Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Tu ce faţă faci când te epilezi?

Jun
30

Când mă gândesc la epilat, îmi amintesc de o reclamă pe care-am văzut-o în fragedă pruncie (cu nişte doamne care făceau reclamă la un aparat de epilat revoluționar, cu care nu simțeai durerea, iar mutra ta era una happy, folosindu-l). Crescând, mi-am dorit și eu, evident, un astfel de aparat – care să mă facă să zâmbesc și să-mi smulgă, în acelaşi timp, părul atât de neplăcut (fetele știu de ce). Da’ baiu’ e că, după ce am primit în dar un astfel de aparat, am ajuns – treptat, ce-i drept – la alte soluţii, ceva mai puţin dureroase. (more…)