Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

S-a deschis Subway în Oradea!

Feb
12

Aseară am fost invitată de către Creative Ant la un preview cu degustare al primului restaurant Subway din Oradea. Fiind un fan al MÂNCĂRII în general, și al fast-food-ului în special (deși încerc să răresc ocaziile), era logic să dau curs invitației. Am început cu oleacă întârziere (nimic nou la români), iar eu, pentru că aveam și alte planuri într-o seară de miercuri (ședințele Oradea Toastmasters), am ajuns abia la închidere, după ora 21, dar mă bucur c-am ajuns.

Locul arată bine, e un spațiu mic la intrare, unde comanzi, iar jos la subsol e sala de mese propriu-zisă, unde încap 50 de oameni. Sendvișurile le știți (cred!), sunt la fel de gustoase, prăjiturelele și ele foarte bune (a mea a fost caldă, cu bombonele M&M din care curgea ciocolata – a fost bine!), sucul rece, potolește setea.

Mă bucur când apar francize și la noi în oraș, personal le consider un semn de prosperitate și le doresc viață lungă celor de la Subway Oradea (mai ales că sunt amplasați extrem de strategic – vis-a-vis de Lords, în Pasajul Vulturul Negru). Tot noi avem de câștigat, avem mai multe locuri de unde să ne înfruptăm la prânz.

PS: Random fact. Cunosc oameni care mergeau înainte până la Debrecen să ia un sendviș Subway, deci ei cu siguranță sunt mai fericiți acum! 🙂

2 Responses to S-a deschis Subway în Oradea!

  1. Subway , super-ul vital ! in santierul Cal-Fatal.

  2. Pingback: Lansarea hipMenu in Oradea (p) - Ioana Ştef

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *