Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Nume pentru cuţu

Mar
03

A ajuns la noi ieri după-masă, un pic cam neaşteptat, pentru că sunt sigură că nimeni din familie n-a făcut o cerere specială pentru un căţeluş drăguţ, şi totuşi… 😀 După entuziasmul din primele clipe, apoi întrebări pentru fostul proprietar, apoi “înţelegerea” sexului – ei da, avem un healthy little puppy – and it’s a BOY! 🙂

La mine a fost dragoste la prima “atingere”, şi tind să cred că s-a întâmplat la fel cu toţi membrii familiei: bineînţeles, e o noutate, şi toată lumea părea să-l fi uitat pe celălalt câine al familiei, care stătea liniştit în cuşca lui şi probabil se simţea exclus (apropo, Bro, cum ziceam că-l cheamă pe Dog?!). Da, e o problemă în familia Ştef. De câte ori primim un animal de companie, şi se întâmplă destul de des, doar locuim la casă, şi deh, avem (sau aveam) toată ziua animăluţe mişunând prin cele două curţi… ei bine, niciodată nu le numim. As in, luni întregi o strigăm pe pisică “Mâţa” sau pe câine “Căţel” sau “Cuţu” and that’s it. Neam de ignoranţi, aş zice. Singura diferenţă a fost când am avut o pisică neagră, superbă, care se numea Mia, şi pe care-a dat-o mama (în ciuda protestelor vehemente ale fratelui meu şi ale mele) unei fetiţe care-a venit în vizită la noi, şi s-a amorezat pe loc de ea. În rest, toate animalele sunt, la noi în curte, doar animale. Ah, şi-a mai avut mama o tentativă de botez, data trecută când am primit 2 câini: pe unul l-a botezat Feisbuc, pentru că auzise ea ceva dubios, şi ne vedea că stăm toată ziua la calculator, iar pe celălalt Gugăl, pentru că găsea şosetele lui taică-meu în nisip, unde le îngropa Feisbuc. :))

Astfel, am decis ca data asta lucrurile să stea un pic altfel. Încă de aseară, căutăm nume pentru cuţu. Ca să n-aibă şi ăsta soarta tristă a neamurilor lui precedente. Eu am venit cu propuneri gen Gumbo, Garlic, Guido, Găluşcă (my personal favorite) sau Ţombi (sugerat de Eliza). Dar NU şi NU: frate-meu e decis că trebe un nume mai autoritar. Gen Fuhrer sau Hitler (are o pasiune mai nou pentru nazism :))). Bine, după cum urmează să vedeţi în poze, căţelul n-are în niciun caz mutră de agresiv, e mai degrabă un căţeluş leneş şi grăsuţ, deci un nume mai… chill ar trebui să-i găsim.

Sugestii, careva? 😀

[slideshow]

32 Responses to Nume pentru cuţu

  1. Gusy :))))

  2. ce satana e aia? Trompy :)))))))

  3. tanti rac, pune picioru'-n prag si gata. ce te tot tragi atat pe f**e

  4. Findus :)) are mutra de Findus, nu stiu de ce, dar are. 😛

    • :)))))
      băi, chiar nimănui nu-i place Găluşcă?! :))))))
      PS: Finduş sau Findus? :))))

      • Findus cu S nu Ş 😛 Sa-ti spun si de unde cunosc numele asta… era un desen cu un motanel pe nume Findus acus ceva vreme pe Minimax, era un motan tare vioi, jucaus, vorbitor, cu vocea Adelei de la teatru, avea un stapan cam batranel caruia ii lumineaza ziua. Avea ochii mari, o salopeta dungata si verde, un prichindel adorabil, ce mai. Daca as fi primit eu un catel l-as fi numit eu asa, dar cum nu am, si nu mai are farmec sa botez jucariile, iti recomand tie numele pentru puiul tau. Sa ma anunti cand invata sa vorbeasca. 😀

  5. Phuai ce mutră faină are!
    Eu i-aș spune Mufarin.

  6. Later edit: Căţă se numeşte, de azi, Roman Mufarin! 🙂
    Roman, pentru că frate-meu e obsedat de Chelsea – Roman Abramovici – etc.
    Mufarin e numele din partea mea, thanks to Cypress 😉

  7. Numai să nu mă iei la palme la viitorul Schimb de Cărți :))

  8. Mircea Budean

    Acum o fi el micut, dar cand va fi mare… cum sa-l cheme ca si cum ar avea 2 saptamani. Deci eu zic sa te gandesti si la viitorul lui… Cum o sa mearga el la cateluse sa zica ca il cheama Pufarin sau chestii din astea nasoale.

    De asta eu propun: Spike, Butch

  9. Iti las mai multe variante sa ai de unde alege: Usturoi, Păstaie, Bilă, Muc, Hantzu, Svasty, Macaroană…

  10. Noah bine… ce zici de Găluşcă?

  11. Ce mai face Galusca Mufarin zis Trompy????????

  12. chiar are fatza de *Mufarin* =))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *