Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Mami, nu ne vede nimeni!

Feb
26

Cred că v-aţi săturat deja să m-auziţi lăudându-mă cât de mult îmi plac copiii, că mi-am ratat vocaţia, că trebuia să fiu Mary Poppins a României, etc., însă recunosc cinstit că nimic, dar absolut NIMIC nu m-a pregătit pentru întâmplarea de zilele trecute. Glumeam cu o prietenă de birou, care e mămică de băiat mărişor (6 ani), şi-mi zicea că nu prea ştie cum să-i explice de unde vin copiii, diferenţele dintre băieţei şi fetiţe şi alte minuni despre care el întreabă deja. Ne dădeam fiecare cu părerea, îi arăt filmuleţe pe youtube, care mai de care, crezând că dăm soluţii bune femeii. ;)) (more…)

Small talk la coafor

Apr
08

Femeie fiind, cică din definiţie reiese că musai să-mi placă la coafor (apud my friend, the misogynist). Şi pentru c-am mai crescut, adică nu mai merg la coafor de mânuţă cu mami, să mă uit cum o aranjează doamnele pe ea, şi pe mine se chinuie să mă tundă (vai, da’ ce păr slab are fetiţa, îl tundem scuuurt, o să-i stea bine – bla-bla-bla – lucruri ce m-au traumatizat în copilărie, pentru că io voiam păr lung, goddamnit!!), ca tânără domniţă, îmi şade bine să mai merg şi eu pe la un pensat, tratament cosmetic, epilare, chestii d-astea “dă fomei”. Zis şi făcut: dar acum, în era asta mega-tehnologizată, merge cu programări, fireşte. Chiar dacă e coafor de cartier, la parterul unui bloc, fără mari pretenţii (dacă te iei după firma de-afară). Bun, fac şi de-aia, că aşa-i moda, şi mă prezint dis-de-dimineaţă, mai mult somnambulă. 😆

Întotdeauna mi-au plăcut locul şi femeile care lucrează acolo: mereu aranjate, cu zâmbetul pe buze, şi cu un miros foarte plăcut, şi-au şi reviste de oameni mari – dar asta se întâmpla când eram io tare mică, pentru că, mai nou mi-am dat seama cum e de fapt la “coiffeur”/salon. Deşi pe jumătate adormită pe patul cosmeticianei, aud, ca prin vis, ce se discută:

-Ioi, fată, nu mai mânca prostii din alea… (către cosmeticiana mea care-şi îndesa un hamburger, cred, pe după perdea). Hai că-ţi dau io nişte plăcinte, c-a făcut ieri soacră-mea. Tu, io tot stau şi mă gândesc – oare când om fi noi babe, face-om din astea?! Că habar n-am să le fac acuma, eu numa’ mă uitam la ea… Chiar, oare ce fac bătrânii toată ziua?! Adică babele?! Oare nu se plictisesc?! Că mă gândesc că nah, nu prea au ce lucra, că obosesc foarte repede – da! – io cred că noi, când om fi babe, om face toată ziua numa’ plăcinte (că învăţăm până atunci de la ele, până nu mor, dreq’), prăjituri, şi om bârfi.

– Chiar, toate ziua stam la bârfe… Nu ca amu’, când nu ne vedem capu’ de treabă (zicea cealaltă coafeză, care se holba într-o revistă de-aia de fomei, de prin decembrie 2000). Acuma, nu că vreau să fiu rău şi să bârfesc, da’ voi aţi văzut-o pe manichiuristă cum lucrează?! (aia nu era prezentă la şedinţă, săraca) Deci clar nu vreau să fiu rău, da’ pe mine m-o nenorocit la picioare. Io data viitoare când me duc la ea (adică o să treacă dintr-o cameră în cealaltă, c-aşa-i făcut “salonul”), io-i spun, se ştie!! (îi oleacă unguroaică, tanti – da’ cică tunde bine!)

apoi cealaltă, după 2-3 minute de cugetare…

– Da’ chiar, tu… cum ţi-a făcut şi ungiile de la mâini… deci fă ceva şi spune-i, neapărat! Apoi, după încă o pauză semnificativă – mai că aţipisem – în continuare, pe patul cosmeticianei, aşteptând să mi se vopsească sprâncenele :lol:… Într-adevăr, oare cum cresc unghiile astea? Şi părul, tu… Ai văzut, oare cum se-ntâmplă asta? Că io tot încerc să mă uit pe discovery, şi numa’ n-apuc să prind un documentar bun…

apare în discuţie şi cosmeticiana, care între timp terminase de mâncat plăcinta:

– Lasă, tu, nu-ţi bate capu’ cu din astea… Mai bine zi-mi dacă n-ai ceva melodie nouă să-mi pun la telefon, că m-am plictisit de astea vechi… Îi ştii pă ăia din roboţi? no, vreau şi io o melodie d-acolo… Ioana, n-ai cumva?! (aproape că sforăiam, acuma…)

– N-am, zic, da’ ţi-a aduce vară-mea, când vine săptămâna viitoare la tine…

– Ioi, să-i zici să nu uite!!

Da, îmi fac un mic “memo to myself” pe chestia asta, apoi mi se şterge vopseaua, îmi fac programarea pe săptămâna viitoare, şi ies, bine-dispusă acum, din salonul fetelor… Am aflat, pe lângă discuţiile astea şi informaţiile preţioase, bârfe despre 90% din oamenii care locuiesc pe strada mea, toate pe fundal sonor fain (au gust la muzică, chiar dacă n-au la altceva) şi-am ieşit de-acolo ceva mai trează. Şi apropo, m-am decis: mă distrează să merg la coafor, deci îmi place! 😆

*sursa foto