Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

N-am fost în veci adepta preluării de sărbători străine. Nu sărbătoream niciodată Valentine’s Day, fie că mă prindea 14 februarie în relaţie sau nu, ca să nu mai zic de Halloweeen sau Thanksgiving Day. Pentru sărbătorile astea, ale străinilor (sau DA, ale americanilor), avem foarte bune corespondente româneşti, cu tradiţiile noastre străbune, dar care nu mai sunt atât de atrăgătoare pentru tineretul din ziua de azi.

Până la urmă, comercializarea asta intensă a sărbătorilor n-a făcut decât să acorde oamenilor un prilej în plus (dacă mai aveam nevoie) să se-adune şi să petreacă. Evident, avem petreceri tematice pentru evenimentele acestea, toate cluburile sau mall-urile se dau în vânt s-aducă lume cât mai pestriţă şi să facă tămbălău cu sclipiciuri colorate. Da’ e bine, pentru că ne place să petrecem, cu tot ce implică acţiunea respectivă.

Anul acesta e prima oară când m-alătur şi eu zgomotosului, coloratului şi terifiantului Halloween. Deşi pentru mine va fi doar zgomotosul şi coloratul Halloween, pentru că v-am mai povestit că nu mă dau în vânt după horror-uri, au contraire. Şi ca să m-asigur că mă costumez, mi-am închiriat 2 costume, ca să fiu foarte sigură că nu scap. O să fiu fie zână (cu o pălărie absolut minunată), un costum mov şi roz cu trandafiri şi sclipici, combinaţie foarte efervescentă, vă asigur, fie am de ales să fiu o asistentă. Sau doctoriţă, nu prea-mi dau seama după ustensile care din cele 2 le foloseşte mai exact. Oare o să fiu prea-prea dacă le-aleg pe-amândouă?… Copilul american din mine tare s-ar bucura… :))