Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Patzanii din Oradea

Jan
30

Sunt fan spectacole de improvizație de multă vreme. În studenție, în Timișoara, mergeam frecvent la astfel de „exerciții creative”, ca să le numesc așa; primele show-uri de improvizație le-am văzut în franceză, și țin minte cât de ușurată am fost să văd că fac și românii așa ceva (chiar dacă mai târziu, ce-i drept). (more…)

Maraton Oradea Toastmasters – Desaga cu discursuri

Dec
11

Acuș e gata și 2013, iar noi, membrii Oradea Toastmasters, ne-am gândit să profităm de ultima lună din an pentru a-i invita pe orădeni la un nou eveniment de public speaking: maratonul DESAGA CU DISCURSURI. Acesta va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 19 într-o sală de cinema din Cortina Digiplex, în incinta Oradea Shopping City, și promite a fi un eveniment la care veți râde mult (more…)

Un fleac, i-am ciuruit. Laser Star Arena

Oct
17

În această seară am participat, alături de câţiva dintre bloggerii orădeni, la un preview-party, să-i zic, de lansare al celui mai proaspăt şi distractiv mod de a petrece timpul liber în Oradea: Laser Star Arena. Nu ştiam despre laser-tag nimic, nici măcar clipurile cu Barney nu m-au iluminat şi în niciun caz nu m-au pregătit pentru ce avea să se întâmple! :-) (more…)

Hai să numărăm seriale, şi nu boboci, toamna asta!

Oct
09

Nu ştiu alţii cum sunt, dar la mine nu vara e cel mai propice anotimp să şed în casă şi să mă holbez la ditamai lcd-ul (dacă nu e lcd, sorry, baby, încă n-am învăţat cum îi zice), ci toamna. Ca să fiu mai exactă – toamna, imediat după Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, când volumul de muncă a mai scăzut, problemele s-au risipit şi intrăm pe făgaşul normal de stagiune. Ei bine, am ajuns „la zi” cu toate cele n-șpe seriale pe care le urmăresc mai nou, pe care vi le detaliez mai jos, și evident, la final, mă voi tortura cu eterna întrebare: what next? (more…)

Ce vor fetele

Sep
10

Mai întâi de toate:

Lămurire 1: am scris în titlu „Ce vor fetele”, și nici într-un caz „Ce vor femeile”. Să facem distincție!

Lămurire 2: nu le știu pe toate, departe de mine gândul, dar unele lucruri tot le intuiesc… (more…)

Stand-up la Cortina cu Bobonete şi Văncică

Jun
22

No, io când am auzit pentru prima oară de evenimentul ăsta, m-am gândit – ce-ar fi dacă aş merge pentru prima oară la un show de stand-up comedy? Le-am văzut pe net, am auzit despre ele de la prieteni, am început să recunosc unele nume din industrie, dar n-am ajuns (încă) la un astfel de show pe viu. Ce m-a determinat de data asta: lipsa de evenimente de prin Oradea, din săptămâna 24-30 iunie. (more…)

#Concurs: Avem un violoncel. Cum procedăm?

Apr
17

Azi vă invit la teatru… și nu la orice teatru, ci la unul dintre spectacolele pe care am avut plăcerea de-a le vedea, în frageda-mi pruncie, la teatrul din Oradea: piesa lui Matei Vișniec, regizată de Petru Vutcărău – ȘI CU VIOLONCELUL CE FACEM? Spectacolul s-a  jucat prin anii 2006/2007, având un succes tare mare la public (poate și prin prezența  violoncelistului Ghorghe Crişan). Ei bine, de data aceasta, vă propun să-l revedeți într-o altă formulă, cu Şerban Borda înlocuindu-l pe Doru Fârte, însă Elvira Platon Rîmbu şi Petre Panait rămân pe poziţii… ;) (more…)

Jurnal de nuntă: 1. Superstiții & Tradiţii

Jan
17

Acesta va fi, cred, primul post pe blog dintr-o serie pe care m-am gândit s-o creez, bazată pe experienţa planificării propriei nunţi. Da, bre, am fost cerută, urmează să mă măriiit! Dar până la marea zi, evident, orice cuplu – pardon, mireasă (că pentru ea pare a fi mai stresantă experienţa, din câte văz şi observ), trebuie să treacă prin diverse situaţii tensionate, legate de organizare, buna împăcare a familiilor + neamurilor venite de pe alte meleaguri, şi-apoi alte treburi gen ţinute, domnişoare de onoare, invitaţi, confirmări, săli, muzică şi câte şi mai câte. O întreagă harababură, if you ask me. Dar cum sunt de felul meu o persoană mega-organizată (unii-mi spun “control freak”, da’ nu mă supăr – nu tare! ;) ), vreau să încerc să “fac să fie bine” pentru toată lumea (inclusiv pentru mine). Planul meu e să mă mărit o singură dată în viaţa asta, aşa că tare mi-ar plăcea să-mi orchestrez evenimentul după bunul plac. (more…)

Scenarii de Halloween la Toastmasters

Oct
31

Poate ştiţi sau v-amintiţi (asta dacă nu v-am înnebunit de cap deja!), marţea seara mă găsiţi la Şedinţa Săptămânală Oradea Toastmasters. Fac parte din clubul orădean de aproximativ doi ani, şi pot să afirm cu mâna pe inimă că am crescut mult în acest timp, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional… Şi cum ne-a venit ideea trăznită să facem o şedinţă tematică (doar deh, se apropie Halloween-ul şi cum Toastmasters e un club de sorginte americană), cum am fi fost noi dacă n-am fi presărat şedinţa cu elemente “împrumutate” de peste ocean? (more…)

S-a lansat Pizza Bloggerilor în #Oradea!

Oct
17

Dacă s-a-ntâmplat să treceţi aseară prin băruleţul Stage din Oradea, cu siguranţă aţi văzut multă tevatură: nu doar microbiştii şi-au făcut apariţia să vizioneze partida România-Olanda, dar şi bloggerii din Oradea au apărut, pentru un moment special! De ieri, în Stage puteţi savura pizza bloggerilor. Acuma, poate sunteţi curioşi să aflaţi cum a început toată povestea… Ei bine, în Stage, toate numele de pizza sunt personalizate (Actorilor, Doctorilor, Informaticienilor, etc.), mai puţin cel al pizzei vegetariene. (more…)