Posts Tagged ‘poezie’

Am revenit cu finalul poveștii de #prinBihor. Era și cazul, zile multe au trecut, și deja prietenii de la Euromaidec mă invită la o nouă excursie (curioșii vor afla că e o excursie frumoasă, care merită toți banii – are loc sâmbătă, 8 noiembrie). :-) Read on »

Să nu vă mai plângeţi că nu vă invit şi la de-astea culturale, iacătă că amicii de la Stage ne-au pregătit ceva minunat pentru joia asta! Aşadar, joi, 25 octombrie, de la ora 19, cunoscutul poet Mihai Vieru (Miki, pentru prieteni) îşi lansează un nou volum de poezii, intitulat AER ÎN IARBĂ, publicat la Editura Casa de Pariuri Literare. Acesta e cel de-al cincilea volum al poetului.  Read on »

luth

Despre Louise Labe nu știam foarte multe lucruri până la acest spectacol. Se spune că ea a fost o poetesă a secolului al XVI-lea foarte faimoasă, care datorită creșterii într-un mediu prielnic, și-a dezvoltat pasiunea pentru artă și în special poezie. Ei bine, trupa veselă orădeană, în frunte cu Emil Sauciuc (regizor artistic) și Florian Chelu Madeva (compozitor al melodiilor) au ales-o pe poetesă ca element central al unui spectacol inedit: Luth, compagnon (în traducere ar însemna ”Lăuta mea, prieten bun la greu”). Read on »

ornamente

Probabil că sunt unii dintre voi care-l cunoaşteţi pe Ciprian Ciuciu, tânărul artist orădean. E actor la Teatrul Regina Maria, însă are o grămadă de alte proiecte culturale care vin să completeze ceea ce se-anunţă a fi o promiţătoare carieră în lumea artelor. Aşadar, Cipri (cum îi spun cunoscuţii) cochetează cu lumea filmului (a lansat 2 scurt-metraje: “Cum să mănânci o pasăre – Ghidul începătorului” şi “eu n-am curaj“) şi cu cea a literaturii (e deja un autor publicat – cu volume de teatru sau poezie). Şi iată că, în premieră, va susţine un spectacol de poezie şi muzică – cu alte cuvinte, îl vom asculta pentru prima oară recitându-şi compoziţiile! :) Read on »

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

(Octavian Paler, “Zodia Racului”)

… Dar nu sunt un rac autentic, în zadar mă tot laud cu zodia mea!

Aşa-i, maestre. Nu suntem raci autentici, nu putem decât să acumulăm mult şi mult, cu riscul de-a cădea pradă vanităţii, narcisismului, a obsesiilor şi a fantasmelor atât de specifice nouă, racilor. În fiecare an, de ziua mea, sunt din ce în ce mai conştientă de lucrul acesta…

*sursa foto: aici

Summer_Rain

Intrând în casă după ce-am trecut puţin prin ploaia de vară de-afară, ploaie caldă cu stropi uriaşi, care cad grei la pământ, în minte mi se tot învârteau câteva fraze dintr-o poezie recitată de Ana-Maria la Cenaclul Nocturn, o poezie de-a Anei Blandiana. Eram şi eu leoarcă de ploaie, cu părul vâlvoi şi rochia udă, şi totuşi… nu ţin minte să mă fi simţit mai bine niciodată!! Iată versurile aici: Read on »

Neaţa bună tuturor! :)

Începem în forţă săptămâna aceasta: am să vă prezint câteva dintre activităţile care vor avea loc azi, 2 mai, de Ziua Naţională a Tineretului, la Oradea! :D FYI: “Ziua nationala a tineretului” în România a fost instituită prin Legea 425/25.X.2004. Cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului.

Aşadar, azi, începând cu ora 16, Ana-Maria Udrea ne invită la un training interesant: planificare personală şi profesională, care va dura până la ora 18. Apoi, de la ora 18: un workshop ţinut de Orădeanul, despre blogging şi jurnalism online, pretty exciting. Ambele activităţi au loc la Casa de Cultură a Municipiului, şi sunt cu intrare gratuită!

Activităţile se încheie cu o seară de poezie de amor, la care sunteţi invitaţi, bineînţeles! Aceasta se va ţine începând cu ora 20, la Cafe Noir! :)

Aşadar, chiar dacă plouă destul de serios în Oradea, înarmaţi-vă cu umbrele şi nu staţi în casă! Ziua Naţională a Tineretului se anunţă foarte interesantă! ;)

Dragilor, împreună cu Lili şi Ana-Maria, vă aşteptăm vineri seara, cam de pe la ora 18:30, în Music Cafe – ştiţi voi, la seara de recitat de poezie a Cenaclului Nocturn. Ediţia din săptămâna aceasta este dedicată poeziei de primăvară, aşa că vă rugăm, aduceţi-vă cu voi un volum-două de poezie, şi nu vă sfiiţi să recitaţi! :)

PS: Un mic “teaser” pentru vineri:

“Dupa-atâta frig și ceața,
Iar se-arata soarele.
De-acum nu ne mai îngheața
Nasul și picioarele
Cu narciși, cu crini, cu lotuși,
Timpul cald se-apropie.
Primavara asta, totuși,
Nu-i decât o copie.”

(George Topârceanu)

PPS: Dacă mai e nevoie de precizare, Music Cafe se află pe strada Primăriei, colţ cu Simion Bărnuţiu! Ne vedem vineeeri! :D

Dacă aveţi niţică timp liber la dispoziţie în week-end-ul ce vine, vin eu cu nişte recomandări bune-bune! :D

Joi, 17 feb:

  • La Casa de Cultură a Sindicatelor se primeşte vizita Teatrului de Vest Reşiţa: aceştia vin cu două spectacole: unul pentru copii (Mica Sirenă – se joacă de la ora 11.30) şi unul pentru cei mari – Bigamul – o comedie de Ray Cooney (de la ora 18). Preţul unui bilet este de 5 lei – spectacolul pentru copii şi 10, respectiv 15 lei pentru cel de adulţi.
  • La Filarmonica de Stat Oradea avem concertul obişnuit – în această seară, recital din J. Sibelius, B. Smetana şi A. Borodin. Biletele se pot achiziţiona înainte de spectacol, iar preţurile sunt cuprinse între: 9 lei (studenţi/pensionari) şi 19 lei.
  • În Podz, cu începere de la ora 21, are loc Quiz-ul săptămânal! Premiile sunt pe gustul tuturor… Be there or be square! ;)
  • În Yellow Submarine, joia e seara de karaoke – iar week-end-ul acesta e mega-petrecere Jagermeister!

Vineri, 18 feb:

  • La teatru, la Sala Studio de data aceasta, se joacă piesa “Soare pentru doi”, de Pierre Sauvil, cu începere de la ora 18. Eu am fost, şi v-o recomand, e excelentă! :)
  • O lansare de carte ne aşteaptă la Librăria Gutenberg: “Blues de Timişoara. O autobiografie” – Béla Kamocsa. Istorie pură a muzicii uşoare româneşti – de la unul dintre membrii fondatori ai trupei Phoenix şi instrumentist în formaţiile Gramofon şi Bega Blues Band – de la ora 18!
  • Dacă aveţi chef de poezie, la Music Café vă aştept, împreună cu Ana-Maria şi Lilişor pentru o seară de lectură de poezie de amor – începând cu ora 18.30! Aduceţi un volum cu voi, recităm şi povestim! :)
  • Pe seară, poate aveţi chef de nişte muzică: în Moszkva Kávézó vin cei de la Jedam în concert – intrarea: 10 lei.

Sâmbătă, 19 feb:

  • La ERA Shopping Park avem o sâmbătă deosebită: începând cu ora 17, vin să ne cânte şi să ne încânte Andreea Bălan şi Petrişor, într-un regal de dans!
  • De la ora 19, la Posticum ne aşteaptă un concert de chitară cu muzicieni români şi maghiari.
  • Chef mascat în Moszkva Kávézó – de la ora 21, cu intrarea 5 lei – se promite distracţie! :)

Duminică, 20 feb:

  • după atâta chefuit şi dănsuit, ne relaxăm puţin, nu-i aşa? Cafenelele de pe Corso şi cele de sub pasaj ne aşteaptă la o duminică chill, în compania prietenilor! :)
  • La Casa de Cultură a Sindicatelor se joacă “La Grande Magia”, de Eduardo de Filippo, în regia lui Alexandru Colpacci.

Week-end fain tuturor! :)

Ce faceți mâine seară? Așa, cam pe la 18:30? Vă întreb, pentru că, iată – a venit vremea pentru cea de-a doua ediție a Cenaclului Nocturn, cea dedicată poeziei despre natură. :)

N-o mai lungesc mult cu anunțul, așa că vă așteptăm (aceleași trei: eu, Ana-Maria și Lilișor) la Music Café, pe Str. Simion Bărnuțiu colț cu Str. Primăriei, la o seară de poezie. V-am pregătit multe poeme despre natură şi iubire (pentru că sunt teme care se împletesc în creaţiile poeţilor români şi nu numai) şi vă încurajăm să vă pregatiţi cu 1-2 poezii pe care să le recitaţi pentru noi! Ne vom delecta cu pastelurile lui Alecsandri și versurile lui Bacovia (eu din poeții aceștia voi recita). :)

 

… la prima ediţie de Cenaclu Nocturn, adică! :)

Ne-am adunat o mână de oameni la Music Cafe, prieteni ai poeziei, aşa cum am prevăzut, şi nu, nu ne-a speriat vremea cumplită ce se dezlănţuia afară… Deşi iniţial am început cu poeziile clasice ale lui Eminescu, am făcut o trecere destul de rapidă către o notă mai contemporană, iar Ana-Maria ne-a recitat nişte poezii foarte drăguţe, ale unor autori mai puţin cunoscuţi, dar care au fost însă pe placul publicului. S-a ascultat, s-a povestit, s-a comentat, polemici cordiale, ca-ntre prieteni care nu s-au mai văzut de multă vreme… Ce mai, o atmosferă boemă perfectă! :D

Eu am adus, după cum promisesem, mai multe variate ale poeziei “Glossă”, ca să vedem cum sună Eminescu şi-n limbi străine. Şi spre încântarea vădită a auditoriului, Eminescu sună bineee! Am găsit traduceri în engleză, franceză şi spaniolă, care mie mi-au plăcut în mod deosebit şi am ţinut să le împărtăşesc şi celorlalţi.

Cam atâtea ar fi de spus pentru moment, vă las cu nişte poze făcute de cine alta decât Maya! :)

Ah, şi bineînţeles… următoarea întâlnire va avea loc în 4 februarie, iar seara va fi dedicată poeziei despre natură.

Pentru că luna ianuarie e una dedicată lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional, ne-am gândit (împreună cu Lili şi Ana-Maria) să aducem un fel de tribut poetului, şi anume: o seară de poezie eminesciană.

Acesta va fi primul eveniment din seria de “Seri de poezie” organizat de “Cenaclu Nocturn“, şi sperăm să adunăm cât mai mulţi prieteni ai poeziei de orice gen.

Aşa că… ne vedem vineri, în data de 21 ianuarie, de pe la ora 18.00, la Music Café (Str. Simion Bărnuţiu, colţ cu Str. Primăriei) la o seară de lectură de poezie şi proză eminesciană. Evident, vă invităm să aduceţi cu voi câte un volum de Eminescu, pentru vă implica direct prin recitarea de poezii în realizarea evenimentului. Acesta va fi moderat de noi 3, însă ne-ar plăcea să-şi facă apariţia şi alţi amatori de poezie! :)