Muschetari, încotro?

Saturday, November 26, 2011
the-three-musketeers

Azi, o povestire din ciclul de-ntâmplări vesele “They don’t make ‘em like they used to!”. Mi se-ntâmplă destul de des să merg la filme la cinema, şi nu să le văd acasă (asta în cazul filmelor noi), pentru că-mi place să cred că pot să susţin, chiar şi cu puţin, industria filmului. Aşadar, mă bucur când mai aud de câte-o ecranizare din copilărie – cel mai recent caz a fost cel cu “Cei 3 Muschetari” (2011), la care m-am dus pentru că am vrut să revăd, cum ziceam, o poveste frumoasă pe care-am citit-o cu mult drag, acum ceva vreme.

E o problemă când socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, dar parcă doare şi mai tare când vrei să te simţi bine la un film pe care l-ai adorat în copilărie. Evident, fiind în 2011, când moda e să le facem pe toate 3D, ne conformăm, right? Mă aşteptam la o aiureală din start, de când am văzut afişul – deşi cred că ei sperau că banii vor intra din încasări, lumea pică la poveşti din astea (eu sigur am picat). M-am trezit într-o aventură 3D cu nişte muschetari ninja, care erau prea-prea faţă de cum mi i-am imaginat eu, şi nişte nave zburătoare, ceva de speriat. OK, sunt de acord cu “licenţele”, da’ de-aici până la  a deforma povestea în aşa hal încât copilul să nu mai ştie care-i adevărul, cred că e ceva de mers. Cu siguranţă, dacă n-aş fi citit cartea, aş fi afirmat că e un film nemaipomenit, şi că wow!, ce vizionar a fost Dumas – or, adevărul e total altul. Înţeleg că unele filme diferă de carte tocmai pentru a fi comerciale (celebrul caz al “Breakfast at Tiffany’s” – cartea se sfârşeşte prost, filmul e cu happy-end), da’ de-aici până la a-i pune lui Dumas nave cu aer, care plutesc, şi un război care sparge turnul Londrei… plus alte câteva goofs pe care le-am descoperit pe IMDB, parcă-i prea mult. Oricum, s-a văzut la încasări că filmul nu prea are ce căuta în cinema-uri, l-a vândut mutra lui Orlando Bloom mai exact. Aştept să văd şi alte “re-ecranizări” cât de bune or să fie… ca să ştiu dacă să mai menţin obiceiul de-a plăti bilete sau nu!…

3 Comments

  1. Marius I. says:

    Partea proasta… cred ca urmeaza si o continuare [ la cum se termina ]

    1. Ioana S says:

      Da, mă gândeam şi eu la varianta asta…

  2. Joynt says:

    Au mai fost si alte… parodieri anglo – saxone, pe urmele lui Dumas Tatal… Adevarat cu ,ce vizionar ar fi fost Dumas ‘! Mai mult chiar, lipsind in carte scenele false ale filmului si negasindu-le ( DACA o va deschide si va citi – cautand SHOCK-ul ) publicul video inclinat pe fantasmagorii va veni sa vada…the up-dated action : Four musketeers. Ninja. Cool !

Leave a Reply