Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Seara 3 de documentare pe Corso

Sep
02

Zilele astea, postările mele alternează între 2 planuri: cel profesional ce trece prin niţica schimbări, şi cel social, cu evenimente din oraş, care, sincer, merită menţionate! 😉

Astfel, am fost aseară la cel de-al treilea calup de documentare pe Corso. S-au proiectat, ca de obicei, 2 documentare, însă am stat doar la primul pentru că toamna asta despre care eu una refuz să cred c-a venit, ne-a jucat nişte feste tare urâte. Pe la ora 10 s-a făcut destul de răcoare, ca mai apoi să-nceapă o furtună veritabilă (de vară, era să zic!). Filmul pe care l-am prins a fost unul deosebit de interesant – un documentar polonez despre muzica rock în perioada comunistă: impact, schimbări, libertate.

După cum se-anunţa încă din titlu, “Beats of Freedom” tratează muzica rock din Polonia comunistă – apariţia acesteia, impactul asupra societăţii, reacţia autorităţilor, şi un festival unic în ţările aparţinând blocului comunist: festivalul de la Jarocin. E filmul despre ritmurile care-au dat oamenilor o doză de libertate, într-o societate destul de rigidă şi conservatoare.

Regizat de către Leszek Gnoiński şi Wojciech Słota, acest documentar e, de fapt, primul dintr-o serie intitulată “Guide to the Poles”. A fost, cu-adevărat, o lecţie de istorie, în toate sensurile cuvântului! Dacă-l prindeţi la vizionat, nu ezitaţi! ;))

Cel de-al doilea film al serii s-a numit The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii (Regie: Tereza Reichova, Cehia, 2009, 62 min.).

PS: S-a simţit şi implicarea organizatorilor: ecranul mai mare, după promisiune, sunet mai bun, şi nişte mesaje haioase de dinainte de proiecţie! 😉

PPS: în această seară puteţi viziona Über Wasser / Despre apă (Regie: Udo Maurer, Austria, 2007, 82 min.) şi I am a Monument to Myself  / Sunt monumentul meu (Regie: Dmytro Tiazhlov, Ucraina, 2009, 58 min.).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *