Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

Înc-o tentativă de găteală din ciclul Marţea culinară. Pentru că vremea asta “minunată” m-a făcut să capăt o răceală de toată frumuseţea, cum numai într-o zi cu 17 grade Celsius asezonată cu ploaie măruntă şi rece poţi căpăta, remediul ales de data aceasta a fost mujdeiul. N-a contat c-am avut înc-o nuntă la care trebuia să particip, tratamentu’-i tratament! Şi nu se ratează nicio doză, c-altfel e jale mare. Însă de la atâta “fericire” de usturoi, am tot ajuns să combin reţetele, să testez lucruri noi, să-ncerc combinaţii, că de la cartofi prăjiţi cu cărniţă şi mujdei mi s-a, vorba aia, acrit.

Iar cum tocmai e sezonul de vinete, am testat o nouă reţetă: vinete prăjite cu mujdei. Am luat o vânătă mare, am spălat-o, apoi am tăiat-o feliuţe şi am pus-o, cu sare, să lase apă. N-am decojit-o. Am lăsat-o cam 20 de minute, apoi am scos tigaia. Nu vă temeţi, n-a ieşit niciun accident, ci toate au mers cum trebe. Vinetele le-am prăjit în foarte puţin ulei, şi am pus din când în când apă (să fie oleacă moi).

Când au fost dragele de ele gata, am făcut mujdeiul: o căciulie de usturoi curăţată şi bătută cu ciocanul ăla înfiorător cu care face mama şniţelele. Tot usturoiul ăsta a fost pus într-un bol, frecat cu sare şi ulei, pân-a ajuns ca un fel de maioneză. Apoi înc-un pic de piper, şi smântână din belşug (eu pun una d-aia mare). Şi pe-o feliuţă de pită, hop sare-o vânătă şi peste, nelipsitul mujdei. Bon appetit! 😉