Cărțile anului 2018
2018 a fost un an bun (din punct de vedere literar). (more…)
Treaba stă în felul următor: în perioada 3-7 septembrie 2018, am participat, alături de compania la care lucrez, la construirea Casei Smartware pentru un băiat din Hidișelu de Sus. Cei de la organizația Habitat pentru Umanitate Beiuș ne-au contactat pentru a ne implica în acest caz, și mă bucur că am avut ocazia extraordinară să coordonez activitatea voluntarilor Smartware pe șantierul din Hidișel. (more…)
Dacă anul trecut am avut un concediu cu părinții după noi, ceva mai activ (la Bibione, Italia), anul acesta am optat pentru un concediu all-inclusive în Turcia, mai ales pentru că am avut posibilitatea de a zbura direct din Oradea. Soțul meu s-a obosit destul de mult cu condusul anul trecut, mai ales că bebe a avut câteva accese de plâns când ne-a fost lumea mai dragă (pe autostradă), așa că am solicitat din start avion. Zic am solicitat, pentru că ne-am dus din nou la agenția noastră preferată – Simbo Tour, de pe str. Primăriei. (more…)
versiunea 3.0 a Ioanei
E liniște și pace și mult verde în jur. Așa se vede lumea acum din biroul meu cel nou, de unde meditez la aceste gânduri. Azi, în ziua când mi se instalează și mie versiunea 3.0, am parte de o zi caldă, cu nori, dar plăcută. Cam cum a fost anul care-a trecut. Anul cu numărul 29 a fost unul plin de provocări, printre care și găsirea unui nou loc de muncă, și plecarea de acasă, după aproape doi ani de stat cu bebe Alex. (more…)
Dragii mei, azi a fost o zi pliiină. Deși ploaia care ne-a cam dat planurile peste cap (planuri de ieșit prin parc cu bebe Alex), ziua n-a fost una pierdută, pentru că am avut plăcerea să fiu invitată la deschiderea magazinului Gerovital la Oradea. (more…)
Prima sâmbătă – Paris, 5 iunie 2014
În prima sâmbătă eram emoționată maxim. Nu credeam că se poate ajunge până acolo… (more…)