Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Nu se poate cu de toate!

Oct
28

Fost-am vineri seara la spectacolul lui Tudor Gheorghe (Nu se poate cu de toate), dedicat în întregime maestrului Caragiale (căci suntem, nu-i aşa, în anul de graţie al domniei sale!). Pare întotdeauna interesant de urmărit un astfel de spectacol, nu-i aşa? Cel puţin când “beneficiază” de prezenţa unui nume atât de cunoscut, care nu mai are nevoie de nicio prezentare… Pentru început, aflaţi că biletele s-au epuizat cu 2 săptămâni înainte de spectacol (deşi preţul era cuprins între 60-80 lei). Ăvcors, erau câţiva doritori mai “insistenţi” care şedeau în poarta teatrului, doar-doar s-o găsi careva să le vândă vreun bilet. Cea mai tare fază a fost când un domn, însoţit de o doamnă, a început să-şi ceară scuze că nu mai poate, dar trebuie să plece (“Mă urăsc pentru asta, crede-mă, dar nu am dispoziţia necesară!). Şi hop, doi de la coadă au cumpărat rapid biletele. Acuma, între noi fie vorba, sigur era ceva meci mai important de văzut, că nu cred că e vreo dispoziţie specială pentru Tudor Gheorghe, dar mă rog – fiecare cum poate.

Deşi anunţat pentru ora 19, a-nceput la şi 10, că deh, orădenii-s întârziaţi chiar şi la Tudor Gheorghe. Bine, bre, când dai atâta pe bilet, îţi permiţi luxul de-a te trezi cu uşile închise în faţă doar pentru că nu ţi-ai găsit rochia mov cu paiete roz de ocazie? Honestly, now… Evident că au intrat unii şi mai târziu, deranjând o parte din spectatori.

Acum, despre spectacol. Cei ce nu ştiau la ce vin, probabil au rămas surprinşi – a fost conceput ca un spectacol dedicat poeziei lui Nenea Iancu -deci multă vorbăraie şi prea puţine cântece (lucru care, de altfel, nu m-a deranjat, ca s-o zic p-aia dreaptă!). Momentele s-au succedat frumos, ba un cântec, ba o scrisoare spusă cu atâta drag şi talent, de ziceai că-i fix Caragiale pe scenă. Mie-mi plăcu! 🙂

Singurul lucru pe care l-aş nota cu minus (unde chiar a mers ca uns moto-ul spectacolului) a fost intervenţia cu privire la unguri. Come on, nenea Tudor, vii la Oradea şi te-apuci să-i vorbeşti de rău pe unguri? Acuma, asta chiar nu se face, părerea mea. A fost un moment poate neinspirat, căci am şi sesizat unele priviri suspecte prin sală. Dar momentul a fost depăşit, şi vorba dramaturgului, dacă-i bal, bal să fie!, iar maestrul rapsod s-a retras în plină glorie, acoperit de aplauzele şi bliţurile unui public orădean primitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *