Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Ana Maria: She is back!

Jan
25

Am rămas datoare să vă povestesc cum a fost sâmbătă, la concertul aniversar pe care Ana Maria Georgescu l-a ţinut în Clubul Bali din Oradea. Lumea s-a strâns relativ greu, vorba ceea, orădenii şi punctualitatea… Dar nu ne-am stresat, cei ce-au vrut să-i fie alături artistei la show-ul de relansare al carierei muzicale au fost la înălţimea aşteptărilor. (more…)

Lumea fără România

Dec
01

În fiecare an, de Ziua Naţională, lumea se dă-n stambă să declare, care mai de care, că e patrioată, că-şi phone microphone spy iubeşte ţărişoara, că fără ea nu se poate, că Doamne, ce noroc pe capul nostru că suntem români, că e un lucru de care să fim mândri. Ei bine, io nu mă simt tare mândră, nici măcar azi, dintre toate zilele. Cred că nivelul meu de mândrie românească e acelaşi cu cel de ieri şi va fi, sper, acelaşi cu cel de mâine. Nimic în plus, doar pentru că-i 1 Decembrie. Şi totuşi, azi sniper spy software review e ziua în care mă uit cu plăcere la filmuleţul de mai jos, ăla în care e prezentată lumea, http://rpmexpress.es/free-cell-phone-location-tracker-online-ci varianta fără România. (more…)

La Mulţi Ani, #Oradea!

Oct
12

Ajuns-am şi-n frumoasa zi de 12 octombrie, zi în care sărbătorim, oficial, ziua frumosului oraş de pe Crişul Repede. E ultima zi oficială de din Toamna Orădeană, zi ce va fi sărbătorită cu un concert folcloric ce va avea loc începând cu ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar invitată de onoare va fi Sava Negrean Brudaşcu (preţul unui bilet costă 10 lei).

Tot azi, începând cu ora 11, în Sala Mare a Primăriei Oradea va avea loc o şedinţă festivă, programul detaliat îl aveţi aici. (more…)

Amandina – desert divin

Aug
09

Ştiţi cum vă povestesc că-mi plac la nebunie dulciurile şi ciocolata? Ei bine, de câţiva ani încoace, am ajuns să fac furori în familia mea şi printre prieteni cu o reţetă care nu dă greş niciodată: amandina. Fie c-o pregătesc ca desert de weekend, sau c-o pun în formă de tort şi-o servim la aniversări, cert e că amandina mea nu lipseşte de la nicio masă importantă! :)

Acum, să vă şi zic cum se face (şi să ştiţi că nu-i mare bătaie de cap, pentru ce deliciu iese):

(more…)

Timişoara din suflet

Aug
03

Dacă n-aţi aflat până acum, azi e ziua Timişoarei! Sărbătorită în fiecare an în data de 3 august, ziua marchează momentul intrării trupelor româneşti în oraş, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti. Pentru mine, în schimb, Timişoara e oraşul studenţiei, unde mi-am petrecut cei mai frumoşi 3 ani din viaţă (de până acum, fireşte), unde le-am cunoscut pe fetele mele dragi, unde mi-am lăsat, aşa cum îmi place să zic, bucăţi din suflet. Am legat prietenii magice cu oameni deosebiţi; acolo am aflat prima oară de Toastmasters. Ce mai, m-aş muta aproape instant înapoi dacă ar fi treburile cum aş vrea eu.

(more…)

De ziua mea…

Jun
29

 

… îmi place să fie soare şi căldură (nu cum e anul acesta! :(). Multe grade în termometre, că doar e vară, ce naiba?! Orice-ar fi, azi mă trezesc cu zâmbetul pe buze! Ador să mă trezească lumea din somn cu telefoane şi mesaje, la care răspund cu cel mai mare drag, poate şi pentru că sunt un (d)răcuşor ceva mai narcisist, ete de-asta! ;)

Îmi face plăcere să primesc cadouri şi surprize – cu condiţia să nu fie prea surprize (adică îmi place să deţin controlul, aşa că sugerez, ca o drăguţă ce sunt – că poate ai face mai bine să-mi iei cartea AIA decât cea pe care voiai tu, de fapt). Mi se trage de la faptul că-s un fel de control freak, dar asta e, mă mândresc cu asta! E ziua-n care ador să fiu centrul atenţiei, mai mult ca niciodată (da, cei ce mă cunoaşteţi personal… ştiţi că mă cred buricul pământului – prove me wrong and maybe, just maybe, I might change my mind).

(more…)

Concert AdHoc în Cafeneux

Jun
28

Orădeni, aşa-i că vă era dor de nişte muzică medievală, care să vă ungă la suflet? ;)

Aşadar, trupa de menestreli Ad Hoc vă aşteaptă vineri (1 iulie) în Cafeneux, începând cu ora 20, la o serbare-aniversare, după cum spune şi anunţul lor, aşa că se cuvine să-i susţinem! :)

“Dragii nostri buni prieteni,
va chemam la o serbare
la mare aniversare,
ca se fac 2 anisori
cu Ad Hoc de cand cantam.
Sa veniti cu totii am vrea
cand cantam la cafenea
vineri catre inserat,
chiar si-un tort am preparat!”

Cum ziceam mai sus, băieţii vor sărbători 2 ani de la prima apariţie a trupei în public. Iar intrarea e liberă, şi-n Cafeneux ştiţi că merită să mergeţi! Deci, la concert cu voi/noi! ;)

Cele mai frumoase flori

Jun
01

… nu-s panseluţele, nici trandafirii!
Cele mai frumoase flori
Apar pe lume în grădinile iubirii!
Cele mai frumoase flori
Se duc la şcoală cu lecţia-nvăţată
Şi chiar de nu iau nota 10 câteodată,
Sunt, totuşi, cele mai frumoase flori! :)

Azi, despre cele mai frumoase flori, sau “La Mulţi Ani, Copii, de ziua noastră!” :D
Scriu “de ziua noastră” pentru că încă fac parte din masa de copii, refuz să cresc încă o perioadă, aşa că azi mă aştept să primesc cadouri, îngheţată, baloane, ce mai, să fie cu-adevărat ziua mea!

Ah, ţin minte că-n fiecare an, cel puţin în anii de şcoală, până prin liceu, primeam cadouri şi de la învăţătoare/profesori. Ne duceau în excursii, ne cumpărau dulciuri (simbolice, nu vă închipuiţi că dădeau averi pentru asta), dar cât de fericiţi ne făceau…

Cu trecerea timpului, pot să declar cu mâna pe inimă că mă bucur la fel de mult de-o chestie măruntă primită de 1 Iunie, atâta vreme cât ştiu c-a fost dăruită cu drag! Aşa că azi, şi de primesc, sau nu, cadou, tot îmi fac eu o surpriză mie! ;)

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=UH5SFnQvriM&w=500&h=405]

PS: şi uite cum au mai rămas doar 28 de zile până la ZIUA MIAAAAAAA!!! :D
PPS: în poză sunt eu, la 3 ani :)

9 Mai – aniversări fericite

May
09

Aniversarea oficială de azi – evident, 9 Mai – Ziua Europei. Aleasă în 1985, de către Consiliul European de la Milano, ziua de 9 Mai celebrează ideea lui Robert Schuman (ministru de externe al Franţei) din 1950, de a pune “bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii”. (în încercarea de-a găsi mai multe info, am dat pe site-ul Uniunii Europene, dar surpriză!, s-a nimerit ca fix azi să aibă probleme cu site-ul – de la prea multe solicitări, să zicem! ;))

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=EZ9lhoo8fZo&w=500&h=405]

O altă celebrare, ceva mai personală de data aceasta, e aniversarea părinţilor mei. 24 de ani de convieţuire forţată de popă şi de stat, după cum le-am zis-o chiar eu, ieri… Au fost ani buni, ani mai puţini buni, au fost ei şi la câţiva paşi de divorţ, şi nu o dată, dar cred c-aşa o fi povestea. Anyhow, sper să mai reziste până la anu’, la nunta de argint, pentru că vrem (cu frăţiorul împreună) să le facem ceva surpriză – cum ne-o fi norocul! ;)

Europeni, La Mulţi Ani de Ziua Europei! :)

(9 Mai e şi fosta zi a Independenţei în România – de la 1877, apoi capitularea Germaniei naziste în faţa Rusiei Sovietice, în 1945).

Ai doar 18 ani…

Apr
03

Eşti nebun, iubeşti şi nu ai bani! (ei, asta-i cam adevărat, nu-i aşa, frăţioare? :P)

La Mulţi Ani, dragule! Iată c-a venit vremea să fii şi tu “în rând cu lumea”, cum îţi place să zici… Da, de azi, tot ceea ce faci e legal (vezi, ai grijă cu afumăturile şi mai ştiu io ce licori “magice” :lol:). Ce poate să-ţi ureze o soră mai mare, azi? Hmm… Cred că ar trebui să-ncep cu alea tradiţionale: sănătate, noroc, şi BANI, banii ăia ce par să-ţi placă foaaarte mult, şi pe care sper să ai talentul şi abilitatea de a-i face să muncească pentru tine! De multă dragoste să ai parte (hai, că e vârsta… :P), vezi ce faci cu gagicile, frăţioare – nu uita de protecţie!! :lol:

Şi-acum, să trecem la partea mai “heavy”: un berbec atât de serios precum eşti tu (şi ştiu că eşti, să n-o negi!) ar putea să se mai relaxeze, din când în când… N-ai decât 18 ani, e vârsta aia faină, şi-acum nu trebuie să-ţi baţi capul cu mega-problemele vieţii (da, ştiu, eşti foarte nerăbdător să fii adult, but it’s not that much fun, crede-mă! :P)… Toate lucrurile trebuie să-şi urmeze mersul firesc, iar tu, acum, ca tânăr, trebuie să te concentrezi pe aspectele alea mai plăcute – o să ai vreme să-ţi baţi capul suficient cu restul, muuult mai încolo! So live a little! În viaţă, ai să vezi, nu contează atât de mult bunurile materiale, cât cele nemateriale: prieteni, rude, iubite… Nu uita, câteodată e frumos să mai  faci şi câte-un gest voluntar (deci poţi s-o mai răreşti cu întrebarea “Da’ mie ce-mi iese?!”…), pentru că nu se ştie de unde sare iepurele, şi cine te poate ajuta, pe viitor! Cum ziceam mai sus, vezi ce faci cu fetele (I’m always available for future questions & comments, by the way! :P), fii un cavaler, şi aminteşte-ţi că nu ţi-a plăcut să mă vezi pe mine plângând din pricina vreunui bărbat, aşa că fii drăguţ, şi nu le răni – nicio relaţie nu e absolut obligatorie – poţi oricând să mergi mai departe!

Dar destul cu seriozitatea, nu? Acum nu ne mai rămâne decât să punem la punct ultimele detalii ale majoratului, şi să ne şi distrăm, că deh, doar o dată face omul 18 ani, nu-i aşa? La mulţi ani, frăţioare… Te iubeşte sora ta mai mare!