Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Steaua, pizza şi chelneriţa zâmbăreaţă

Aug
26

Meci mare aseară pentru mine (stelistă din tată-n fiică, după cum îmi place mie s-o zic!), joacă Steaua pentru un loc în Grupele Europa League (fostă UEFA, acum cosmetizată). Emoţii, meci intens, cel puţin din partea bulgarilor, şi o Steaua care nu s-a chinuit  nu-ştiu-cât, pentru că avea avantajul de 2 goluri marcate acasă. Dar meciul a fost gestionat bine, şi deşi s-a terminat la egalitate (scor 1-1), ne-aşteptăm acum tragerea la sorţi pentru Grupele Europa League (alături de Rapid şi FC Vaslui – despre Gaz Metan, numai de bine, felicitări băieţilor!, iar Dinamo… well, nu ne aşteptam oricum la mare lucru de la ei).

Acuma, ca orice microbist care se respectă, am ieşit să văd meciul la o terasă – lucru din ce în ce mai greu de practicat într-o Oradea care se repară constant (ştiţi, Alecsandri-ul e spart tot). Evident, Corso-ul era mega-ocupat, toate localurile cu teveu – pline, unde să merg eu să văd meciul? Total anapoda şi din întâmplare am ajuns la Pizza di Ravenna – pentru necunoscători, e fostul Joy, situat pe malul Crişului Repede, aproximativ vis-a-vis cu statuia lui Mişu din Parcarea Independenţei. Pentru că serveau mâncare, şi nu mâncasem tare mult ieri, am zis că-i un prilej foarte bun să testez ceva nou, ceva ce n-am mai încercat. Zis şi făcut, o chelneriţă zâmbăreaţă mi-a adus meniul de cum am ajuns, şi foarte serviabilă mi-a recomandat o pizza: Kilimanjaro. Sună extrem de exotic, şi pentru că nu prea mănânc pizza cu brânză (asta avea brânză Philadelphia), i-am dat undă verde. Mi-a adus-o în timp relativ OK (cred c-am aşteptat în jur de 20 de minute), şi la fel de zâmbitoare m-a întrebat ce fel de sosuri doresc: iute, alb, cu oregano, ketchup, etc. Rapid a venit cu ele, şi cu biscuiţi săraţi la berea lui iubi, şi eu m-am pus pe haleală. 🙂

Pizza a fost delicioasă, mai ales că nu mai mâncasem din felul acesta – cu blatul foarte subţire, am avut într-adevăr nevoie de ustensilele din dotare ca să mă pot descurca. Am stropit-o din belşug cu sos de usturoi şi mi-am pus bine burta la cale. Ah, şi vă ziceam de meci, că de-acolo am pornit. Pe terasă (căci noi acolo am stat, deşi părea destul de răcoros şi înăuntru – foarte classy) oamenii s-au gândit la toate: erau montate 2 ecrane mari şi late (amuţite, fireşte) pentru microbişti: la unul se vedea meciul Stelei, la celălalt, Rapidul. Şi pentru cei cu atenţia oarecum distributivă… le aveai pe amândouă suficient de aproape ca să nu-ţi fie incomod! 😉

Despre preţuri, au fost şi ele OK – cred că s-au deschis recent. Pizza Kilimanjaro (cu salam picant, şuncă şi brânză Philadelphia) a costat 15,50 – o bere (Tuborg) 5 lei, milkshake de banane – 6 lei. Acceptabil. Bonus pentru chelneriţă, care mi-a făcut seara: un zâmbet atât de larg, încât am lansat o discuţie la masă despre ultima oară când am văzut un om care ne serveşte cu zâmbetul pe buze (lucru care se reflectă şi-n bacşiş). Oricum, am să mă-ntorc să văd şi cum e atmosfera înăuntru, mai la toamnă, când se răcoreşte. A mai mâncat careva la Pizza di Ravenna?

2 Responses to Steaua, pizza şi chelneriţa zâmbăreaţă

  1. ai facut asa o reclama la pizzeria asta, ca data viitoare ai merita sa iti dea aia gratis o pizza mare si berea lui iubi. serios, imi ploua in gura, ca de obicei dupa ce citesc posturile tale referitoare la mancarica, trebuie sa ies in oras.

    • Io tot timpul laud ce-mi place. Nu e pentru beneficii, ci pentru c-am gură mare şi-mi place să am întotdeauna răspunsul potrivit când cineva mă-ntreabă: “Bă, unde mergem să mâncăm în seara asta?” 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *