Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Se întâmplă și la case mai mari

Mar
06

Aseară, meci în Champions League: deosebit de interesant, confruntarea dintre doi titani europeni, lideri când vine vorba de branding și încasări de pe urma vedetelor echipei. Da, azi vreau să mă leg de partida dintre Manchester United şi Real Madrid. În tur, 1-1 pe Bernabeu, tragedie maximă, Realul trebuie să întoarcă rezultatul (mda, sunt fan Real Madrid, sufăr alături de echipa preferată de pe urma situaţiei triste din Primera), dar începe meciul, mingea-i rotundă, câte nu se pot întâmpla în 90 de minute? (în altă ordine de idei, cam asta a făcut şi Steaua săptămâna trecută, cu Ajax – deşi cele două echipe nu erau pe picior de egalitate, nicidecum!) (more…)

Un cadou potrivit

Dec
05

Sau azi, cronica unui derby ratat, dar cu final fericit. :D

În această seară am primit poate cel mai nesperat cadou din ultima vreme: victoria Stelei cu 3-1 în derby-ul României, cel împotriva rivalei dintotdeauna, Dinamo (dublă Rusescu + Costea, de cealaltă parte, eternul Niculae, Marius). O victorie legendară, pentru că-n confruntările interne Steaua n-a mai învins de… hă-hă. De prea mult timp ca Dinamo să nu fie sigură de-o victorie clară, cum face de-atâta timp. Am început să mă uit la meci cu mari emoţii, ziceai că mă uit la un horror românesc. Când a venit penalty-ul dinamoviştilor, eram decisă să renunţ, era clar: meciul avea să se-ndrepte spre acelaşi final cunoscut deja. Dar stai! Deşi Tătăruşanu apără în primă fază, de mi-a stat inima-n loc, mingea tot intră-n poartă. Gata, stingem teveul.

(more…)

Clubul fetelor amatoare de fotbal salută băieţii

Jul
30

… care nu-s amatori, cred că trebuia completat în titlu. Recent m-am contrat cu un amic referitor la pasiunea mea pentru acest sport. De când mă ştiu, am fost luată peste picior:

“Cum se poate, fată fiind, să-ţi placă fotbalul?! Ceva-i putred la mijloc…”
Îţi place pentru că se uitau ai tăi? NU.
Îţi place pentru că te uitai cu iubitul? NU.
(more…)

Finala UCL: Sau azi ţinem cu Man UTD

May
28

Azi o să vă plictisesc din nou cu fotbalul, pentru că diseară (cu-ncepere de la ora 21.45) are loc una dintre cele mai aşteptate finale a competiţiei inter-cluburi. Cupa Champions League e trofeul suprem la care visează orice club care se respectă. În România, singura echipă care-a câştigat un astfel de trofeu e Steaua, în 1986. Tot Steaua mai are o finală pierdută (în 1989), iar Dinamo, marea rivală, a prins şi ea o semifinală. Nu ne comparăm cu marile cluburi, ca Real Madrid, deţinătoarea de cele mai multe trofee (9), sau AC Milan (cu 7 trofee) şi Liverpool (cu 5) dar e bine. :)

În această seară se-nfruntă două echipe arhi-cunoscute, dar cu care nu ţin defel. Manchester United o întâlneşte pe Barcelona pe Wembley Stadium. Fiecare dintre echipe are câte 3 trofee adjudecate, deci în această seară una va trece inevitabil în faţa celeilalte. Cum ziceam, favoritele mele – Real Madrid sau Liverpool nici măcar n-au mai prins o finală de ceva vreme, dar asta e… Realul a jucat măcar o semifinală anul acesta (pierdută în faţa Barcelonei), lucru bun, pentru că madrilenii nu prinseseră nici măcar un sfert de mulţi ani.

Astfel, diseară, pentru că sufletul meu e alături de Madrid, nu voi ţine cu Barcelona, ci cu Man UTD (şi asta pentru că nu pot să mă uit la un meci fără să ţin cu cineva). Dintre localurile orădene, Ramada, Queens Music Pub sau Moszkva Cafe vă aşteaptă la meci! May the best team win! ;)

*sursa foto: aici

Cupa Stelei

May
26

Sunt o mare amatoare de fotbal, însă, recunosc, mă uit mai mult la cel străin, dezgustată de învârtelile miticilor din Liga noastră. Ah, şi nu mă uit niciodată la naţională (mi se pare că n-avem echipă, nu de alta). La nivel naţional, cea mai galonată echipă e, de departe, Steaua Bucureşti (pe numele ei de-acum), şi se-ntâmplă ca de mică să fiu instruită să o admir. Cam de pe la vreo 6 ani, aşa. Ţin cu ei, mă uit – din când în când, recunosc – la meciurile lor, pentru că mă deprimă când aud – şi asta mai ales de la fratele meu care-i dinamovist – că “Bă, iar a luat-o pe coajă Steluţa”. Astfel, cu un dinamovist şi o stelistă, maică-mea mai să nu înnebunească la derby-uri. Şi credeţi-mă, “El Clasico” de România are loc doar între Steaua şi Dinamo, iar celelalte echipe sunt doar wannabe.

Aseară, tensiunea maximă la noi în familie, din nou: finala Cupei României, între Steaua şi Dinamo. Norocul a făcut să nu fiu lângă fratele meu, astfel că nu ne-am certat aşa de abitir ca altădată. Nici măcar prin telefon (ne mai “înjuram” prin sms-uri, când marca una sau cealaltă echipă, doar de dragul de a ne scoate puţin ochii, aşa, ca-ntre fraţi :lol:). După (încă) un sezon destul de dezastruos, aş putea zice, cu Steaua terminând pe 5 iar Dinamo pe 6, Cupa era singura soluţie pentru “salvare”. Începe meciul, iar mie-mi tremurau chiloţii. Se ştie clar că-n ultima vreme, în întâlnirile directe din campionat, Steaua a luat bătaie de la Dinamo every-fucking-time, chiar dacă s-a întâmplat să domine meciurile. Steaua a început bine aseară, deşi juca în echipamentul ăla groaznic de galben pe care nu-l înţeleg (asta în măsura în care culorile clubului sunt roş-albastre). În minutul 3, cam aşa, vine bara lui Torje. Gata eram. Dar n-a fost să fie gol. Vine apoi un penalty refuzat steliştilor, mai să-mi revin. Apoi, o lovitură liberă, şi Dică ne face mândri, c-o execuţie superbă: portarul dinamovist spectator, e 1-0 pentru Steaua. Mai trec câteva minute, un fault aproximativ identic, Dinamo primeşte o lovitură liberă. Gol – marchează Torje. E 1 la 1, iar mie mi se părea că avea să-nceapă coşmarul, mai ales că i-am văzut pe stelişti puţin debusolaţi, şi eram sigură că GATA, s-a terminat. N-a fost să fie, pentru că de la cabine Steaua s-a întors cu aceeaşi energie cu care a dominat şi-n prima repriză. O gafă a lui Bărboianu, care-şi înscrie un autogol, cadou pentru Steaua. E 1 la 2, iar eu am pierdut golul, prea ocupată să mă “felicit” cu Ursuţ, alt dinamovist, pe net. Steaua termină sus, chiar dacă dinamoviştii au riscat totul, jucând cu vârfuri, fără mijloc, în repriza a doua. Se aşteptau la o minune, dar n-a fost să fie. Steaua câştigă cu 2 la 1, şi cupa e a noastră! :)

După 5 ani de secetă în Ghencea, Tătăruşanu ridică trofeul deasupra capului, înmânat chiar de Emeric Ienei, orădeanul nostru celebru. Al 21-lea trofeu pentru echipa roş-albastră. Meciul a fost frumos, păcat că se montează atât de rar împotriva dinamoviştilor precum au făcut-o aseară. În fine, eu sunt bucuroasă, chiar dacă, vorba de la început, mi-au tremurat chiloţii “da capo al fine”. Restul, despre crizele lui MM, Andone, sau patronii din tribune, chiar trebuie ignorat, pentru că ei nu înseamnă fotbal. Aduc cu ei scandal, can-can, vând ziare, dar nu sunt fotbal.

*sursa foto: gsp