un eveniment 100% feminin, 100% bihorean, care-a avut loc anul trecut, în preajma zilei de 8 martie. Ce mod mai minunat de a le sărbători pe cele dragi nouă decât printr-o invitaţie de-a le asculta poveştile de succes? Ei bine, iată că JCI Oradea revine cu conceptul de “Succes pe tocuri”, lansat cu mare bucurie anul trecut! 🙂 (more…)

Stimaţi domni taximetrişti,

Feb
14

Am să-ncep această scrisoare declarându-vă eterna mea recunoştinţă şi admiraţie. Nu am permis (şi nici n-am vreo dorinţă să-l iau în viitorul apropiat), şi m-am bazat pe voi încă de la primele mele ieşiri în oraş (se-ntâmpla prin liceu asta). De-atunci mi-aţi fost alături la bine şi la greu, şi am învăţat să mă bazez pe voi şi mai mult, să depind de voi. Sunt o petrecăreaţă şi-o comodă, însă de fiecare dată am avut înţelegere şi sprijin, chiar dacă uneori erau orele prea mici pentru o comunicare fluidă de ambele părţi. (more…)

Avem fani Adi Hădean în #Oradea?

Jun
02

Pentru că dacă avem, ei bine, nu putem decât să ne bucurăm la aflarea veştii că acesta se va afla printre noi, şi asta foarte curând! La invitaţia celor de la Hotel Ramada, Adi Hădean va participa, în data de 11 iunie, la o sesiune demonstrativă de live cooking – smell, taste and learn – cu ocazia deschiderii sezonului de LIVE GRILL WEEKENDS care va avea loc în fiecare weekend, la Ramada, pe terasa THE HUB. 🙂 (more…)

Succes pe tocuri

Mar
08

Graţie Alinei Gâdoiu, am avut şansa să particip la un eveniment de senzaţie la Oradea: clubul JCI Oradea ne-a invitat la Hotel Ramada pentru o seară de “Girl Power”: ne-a adus în faţă doamne reprezentative ale oraşului nostru (din mediul de afaceri, academic, politic şi cultural), pentru a ne împărtăşi câteva dintre lecţiile învăţate de-a lungul carierei şi, evident, reţeta succesului pe tocuri! 🙂 (more…)