Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Omul modern

Jun
24

Omul ăsta modern le vrea pe toate la un singur click/buton distanţă. Let’s face it, nu ne place să aşteptăm. Să aşteptăm după căldură, lumină, electricitate, conexiunea la internet, sau câte şi mai câte. Mă plângeam, anul trecut, prin iarnă, că sunt mult prea conectată şi că n-ar strica s-o mai reduc, pentru că se poate trăi şi fără, dar mi-am revenit foarte rapid, şi vă spun cu mâna pe inimă că-mi plac toate avantajele societăţii în care trăiesc. Chiar îmi place să ştiu că am ceea ce vreau la un click/buton distanţă.

Dar vine şi vremea când, pentru că se fac reparaţii/prelungiri/înnoiri sau naiba mai ştie ce, toate avantajele astea aşa se duc pe apa sâmbetei, de nici nu-ţi vine să crezi. Iar în zona mea, pentru nişte amărâte de parcări, se taie şi se spânzură într-o veselie: ieri curentul, azi apa caldă. Bun-bun, hai că înţelegem… facem pe dracu-n patru şi înţelegem… dar eu neavând curent ieri, n-am muncit. Şi francezul meu, oricât de nais & all ar fi, nu-i obişnuit cu scuze “ah, desolée, s-a luat curentul, e România, ştiţi, se-ntâmplă des, bla-bla”… şi pac îmi taie din salar. Aşa că mie, omului ăstuia modern, care munceşte de-acasă, parcă nu-mi mai place aşa de mult treaba pe care-o fac. Doar zic, aşa… 😉

*sursa foto: acilea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *