Premiile FTSO 2011
Pentru că acum am ceva vreme să vă spun pe scurt cine-a câştigat, iacătă postarea ce anunţă învingătorii (mai încolo, după ce ne mai revenim, dăm şi cu detalii despre ultimele zile, pe care le-am petrecut din nou, spre nefericirea mea, mai mult cu organizarea decât cu văzutul de piese). Nu ştiu câţi dintre voi ştiţi, am avut 2 concursuri anul acesta: cel al pieselor de teatru (18 la număr), jucate în cele 7 locaţii menţionate anterior, şi concursul de creaţie dramatică destinat piesei scurte (unde am avut 12 texte înscrise). Sus, în birouri, se puneau pariuri, care va câştiga, ştiţi, ca-n orice competiţie, şi ţin să precizez c-am ghicit 3 din 5, ceea ce nu-i chiar atât de rău, nu-i aşa? ;))
Astfel, premiile celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului de Teatru Scurt sunt următoarele:
- Premiul pentru cel mai bun spectacol: „PRAH”, de Spiró György (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timişoara)
- Premiul special al juriului: „Biloxi Blues”, de Neil Simon (Teatrul Regina Maria, Oradea)
- Premiul pentru cea mai bună regie: Sorin Militaru, pentru spectacolul „Casa Bernardei Alba”, de F.G. Lorca (Teatrul „Ion D. Sîrbu”, Petroşani)
- Premiul pentru cea mai bună scenografie: Vioara Bara, pentru spectacolul „Casa Bernardei Alba” (Teatrul „Ion D. Sîrbu”, Petroşani)
- Premiul pentru cel mai bun actor: Harsány Attila, pentru rolul Hess din spectacolul „Decalogul după Hess”, de Alina Nelega (Compania de Teatru Aradi Kamaraszinhaz)
- Premiul pentru cea mai bună actriţă: Szász Enikő pentru rolul Femeia din spectacolul „PRAH”