Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Pentru un păr fermecător…

Feb
19

… o femeie e în stare să facă sacrificii. Da’ nu orice sacrificii, ci chiar ăla suprem (eu, de exemplu, deşi ador părul lung, mi-l tai tot la o lună şi jumătate, să fie sănătos – chiar dacă, nemernicul, are alte baiuri). Citeam undeva, mai demult, că Zeta-Jones se spală pe cap cu bere&miere, amestec care pute ca toţi dracii, dar cică merită. Eu n-am ajuns chiar la bere cu miere, dar măşti, balsamuri şi şampoane peste şampoane tot am folosit. De vopsit nu l-am vopsit, de tăiat îl tai cum spune stilistul şi-atunci, am şi eu întrebarea: (more…)

Fete cochete cu Alva şi Organique

Jun
06

La super-invitaţia pretenei Lilişor, m-am înfiinţat luni după-masa la o sesiune de machiaj cu cosmetice de la Organique, în proaspăt-inauguratul Salon Cochet (situat pe str. Episcop Mihai Pavel, vis-a-vis de Librăria Gutenberg, într-o curte interioară). Ajunsă cu întârziere, le-am prins pe fete în plină povestire despre noile cosmetice alva, care sunt organice, nu conţin parabeni, parafină, uleiuri minerale sau compuşi PEG şi un alt aspect important, nu se testează pe animale sau că trebuşoara intitulată carmin se obţine din sânge de păduchi, dar carminul de la alva e făcut pe bază de sfeclă. (more…)