Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

make me pure, but not yet…

Da… după cum anticipau foarte bine-voitoarele mele rubedenii, mi s-au terminat încet bateriile. Da, la mine în familie se puneau pariuri: “Oare cât mai rezistă Ioana cu ritmul ăsta de muncă?”, “Tu, ai văzut-o cât îi de slabă?! Doamne, fereşte, ce-o să fie cu ea?!”, şi alte minunăţii din partea celor care ar trebui să te susţină, nu să-ţi sape groapa. În fine. 😉
Da, toate activităţile mele şi ritmul haotic mi-au venit de hac. Culcat la ore târzii, mâncat la ore neregulate (asta când îmi aminteam să mănânc, c-au fost şi zile în care noaptea, în pat, mă tot gândeam ce uitasem eu să fac în ziua respectivă), s-au adunat. De câteva zile sunt posesoarea fericită a unei răceli de toată frumuseţea! Şi nu mai vrea să treacă. Şi-am încercat multe leacuri, pe bune că da. Acuma, antibiotice nu. Nu mai vreau. Mi s-a urât să-nghit pumni de augmentine care să mă facă să văd stele verzi şi alte şi alte minunăţii din laboratoare. Eu am încercat cu cocktailul meu clasic, care-a funcţionat foaaarte bine până acum (miere+pălincă de la Maramu’ – thanks Mery! :)), tequila, jeggarmeister, propolis, apoi mujdeiuri, mâncăruri picante, ceai de imunitate, lămâie, miere, portocale, clementine, strepsils, tantum verde, tic-tac, fanta de lămâie – băi, pe toate le-am luat. Că numa’ nu voiam să accept faptul că tre’ să trec la pastile. Dar adevărul crunt m-a lovit de dimineaţă, când, încercând vocalizele mele normale (adică să cânt după calculator, na! :P), am rămas fără voce. No, mută de-a dreptul. Asta în condiţiile în care diseară tre’ să recit poezii la Cenaclu. Cred că-s mulţi oameni care se bucură, eh, măcar cineva o face pe Ioana să tacă, nu?! 🙂 . Da, se-ntâmplă. Mie, cam de două-trei ori pe an. Da’ fiţi pe pace, că-mi revin eu, şi reiau binecunoscutele mele poliloghii. 🙂

Închei c-o scrisoare din inimă, pentru Doamne-Doamne.

Dear God,

This is me, humble and all, asking for my voice back.

Love,

Ioana