Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Recenzie de carte: Life of Pi

Aug
06

Titlu original: Life of Pi

Autor: Yann Martel

Naţionalitate: canadiană

Ecranizare: Life of Pi (2012)

De acelaşi autor: Seven Stories, The Facts Behind the Helsinki Roccamatios, Self, We Ate the Children Last, Beatrice and Virgil, etc.

N-ajungeam la carte dacă nu era filmul – ăsta-i adevărul gol-goluţ. Cartea, scrisă de Yann Martel, premiată cu reputata distincţie The Man Booker Prize for Fiction, era considerată de mulţi ca fiind “unfilmable”. Mai pe româneşte, o carte aşa de… incredibilă, încât doar un temerar precum Ang Lee (care-a şi primit Oscarul pentru îndrăzneală) putea să se avânte să regizeze o astfel de peliculă.  (more…)

Muschetari, încotro?

Nov
26

Azi, o povestire din ciclul de-ntâmplări vesele “They don’t make ’em like they used to!”. Mi se-ntâmplă destul de des să merg la filme la cinema, şi nu să le văd acasă (asta în cazul filmelor noi), pentru că-mi place să cred că pot să susţin, chiar şi cu puţin, industria filmului. Aşadar, mă bucur când mai aud de câte-o ecranizare din copilărie – cel mai recent caz a fost cel cu “Cei 3 Muschetari” (2011), la care m-am dus pentru că am vrut să revăd, cum ziceam, o poveste frumoasă pe care-am citit-o cu mult drag, acum ceva vreme. (more…)

Recenzie de carte: Eat, Pray, Love

Aug
20

Titlu original: Eat, Pray, Love

Autor: Elizabeth Gilbert

Naţionalitate: americană

Ecranizare: Eat, Pray, Love (2010)

De acelaşi autor: Pilgrims, Stern Men, The Last American Man, Commited

M-am pus zilele trecute la un maraton de filme, şi n-a prea fost cine să se uite, că deh, răceala mi-a cam dat în cap, şi-am adormit pe la jumătatea lui Eat, Pray, Love. Foarte dezamăgită de o asemenea întâmplare, eu, ditamai cinefila, adoratoare de filme pentru femei depresive, cu happy-end-ul de rigoare, am luat următoarea decizie: nu se poate să fi fost chiar aşa de rău filmul, de m-a adormit! Sigur oi fi fost eu de vină… Dar n-ar fi mai bine să încep cartea? Eu sunt o adeptă a teoriei potrivit căreia întotdeauna cartea bate filmul (mi s-a demonstrat de atâtea ori, c-am ajuns şi eu o believer!). (more…)