Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Recenzie de carte: Suma zilelor

Oct
29

Titlu original: La suma de los dias

Autor: Isabel Allende

Naţionalitate: chiliană

Ecranizare: nu există

De acelaşi autor:  La Casa de los Espiritus, Cuentos de Eva Luna, El plan infinito, De amor y de sombra, Afrodita, Hija de la fortuna, Retrao in sepia, Zorro, Ines del alma mia, Paula.

După cât de mult mi-a plăcut “Paula”, nu se putea să-ncep altceva imediat după, decât continuarea, şi-anume romanul “Suma zilelor”. Rămânem în sfera autobiografică, ce pare să-i priască foarte bine lui Isabel, căci ambele cărţi, ca să nu mai zicem de prima ei operă, “Casa Spiritelor” al cărei model a fost însăşi copilăria şi mai apoi tinereţea ei, au avut succes foarte mare tocmai pentru că ea a ales să se înfăţişeze deschis în faţa cititorului. Ce pot să spun e faptul că sunt foarte norocoasă că le-am citit fix în ordinea perfectă pentru a înţelege tot ceea ce este prezentat în această carte de memorii.

Evident, şi această carte îi este dedicată tot fiicei pierdute, Paula, moartă de porfirie la numai 28 de ani. Mama simte nevoia de a comunica în continuare cu spiritul fetei, pentru că cele două au avut o legătură fantastică, mai presus de legătura obişnuită mamă-copil. Au fost spirite pereche, s-au lipit într-atât una de cealaltă (de fapt, şi despre băiat, Nicolas, afirmă acelaşi lucru), încât continuă seria de scrieri pentru ca spiritul care a rămas acum să-i ocrotească, mai departe, să fie personificat în fiinţa dragă care-a fost Paula.

Cartea se reia din momentul morţii ei, de la ritualul de îngropare (i-au risipit cenuşa într-o pădure din apropierea casei lor din California, pădure ce acum e, spiritual, a Paulei). Cu bune, cu rele, zilele clanului pe care Allende încă îl conduce cu o mână de fier se succed cu o repeziciune ameţitoare, povestite cu acelaşi umor caracteristic. E o Isabel care-a acceptat destinul tragic al fiicei, care a făcut pace cu trecutul şi încearcă acum, după eforturi considerabile de-a ţine în frâu tribul chilian care-a invadat SUA, îşi duce existenţa făcând faţă cu brio încercărilor soartei. Căci n-au avut o viaţă liniştită, ci dimpotrivă, însă lecţia e următoarea: tribul te poate ajuta să treci peste greutăţi, oricât de diferiţi ar fi membrii acestuia. Nu lipsesc elementele de mistică, atât de plăcute lui Isabel, sau poveştile exotice cum ar fi cele despre Cercul Surorilor Haosului Perpetuu sau ale prietenei ce confecţionează bijuterii exotice, Tabra.

Oricum ar fi, la final m-am simţit de parcă o veche prietenă îmi scria, de parcă am luat parte spiritual, cel puţin, la aventurile clanului, şi zâmbetul de pe buze de la ultima pagină a cărţii va mai dăinui o vreme. Încă o dată, trebuie să apreciez talentul fabulos al latinei de a povesti, şi închei cu invitaţia de-a citi această splendidă carte de memorii. 🙂

“M-am întrebat de unde am tendinţa asta de a convieţui cu spiritele; se pare că ceilalţi n-au această manie. Mai întâi să lămuresc că rar mi s-a întâmplat să dau nas în nas cu unul, şi poate că visam atunci, dar n-am nicio îndoială că tu mă acompaniezi în permanenţă. Dacă n-ar fi aşa, de ce ţi-aş mai scrie aceste pagini?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *