Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Recenzie de carte: Lolita

Nov
17

Titlu original: Lolita

Autor: Vladimir Nabokov

Naţionalitate: rusă

Ecranizare: Lolita (1962 şi 1997)

De acelaşi autor: Masenka, Apărarea Lujin, Invitaţie la eşafod (scrise în rusă), Pnin, Ada sau Ardoarea (O cronică de familie), Foc palid (scrise în engleză).

Mi-e tare dificil să vă povestesc despre cartea asta, pentru că am citit-o foarte greu. Am început-o în luna martie, am luat-o cu împrumut de la Schimb de Cărţi, fascinată fiind de toată povestea ţesută în jurul ei: carte scrisă de un rus în limba engleză, publicată pentru prima oară la Paris (unde altundeva?), tradusă tot de Nabokov în limba maternă ceva mai târziu, aceasta a şocat opinia publică la apariţie tocmai prin subiectul deosebit de controversat.

Un francez proaspăt-sosit în SUA, lăsând în urmă o Europă devastată de cel de-al doilea Război Mondial şi-o căsnicie ratată, Humbert Humbert decide să călătorească o perioadă până să se stabilească într-un loc anume. Ajunge în casa lui Charlotte Haze, care acceptă să-l ia în chirie pentru a câştiga un ban în plus şi pentru a-i da ore de franceză fetei, Dolores (poreclită Lolita). HH se îndrăgosteşte la prima vedere de nimfetă, şi decide să nu plece din casa celor două femei, rămânând în viaţa lor cu orice preţ – ajunge până la a se căsători cu mama fetei, pentru a-i putea fi aproape. Pasiunea obsesivă şi absolut bolnavă a lui HH nu poate fi ţinută în frâu, mai ales că individul e mereu la pândă pentru a observa o cât de mică scăpare din partea fetei, însă scrie un jurnal pentru a se mai descătuşa. Charlotte găseşte notiţele sale, îşi dă seama de intenţiile “criminale” şi vrea să fugă de la el, însă moare într-un accident de maşină, nemaiapucând să spună secretul nimănui. În lipsa mamei, HH se o ia pe Lo, plecată în tabără în tot acest timp, şi-o duce într-o călătorie iniţiatică prin întreaga Americă. Despre final nu vă povestesc, tot ce trebuie să ştiţi este faptul că această carte e, de fapt, o confesiune sinceră a unui om înfrânt de-o pasiune pe care n-a putut-o controla.

Dacă la început mi-a fost destul de scârbă de personajul masculin, în momentele în care-i citeam fanteziile cu tânăra nimfetă de numai 12 ani, pe parcursul cărţii am ajuns să-l văd cu alţi ochi pe HH. Până la urmă, e o carte de dragoste, pentru că nici Lo nu se lăsă mai prejos în jocurile erotice – ea e, să nu uităm, o fetiţă care s-a grăbit să se maturizeze, care profită din plin de impactul pe care-l are asupra sensibilului şi seriosului HH. Astfel, cititorul poate ajunge chiar să empatizeze cu pedofilul, lucru care pe mine m-a şocat. E o carte ce şi-a dobândit pe bună dreptate locul în istoria literaturii, şi pe care-o recomand celor cu stomac tare (când vine vorba despre pasiune, natura umană sau lege şi raţiune). Cred că fiecare cititor va regăsi alte şi alte înţelesuri în acest roman, însă eu, deşi am pornit de la ideea că nu trebuie, sub nicio formă, să-mi placă – am ajuns să afirm că e, într-adevăr, o capodoperă scrisă curat, o confesiune şi-atât.

Acum, nu-mi rămâne decât să văd şi cele 2 ecranizări: cea a lui Stanley Kubrik, din 1962 şi cea din 1997, cu Jeremy Irons în rolul lui HH. Aştept să văd cum mi se vor părea şi ele, până să-nchei definitiv capitolul “Lolita”.

“Aşadar, asta-i povestea mea. Am recitit-o. Are în ea crâmpeie de suflet, şuviţe de sânge şi gânganii verzi, strălucitoare. În momentele cruciale ale istorisirii simt cum eul meu alunecos fuge de mine cufundându-se în ape mai întunecate, mai sumbre pe care nu ma încumet să le sondez. N-am vrut să rănesc pe nimeni şi de aceea, multe lucruri şi persoane rămân învăluite în mister.”

6 Responses to Recenzie de carte: Lolita

  1. Mie mi-a plăcut foarte mult la vremea când am citit-o. Mai ales cum începe: ”Lolita. Supliciul meu, suflet al meu”. Cu pasiune și sentiment.
    Cartea e o dezvoltare a unei alte cărți a lui Nabokov – Vrăjitorul. O am și pe aia dar încă n-am citit-o.

  2. “Dacă la început mi-a fost destul de scârbă de personajul masculin, în momentele în care-i citeam fanteziile cu tânăra nimfetă de numai 12 ani, pe parcursul cărţii am ajuns să-l văd cu alţi ochi pe HH. Până la urmă, e o carte de dragoste, pentru că nici Lo nu se lăsă mai prejos în jocurile erotice – ea e, să nu uităm, o fetiţă care s-a grăbit să se maturizeze, care profită din plin de impactul pe care-l are asupra sensibilului şi seriosului HH. Astfel, cititorul poate ajunge chiar să empatizeze cu pedofilul, lucru care pe mine m-a şocat.”
    asta ai inteles din cartea asta???!!!!…ai citit o degeaba. mai citeste 1 prefata(ultimul pasaj) si capitolul 32

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *