Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Recenzie de carte: Paula

Sep
19

Titlu original: Paula

Autor: Isabel Allende

Naţionalitate: chiliană

Ecranizare: nu există

De acelaşi autor: La Casa de los Espiritus, Cuentos de Eva Luna, El plan infinito, De amor y de sombra, Afrodita, Hija de la fortuna, Retrao in sepia, Zorro, Ines del alma mia, La suma de los dias.

“Ascultă, Paula, vreau să-ţi spun o poveste, ca atunci când te vei trezi să ştii pe ce lume te afli”.

Astfel începe epistola lui Isabel Allende, aflată în faţa unei încercări a destinului. Pe patul de spital al fiicei sale, Paula, care suferă de porfirie, scriitoarea încearcă să zugrăvească un trecut pentru cea care, speră ea, se va trezi din comă şi-şi va relua existenţa alături de cei dragi. La fel ca şi în cazul “Casei Spiritelor”, Isabel începe o scrisoare, care pe măsură ce timpul trece, ia amploarea unui roman. Încă din primele pagini autoarea recunoaşte că familia ei a servit drept exemplu pentru romanul său de debut, iar eu am fost bucuroasă că acela a fost primul roman al ei pe care am pus mâna!

“Paula” este, aşadar, o scrisoare compusă de către o mamă îndurerată, care îşi petrece luni întregi în salonul madrilen unde se află internată fiica sa, şi mai apoi în casa părintească. Povestea e, de fapt, structurată pe două planuri: unul al prezentului, care prezintă monologul mamei către fiică, cu date şi întâmplări din spital, iar celălalt e planul trecutului familiei, căci însăşi viaţa lui Isabel a fost dintotdeauna o aventură.

Începând cu propria copilărie petrecută în diverse ţări (cu un tată care i-a abandonat, şi o mamă care s-a “recăsătorit” cu un diplomat, fiind astfel nevoiţi să călătorească), cu jocurile bruşte la care-i supuneau unchii din partea mamei, însoţită de fantoma lui Memé şi mereu supravegheată de către autoritarul Tata-mare, Isabel deapănă o poveste magică, în care umorul se îmbină cu sinceritatea, astfel încât de multe ori mă surprindeam râzând în hohote la citirea unor pasaje amuzante, ca mai apoi să-mi reamintesc că e o carte tristă, şi că e, de fapt, un ultim cântec de lebădă pentru Paula.

Dacă la început mama îndurerată vrea să facă tot posibilul pentru a prelungi viaţa fiicei sale, însă, pe măsură ce trece timpul, ajutată de tot soiul de medici (de la medicină orientală la cei mai pricepuţi neurologi), îşi dă seama că Paula se chinuie din ce în ce mai mult, şi că cel mai bine e s-o lase să plece, oricât de dureroasă ar fi despărţirea. Recunosc c-am lăcrimat înspre final, la descrierea ultimei zile ale fetei, cu despărţirea de cei dragi, dar a fost cu-adevărat impresionant să fii martor la durerea mamei. Acum, pentru mine, urmează “Suma zilelor”, continuarea de la acest roman de memorii. Citiţi “Paula”, e o experienţă emoţionantă.

9 Responses to Recenzie de carte: Paula

  1. vin cu Suma zilelor la SdC 😉

  2. ioi da! I must be hallucinating ca mi s-a parut ca vad zilele astea cartea in biblioteca 🙂
    Eh, too much work will rot my brains :))

  3. Într-adevăr o carte extraordinară. Tristă, dar extraordinară. M-am îndrăgostit de Allende 🙂

  4. Carti triste, carti cu invatatura. Multumesc ca mai exista asa ceva pe lume. Trebuie citit.

Leave a Reply to Ioana S Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *