Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Premiile FTScurt, ediția a XIX-a 2013

Sep
29

În această seară, la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria s-au anunțat, înainte de ultimul spectacol din FTScurt (SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ), premiile din cadrul acestui festival. Vi le scriu și vouă mai jos, iar dacă ați fost la spectacolele câștigătoare, mă gândesc că-mi veți scrie dacă vi s-au părut a fi cele mai bune… Eu consider că jurizarea a fost una corectă, și cred că le-a fost greu juraților, pentru că am avut câteva spectacole foaaarte bune în concurs – mie mi-ar fi fost teribil de greu să aleg. Personal, am văzut toate spectacolele nominalizate, mai puţin TĂIETURA.

PREMII

Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt 2013

Oradea, 20-29 septembrie 2013

Concursul de Creație dramatică destinat piesei scurte:

Juriul, format din Elisabeta Pop (critic de teatru), Ioan Moldovan (poet, directorul Revistei Familia) și Traian Ștef (scriitor, redactor la Revista Familia), a decis acordarea premiului piesei

GOI SPRE PARADIS, scrisă de Ion Bogdan Martin.

FESTIVALUL DE TEATRU SCURT – SECȚIUNEA CONCURS

Juriul: Florica Ichim – critic de teatru, redactor șef al Revistei Teatrul AZI, Ioana Moldovan – critic de teatru, astistent universitar UNATC, Mircea Diaconu – actor, Zeno Fodor – teatrolog și  Doru Mareș – critic de teatru, scriitor – a decis acordarea următoarelor premii:

Premiile Festivalului de Teatru Scurt:

La categoria cea mai bună actriță, juriul a reținut trei interpretări

  • Tokai Andrea pentru rolul FEMEIA I din GARDENIA (de Elzbieta Chowaniec, regia artistică Koltai M. Gabor) – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara
  • Borbely B. Emilia pentru rolul FEMEIA II din GARDENIA (de Elzbieta Chowaniec, regia artistică Koltai M. Gabor) – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara
  • Lorincz Rita pentru rolul FEMEIA III din GARDENIA (de Elzbieta Chowaniec, regia artistică Koltai M. Gabor) – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara

Premiul pentru cea mai bună actriță: Lorincz Rita pentru rolul FEMEIA III din GARDENIA (de Elzbieta Chowaniec, regia artistică Koltai M. Gabor) – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara

La categoria cel mai bun actor, juriul a reținut trei interpretări:

  • Anton Tauf pentru rolul BARRYMORE din BARRYMORE (de William Luce, regia artistică Tudor Lucanu) – Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
  • Richard Balint pentru rolul PAUL din TĂIETURA (de Mark Ravenhill, regia artistică Alexandru Mihăiescu), – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad
  • Constantin Cojocaru pentru rolul SHHEFFLER din URÂTUL (de Marius von Mayenburg, regia artistică Vlad Cristache)– Teatrul de Comedie București

Premiul pentru cel mai bun actor: Anton Tauf pentru rolul BARRYMORE din BARRYMORE (de William Luce, regia artistică Tudor Lucanu )– Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca

La categoria cea mai bună scenografie, juriul a reținut trei scenografii:

  • Iuliana Vîlsan pentru GARDENIA (de Elzbieta Chowaniec, regia artistică Koltai M. Gabor) – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara
  • Alina Herescu pentru TĂIETURA (de Mark Ravenhill,regia artistică Alexandru Mihăiescu)– Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad
  • Carmencita Brojboiu pentru LEONIDA GEM SESSION (adaptare după Caragiale, versiunea scenică de Gabor Tompa și Andras Visky,regia artistică Gabor Tompa) – Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Premiul pentru cea mai bună scenografie: Alina Herescu pentru TĂIETURA (de Mark Ravenhill,regia artistică Alexandru Mihăiescu)– Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad

La categoria cea mai bună regie, juriul a reținut trei regii:

  • Gabor Tompa pentru regia spectacolului LEONIDA GEM SESSION (adaptare după Caragiale, versiunea scenică de Gabor Tompa și Andras Visky) – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
  • Mihai Măniuțiu pentru regia spectacolului DOMNUL SWEDENBORG VREA SĂ VISEZE (scenariul dramatic Mihai Măniuțiu) – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași
  • Alexandru Mihăescu pentru regia spectacolului TĂIETURA (de Mark Ravenhill) – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad

Premiul pentru cea mai bună regie: Gabor Tompa pentru regia spectacolului LEONIDA GEM SESSION (adaptare după Caragiale, versiunea scenică de Gabor Tompa și Andras Visky) – Teatrul Maghiar de Stat Cluj

  • Premiul special al juriului instituit după vizionarea tuturor spectacolelor din festival, a fost acordat pentru originalitate și oportunitate spectacolului CEI CE NU UITĂ (scenariul și regia artistică: Gavriil Pinte) – Teatrul Regina Maria, Oradea

La categoria Cel mai bun spectacol, juriul a reținut trei spectacole:

  • LEONIDA GEM SESSION (adaptare după Caragiale, versiunea scenică de Gabor Tompa și Andras Visky, regia artistică Gabor Tompa) – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
  • DOMNUL SWEDENBORG VREA SĂ VISEZE (scenariul și regia artistică: Mihai Măniuțiu) – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași
  • CONTRA PROGRESULUI (de Esteve Soler, regia artistică Bobi Pricop) – Teatrul Bulandra, București

Premiul pentru cel mai bun spectacol: DOMNUL SWEDENBORG VREA SĂ VISEZE (scenariul și regia artistică: Mihai Măniuțiu) – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași

 

2 Responses to Premiile FTScurt, ediția a XIX-a 2013

  1. Leonida Gem Session a fost ok ca regie, dar mai greu de urmărit pentru cei ce nu cunosc și limba maghiară. Pierdeam primele 5 secunde dintr-un discurs încercând să descifrez limba, apoi concentrându-mă pe text, ignorând ceea ce auzeam și invers.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *