Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Recenzie de carte: Incendierea paradisului

Dec
07

Titlu original: El incendio del paraíso

Autor: Antonio Álamo

Naţionalitate: spaniolă

Ecranizare: nu există

De acelaşi autor: Breve historia de la inmortalidad, Nata soy

Am pus mâna pe „Incendierea paradisului” mai mult forţată, la recomandarea insistentă a Mayei, care citise cartea de câteva ori (deja!), şi care se declara mai mult decât extaziată de subiect (poate pentru că eşti îndrăgostită, draga mea! 😛 ).

Cartea narează o poveste de dragoste, poate prea tipică, în societatea zilelor noastre, tocmai pentru că personajele nu se pot sincroniza. Ambele sunt mistuite de o dorinţă arzătoare, însă ştim cu toţii, fie din auzite, fie din proprie experienţă, că astfel de iubiri nu au sorţi de izbândă! Personajul principal ne relatează versiunea lui a evenimentelor, într-un amalgam de emoţii şi mărturisiri. Bineînţeles, nu cunoaştem şi varianta ei, a păgânei, a distrugătoarei.

Suntem introduşi în roman destul de simplu: într-un ospiciu din Spania, un medic ne povesteşte despre un pacient deosebit pe care trebuie să-l supună unei investigaţii psihiatrice, pentru a-i determina gradul de responsabilitate în crima pe care acesta a comis-o. Trecem apoi direct la relatările pacientului, iar cititorul poate întâmpina dificultăţi în înţelegerea unor pasaje, deoarece în traducere nu s-au folosit liniile de dialog. Ajungem să cunoaştem întreaga poveste a lui Santiago, patima sa, iubirea oarbă pentru Sara, apoi trădarea ei, trădările lui (justificate, din punctul său de vedere), depresia puternică ce vine să-l aducă în pragul suicidului, toate împletindu-se pentru a forma un labirint din care protagonistul nu mai poate evada, rămânând captiv la nesfârşit! Mai multe nu doresc să vă dezvălui, vreau să vă satisfaceţi curiozitatea citind cartea! După cum au spun mulţi dintre cititorii cărţii, e „un roman în flăcări!” 😉

Vă las cu un mic citat, care mie mi-a plăcut în mod deosebit:

„Toţi putem fi zdrobiţi, cu toţii putem fi expuşi la riscul de a cădea pradă fragilităţii propriei minţi. Poate părea un soi de exagerare, dar nu este: e suficient uneori să neglijezi o tristeţe, să prelungeşti o stare de necaz şi de tensiune, să permiţi iubirii să degenereze în amor-propriu, care este orgoliu şi este supărare, şi care lasă urme din ce în ce mai adânci şi mai de neşters. La urma urmelor, ce este amorul-propriu, dacă nu o călătorie în care lumea din afară apare treptat din ce în ce mai redusă, în vreme ce lumea interioară creşte de-o manieră aproape monstruoasă?”

3 Responses to Recenzie de carte: Incendierea paradisului

  1. eu voi fi urmatorul care o s-o citeasca. adumi-o la SDC . recenzia e la subiect, simplu si concis, m-ai facut s-o vreau

Leave a Reply to L.G. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *