Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Paris, j’arrive!

Jul
03

Am puţine regrete în viaţa mea de până acum: însă dintre toate, cel mai mare e că nu mi-am luat inima-n dinţi să merg cu Work&Travel în State, în studenţie. Da, regretul are legătură cu călătoritul – am făcut câteva excursii prin ţară, însă în afara graniţelor nu m-am aventurat decât de 3 ori (de două ori la unguri, doar suntem vecini, şi o dată la sârbi, cu şcoala). În rest, pauză. Alţii, până la 25 de ani, au văzut lumea largă (am mulţi prieteni care au făcut asta deja), şi eu – nimic. Culmea e că-mi place să practic sportul ăsta, şi-atunci se naşte întrebarea: de ce în trecut n-am avut tupeul s-o fac? (more…)

Turistă-n Bucureşti

Nov
16

Deşi-s înapoi în Oradea încă de luni noaptea, tare greu mi-am revenit după drumul de Bucureşti, făcut în autocar. Drum bun pe şoselele patriei (cât am fost trează, nu-i vina mea că dorm ca valiza-n… autocar), am făcut mai puţin de 12 ore (record, pentru că şoferul ne ameninţa cu 13-14), şi-am ajuns teferi în capitală, nu înainte de-a fi făcut un pit stop la Deduleşti – pentru că, evident!!, nu se cade să treci pe lângă Restaurant BEBY fără să te opreşti să guşti cei mai adevăraţi şi proaspeţi mici. :)) (more…)