Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Soundtrack-ul face filmul

Aug
21

Asta-i părerea mea, de multe ori se-ntâmplă ca filme cu joc actoricesc bunicel, regie OK şi un scenariu interesant, să fie date uitării pentru simplul fapt că n-au rămas în atenţia publicului printr-o melodie/soundtrack de impact. Io nu pot să nu-mi amintesc de Twin Peaks fără melodia aia creepy, sau de Top Gun fără Berlin cu Take My Breath Away, Mad Max cu We Don’t Need Another Hero (a Tinei Turner). Cu cât sound-ul bubuie mai tare, cu-atât filmul e mai memorabil. Iar dacă tot m-a provocat Marian de la Film Sinopsis să spun care-s soundtrack-urile mele preferate, iacătă lista mea! 😉

În ordine total aleatorie, pentru că rareori am preferaţi clari şi siguri, să-i prezentăm cum se cuvine pe:

  • The English Patient (1996) – e unul dintre filmele mele preferate, iar melodiile sunt absolut mirifice (îmi amintesc de scena cu avioanele care zburau peste deşert sau de tema de la final)… Muzica asta m-a făcut să-mi dea lacrimile de câteva ori.
  • Drive (2011) – deşi e un film atipic pentru americani, căci se vorbeşte foarte puţin, dar muzica e cu-atât mai importantă. Foarte-foarte tari, mi-am dat jos albumul de soundtrack în secunda doi după ce s-a terminat filmul.
  • An Education (2009) – exact ca în cazul lui Drive, imediat după final eram ready to party pe muzica anilor ’60. Şi ce perioadă şi-au ales… Cu o muzică a anilor ’60 foarte expresivă…
  • In The Mood For Love (2000) & 2046 (2004) – le-am luat împreună pentru că-s regizate de acelaşi Wong Kar-Wai şi ambele au teme muzicale obsesive…
  • The Lord of the Rings (trilogia) – WoW, atâta pot să spun. Muzica, însoţită de peisajele mirifice din Comitatul Hobbiţilor sau de scenele terifiante de luptă dintre BINE şi RĂU… Excelent! Vă daţi seama, cred, cu ce nerăbdare aştept în iarna asta The Hobbit! ;))
  • Amelie (2001) – Yann Tiersen nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, iar melodiile care o însoţesc pe simpatica eroină în aventurile cotidiene sunt absolut delicioase!
  • 500 Days of Summer (2009) – am devenit fan The Smiths şi orice altă muzică s-a pus în filmul ăsta. Punct.
  • Doctor Zhivago (1965) – unul dintre filmele care mi-a marcat copilăria, alături de alte câteva. Când mai surprind melodia, pe undeva, mă trec fiori şi mă gândesc la o Rusie îngheţată… Maurice Jarre e compozitorul care-a înfăptuit magia.
  • The Godfather (1972) – Nino Rota kicks ass, nu cred să fie o melodie mai “mafiotă” pe lumea asta decât valsul simbol al trilogiei “Naşul”.
  • Cadillac Records (2008) – pentru că-i mişto să vezi “where it all started for some of the best artists” (bineînţeles, cu Ms Etta James, cap de afiş!).
  • Gone With The Wind (1939) – ultimul pe care-l menţionez în listă pentru că văd că deja mă-ntind cu gluma… Cum ziceam mai sus, sunt câteva filme care mi-au rămas în suflet încă de când eram de-o şchioapă, şi nu se poate ca muzica din saga personajului meu preferat din literatură, Scarlett that is, să scape fără o menţiune.

Leapşa e la liber, s-o ia cine vrea să scrie despre coloane sonore preferate! 😀

4 Responses to Soundtrack-ul face filmul

  1. Na’, chiar pe tema asta a fost un quiz la Podz saptamana trecuta 🙂
    A fost o lista de piese interesanta 😀

  2. Frumoasa lista. Nu stiu melodiile de la Gone with the wind si nici de la Dr. Zhivago, dar am sa le ascult.

    • Sunt filme vechi, de pe vremea când conta mai mult să compui o coloană sonoră. Le apreciez mai mult, parcă! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *