Frumuseţea lucrurilor mărunte – Festivalul Luminii 2013

În luna mai e tradiţie ca în Oradea să avem Festivalul Luminii, pus cap la cap de către Organizația Națională “Cercetașii României” în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor – dar probabil îl cunoaşteţi deja, v-am mai povestit şi despre ediţiile trecute: 2012 şi 2011. :) În 25 mai, între orele 20:00 și 23.00 Cercetaşii României – Centrul Local Oradea, vă invită în Parcul 1 Decembrie la ediţia din anul 2013 a Festivalului Luminii – un proiect sincron care se desfășoară în peste 20 de localități din România. Continue reading Frumuseţea lucrurilor mărunte – Festivalul Luminii 2013

#11even Oradea: Vorbim despre curaj şi bucurie!

Poate v-amintiţi de tot “fuss”-ul de anul trecut cu 11.11.11, cum eram toţi disperaţi să facem ceva fantastic în ziua aceea, pentru că, nu-i aşa, trebuia să rămână pe veci în istorie (silly humans). Ei bine, s-au făcut copii, s-au încheiat relaţii, unii s-au născut, alţii au semnat contracte dătătoare de bani, dar cei mai mulţi dintre noi din Oradea am fost la 11EVEN. Care s-a întâmplat pentru prima oară ever, nu doar local, ci-n mai multe oraşe din România şi Europa iar mie mi-a plăcut foarte mult atât formatul, cât şi experienţa în sine (despre care am vorbit pe larg într-o postare specială). Continue reading #11even Oradea: Vorbim despre curaj şi bucurie!

Concursul Naţional de Discursuri Timişoara Toastmasters

Yup, it’s happening alright! Cum s-a întâmplat anul trecut, în aceeaşi perioadă cu PRbeta are loc şi Conferinţa Naţională Timişoara Toastmasters 2012. Tocmai ce s-a încheiat prima sesiune de traininguri care, la fel ca anul trecut, au făcut senzaţie. Organizatorii s-au dat peste cap pentru ne oferi o paletă cât mai bogată de traininguri şi discursuri. După discursul Preşedintelui Toastmasters Timişoara, Cristian Onofrei, am vizionat un discurs magnific, cel al Oliviei Schofield (World Championship of Public Speaking, Finalist) care deşi are un defect de vorbire, este unul dintre cei mai importanţi traineri internaţionali la ora actuală. Continue reading Concursul Naţional de Discursuri Timişoara Toastmasters

Recenzie de carte: Scris pe trup

Titlu original: Written on the Body

Autor: Jeanette Winterson

Naţionalitate: britanică

Ecranizare: nu există

De acelaşi autor: Oranges Are Not The Only Fruit, Sexing the Cherry, The Passion

O carte despre dragoste, cu multă dragoste în interior, şi-o poveste pe care nu poţi să n-o invidiezi, femeie fiind. Tot de la Jo vine şi cartea aceasta, cu recomandarea de-a o citi pe nerăsuflate, din ciclul „Blink and you’ll miss it”. Pentru mine, e al doilea roman citit, aparţinând autoarei Jeanette Winterson, după „Sexul cireşilor”, care mi-a plăcut şi aceea tocmai pentru că este o naraţiune atipică. Şi această carte are o savoare deosebită, pentru simplul fapt că nu ne dăm seama de sexul naratorului. Continue reading Recenzie de carte: Scris pe trup

Finala UCL: Sau azi ţinem cu Man UTD

Azi o să vă plictisesc din nou cu fotbalul, pentru că diseară (cu-ncepere de la ora 21.45) are loc una dintre cele mai aşteptate finale a competiţiei inter-cluburi. Cupa Champions League e trofeul suprem la care visează orice club care se respectă. În România, singura echipă care-a câştigat un astfel de trofeu e Steaua, în 1986. Tot Steaua mai are o finală pierdută (în 1989), iar Dinamo, marea rivală, a prins şi ea o semifinală. Nu ne comparăm cu marile cluburi, ca Real Madrid, deţinătoarea de cele mai multe trofee (9), sau AC Milan (cu 7 trofee) şi Liverpool (cu 5) dar e bine. :)

În această seară se-nfruntă două echipe arhi-cunoscute, dar cu care nu ţin defel. Manchester United o întâlneşte pe Barcelona pe Wembley Stadium. Fiecare dintre echipe are câte 3 trofee adjudecate, deci în această seară una va trece inevitabil în faţa celeilalte. Cum ziceam, favoritele mele – Real Madrid sau Liverpool nici măcar n-au mai prins o finală de ceva vreme, dar asta e… Realul a jucat măcar o semifinală anul acesta (pierdută în faţa Barcelonei), lucru bun, pentru că madrilenii nu prinseseră nici măcar un sfert de mulţi ani.

Astfel, diseară, pentru că sufletul meu e alături de Madrid, nu voi ţine cu Barcelona, ci cu Man UTD (şi asta pentru că nu pot să mă uit la un meci fără să ţin cu cineva). Dintre localurile orădene, Ramada, Queens Music Pub sau Moszkva Cafe vă aşteaptă la meci! May the best team win! ;)

*sursa foto: aici

Zilele Filmului Românesc

Un nou eveniment, la Oradea, pentru cinefilii pasionaţi de pelicule româneşti: în weekend, (vineri, sâmbătă şi duminică), debutează “Zilele Filmului Românesc” la cinema Libertatea. Au fost alese cele mai reprezentative filme româneşti ale ultimilor ani, sau cel puţin aşa se laudă organizatorii. :)

Astfel, programul e după cum urmează:

Vineri – 27 mai 2011
16.00 – Moartea domnului Lăzărescu(2005) – 153 min. – Dramă, regia: Cristi Puiu
19.00 – Kapitalism – rețeta noastră secretă (2010) – 80 min. – Documentar, regia: Alexandru Solomon
21.00 – Aurora (2010) – 181 min. – Crimă, dramă; regia Cristi Puiu

Sâmbătă – 28 mai 2011
13.00 – Boogie (2008) – 103 min. – Dramă, regia: Radu Muntean
15.00 – Katalin Varga (2009) – 84 min. – Dramă, regia: Peter Strickland
17.00 – Morgen (2010) – 100 min. – Dramă, regia Mircea Crișan
19.00 – Kapitalism – rețeta noastră secretă (2010) – 80 min. – Documentar, regia: Alexandru Solomon
21.00 – Moartea domnului Lăzărescu (2005) – 153 min. – Dramă, regia: Cristi Puiu

Duminică – 29 mai 2011
12.00 – Aurora (2010) – 181 min. – Crimă, dramă, regia: Cristi Puiu
15.00 – Katalin Varga (2009) – 84 min. – Dramă, regia: Peter Strickland
17.00 – Kapitalism – rețeta noastră secretă (2010) – 80 min. – Documentar, regia: Alexandru Solomon
19.00 – Morgen (2010) – 100 min. – Dramă, regia: Mircea Crișan
21.00 – Boogie (2008) – 103 min. – Dramă, regia: Radu Muntean

Preţurile, după cum urmează: 8 lei biletul întreg, şi 5 lei pentru elevi/studenţi – biletele se achiziţionează pentru fiecare film în parte! Ne vedem la film! ;)

Cupa Stelei

Sunt o mare amatoare de fotbal, însă, recunosc, mă uit mai mult la cel străin, dezgustată de învârtelile miticilor din Liga noastră. Ah, şi nu mă uit niciodată la naţională (mi se pare că n-avem echipă, nu de alta). La nivel naţional, cea mai galonată echipă e, de departe, Steaua Bucureşti (pe numele ei de-acum), şi se-ntâmplă ca de mică să fiu instruită să o admir. Cam de pe la vreo 6 ani, aşa. Ţin cu ei, mă uit – din când în când, recunosc – la meciurile lor, pentru că mă deprimă când aud – şi asta mai ales de la fratele meu care-i dinamovist – că “Bă, iar a luat-o pe coajă Steluţa”. Astfel, cu un dinamovist şi o stelistă, maică-mea mai să nu înnebunească la derby-uri. Şi credeţi-mă, “El Clasico” de România are loc doar între Steaua şi Dinamo, iar celelalte echipe sunt doar wannabe.

Aseară, tensiunea maximă la noi în familie, din nou: finala Cupei României, între Steaua şi Dinamo. Norocul a făcut să nu fiu lângă fratele meu, astfel că nu ne-am certat aşa de abitir ca altădată. Nici măcar prin telefon (ne mai “înjuram” prin sms-uri, când marca una sau cealaltă echipă, doar de dragul de a ne scoate puţin ochii, aşa, ca-ntre fraţi :lol:). După (încă) un sezon destul de dezastruos, aş putea zice, cu Steaua terminând pe 5 iar Dinamo pe 6, Cupa era singura soluţie pentru “salvare”. Începe meciul, iar mie-mi tremurau chiloţii. Se ştie clar că-n ultima vreme, în întâlnirile directe din campionat, Steaua a luat bătaie de la Dinamo every-fucking-time, chiar dacă s-a întâmplat să domine meciurile. Steaua a început bine aseară, deşi juca în echipamentul ăla groaznic de galben pe care nu-l înţeleg (asta în măsura în care culorile clubului sunt roş-albastre). În minutul 3, cam aşa, vine bara lui Torje. Gata eram. Dar n-a fost să fie gol. Vine apoi un penalty refuzat steliştilor, mai să-mi revin. Apoi, o lovitură liberă, şi Dică ne face mândri, c-o execuţie superbă: portarul dinamovist spectator, e 1-0 pentru Steaua. Mai trec câteva minute, un fault aproximativ identic, Dinamo primeşte o lovitură liberă. Gol – marchează Torje. E 1 la 1, iar mie mi se părea că avea să-nceapă coşmarul, mai ales că i-am văzut pe stelişti puţin debusolaţi, şi eram sigură că GATA, s-a terminat. N-a fost să fie, pentru că de la cabine Steaua s-a întors cu aceeaşi energie cu care a dominat şi-n prima repriză. O gafă a lui Bărboianu, care-şi înscrie un autogol, cadou pentru Steaua. E 1 la 2, iar eu am pierdut golul, prea ocupată să mă “felicit” cu Ursuţ, alt dinamovist, pe net. Steaua termină sus, chiar dacă dinamoviştii au riscat totul, jucând cu vârfuri, fără mijloc, în repriza a doua. Se aşteptau la o minune, dar n-a fost să fie. Steaua câştigă cu 2 la 1, şi cupa e a noastră! :)

După 5 ani de secetă în Ghencea, Tătăruşanu ridică trofeul deasupra capului, înmânat chiar de Emeric Ienei, orădeanul nostru celebru. Al 21-lea trofeu pentru echipa roş-albastră. Meciul a fost frumos, păcat că se montează atât de rar împotriva dinamoviştilor precum au făcut-o aseară. În fine, eu sunt bucuroasă, chiar dacă, vorba de la început, mi-au tremurat chiloţii “da capo al fine”. Restul, despre crizele lui MM, Andone, sau patronii din tribune, chiar trebuie ignorat, pentru că ei nu înseamnă fotbal. Aduc cu ei scandal, can-can, vând ziare, dar nu sunt fotbal.

*sursa foto: gsp

Improvizaţie în Yellow Submarine

Ăsta e un post despre un eveniment pe care nici n-am apucat să-l anunţ, despre care am aflat şi eu pe ultima sută de metri, dar la care mă bucur c-am participat! Ieri, pe la prânz, primesc pe feisbuc un mesaj de la Submarinul Galben, care mă invita la o seară de improvizaţie. Intrare liberă, şi comedie cât cuprinde. And you don’t say NO to that, do you?! N-am zis nici eu, aşa că la ora 9 eram prezentă. Bineînţeles că în bunul stil al felului în care se mişcă orădenii, show-ul a început abia după ora 10, pentru că, nu-i aşa, suntem ardeleni, şi chiar dacă ne facem rezervare, ne e greu să ne deplasăm la ora indicată. În fine, poate erau ocupaţi oamenii, şi de-asta au întârziat. :lol:

A fost o seară de improvizaţie, lucru destul de cunoscut mie, prin prisma workshop-urilor la care particip (da, ştiu, nu v-am povestit încă despre ele, dar urmează), şi evident că am ieşit în faţă, oferindu-mă voluntară la una dintre scenete. S-a râs, s-a râs chiar foarte bine, mai ales în ultima parte a programului, când am fost invitaţi să scriem pe bileţele replici celebre pe care-am vrea să le auzim într-o scenetă improvizată. S-au potrivit de minune, ştiu doar că toată sala era pe jos de râs. Mi-a plăcut şi faptul că replica pe care-am scris-o (Nimeni n-o pune pe Baby la colţ! :lol: ) a mers la marele fix cu situaţia din scenetă, fapt ce-a lansat un nou val de râsete. Felicitări, atât organizatorilor pentru această iniţiativă, cât şi celor doi actori de la teatrul din Arad, adică: Giorgiana Elena Popan şi Robert Pavicsits. Vă mai aşteptăm la Oradea! ;)

*afiş preluat de pe pagina de feisbuc a Submarinului Galben

A doua oară

… n-o mai fac. Sau azi, despre promisiunile pe care ni le facem nouă înşine, şi pe care, de fiecare dată, negreşit, le încălcăm cu cea mai mare seninătate.

Cum spuneam încă din titlu, a doua oară n-o mai fac. N-o mai fac şi pace. Păi chiar şi horoscopul îmi zice “fetiţo, ia-o mai moale, că nu-i sfârşitul lumii” (contrary to popular beliefs). După excursia de la Timişoara, şi o săptămână nebună acasă, păi fratele meu, trebuie şi câte-o frână. Şi încerc, chiar încerc, da’ parcă tot atunci se nimereşte să-şi bage dracul coada (sub forma unui prieten, de obicei), şi cum eu nu mă las la alţii, dă-i şi party like a rockstar. Iar problema cea mai mare e că a doua zi, singurele semne ale unei “wild party” nu-s durerile de cap, nici dizziness, ci doar o proastă coordonare a ideilor în cap. Şi a membrelor, da’ numa’ câteodată.

Ziceam, şi-n stânga şi-n dreapta, că mi-ar plăcea să primesc un bang-bang în moalele capului, da’ de m-oi trezi o dată la realitate, da’ dacă nu se-ntâmplă, mai tragem de timp, right? Sau, vorba lu’ Bon Jovi… I’ll sleep when I’m dead. Sau când voi mai prinde o răceală d-aia cruntă, pe care toate antibioticele united n-o să poată s-o rezolve… Anyhow, enough with the bitching already. Începe o nouă săptămână, iar eu sunt deja pe baricade! ;)

Cum vă petreceţi Apocalipsa?

Tot vă ziceam eu că-s o optimistă, şi că greu poate cineva să mă dărâme, da’ când aud vorbe prin târg despre o apocalipsă care cică ne loveşte la noapte, şi eu nu ştiam nimica… Pişu’-lumii, nu alta. Ajunsă azi în faţa unui teveu (am două acasă, da’ nu mă uit, din prinţip!), dau pe ştiri, la tevereu, că ăia îs singurii ai căror ştiri le mai urmăresc, din an în paşti, şi când văd ditamai anunţul de la Radio Family (o afacere mai mult decât profitabilă, între noi fie vorba), care a lansat mega-ştirea secolului: în 21 mai vine apocalipsa, păi mai că mi-a picat faţa. :lol:

Apoi dă-i cu tuitărul, pe feisbuc evenimente, party-uri (cred că cluburile au cam făcut numa’ bine nişte profituri cu tot tămbălăul ăsta), ce mai, e ştirea hip, despre care toată lumea vorbeşte. Doar eu ce-am fost mai picată din lună, da’ văd că realitatea nu m-a iertat. În fine, fie ce-o fi. Şi pentru că azi-dimineaţa am ajuns în pat la ora 6, şi-am dormit vreo 3 ore, şi-apoi treburi cât cuprinde, ca-n fiecare sâmbătă, eu o să-mi petrec apocalipsa dormind. Să nu vă fie cu supărare, azi stau acăsucă, în pătuţ. Chiar dacă stătui până la 6 dimineaţa în oraş, eu cred că prin cluburile din Oradea apocalipsa a venit încă de ieri, că ziceai c-a dat cineva c-o bombă, aşa gol era peste tot. Mai puţin în Feşăn, da’ acolo nu calc (tot din prinţip).

So, noapte bună tuturor, apocalipsă numa’ aşa cum vreţi să vă fie, pă gustu’ vostru, adică, şi să ne vedem cu bine pă lumea ailaltă! ;)

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=-jr0194uC-M&w=500&h=314]

Gata concursul: Am ales cel mai trăznit pariu!

Gata cu concursul anunţat acum o lună şi cevaaa… Organizat de Pariuri.Org, Concursul “Cel mai trăznit pariu din viaţa ta” şi-a ales câştigătorul ieri: am votat, noi, cei 4 membri ai juriului (eu, şi cei trei masculi feroce ;)).

Iar câştigătorul, param-pam-pam: e Marin Cristian! Pariul despre care ne-a povestit el îl puteţi citi aici! :)

S-a votat după sistemul de la Eurovision, maică, doară suntem şi noi oiropeni, ce dreacu’… Ciupanezul a strâns 34 de puncte, urmat fiind de Jorjette (cu 27) şi Chotronella (cu 25). Toate mi-au plăcut, mi-a fost destul de greu să aleg cui să dau punctaj maxim… Felicitări tuturor participanţilor, mi-a făcut plăcere să citesc poveştile voastre, şi sper să mai avem astfel de concursuri! ;)

Thor. Şi atât.

Fusei la film aseară. Cine m-a pus, habar n-am, dar eu am fost prezentă. Şi-ncă la o oră destul de “nerezonabilă”, dar să zicem. Pentru că era peste tot pe unde întorceam capul, toată lumea vorbea numai despre THOR, cum, eu să rămân pe dinafară? Mai ales că, aflând că-i 3D, am zis că sigurat aflu ceva chestii cool de văzut. Aşa a şi fost. :) Continue reading Thor. Şi atât.