Militărie, te halesc! sau despre Biloxi Blues-ul orădean

Friday, October 28, 2011

Astăzi am să scriu despre piesa de teatru care-a rupt gura târgului orădean – alta decât mega-succesul “Scripcarul pe acoperiş”, încă de la lansarea sa oficială (în cadrul Festivalului de Teatru Scurt). E vorba despre un spectacol frumos, despre un subiect cam “touchy”, la care sincer – nu mă prea pricep – armata. Da, probabil c-aţi ghicit, e vorba de spectacolul “Biloxi Blues”, în regia lui Ovidiu Caiţa, care-a primit Premiul special al Juriului la FTS.

Câteva cuvinte despre subiect: în Biloxi Blues sunt prezentate fragmente din experienţa militărească a lui Eugene Morris Jerome, personajul central al trilogiei din care face parte această piesă (celelalte 2 sunt “Brighton Beach Memoirs” şi “Broadway Bound”). Ne aflăm în SUA, în frumosul oraş Biloxi, din Mississippi, în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial. Compania din care face parte Eugene este trimisă la instruire, pentru a fi pregătită de lansare în Germania hitleristă. Responsabil de pregătirea lor intensivă este Sergentul Toomey, cel ce se va distra cu noii recruţi, făcând ca experienţa armatei să fie una memorabilă. Un veteran din Primul Război Mondial, supravieţuitor purtător de o placă de metal în cap, el e cel ce va sculpta în personalităţile tinerilor băieţi, dând dovadă de multă cruzime, răutate, violenţă, sau luând decizii lipsite de logică, spre nedumerirea “boboceilor”.

Piesa “Biloxi Blues” a fost pusă în scenă în regia lui Gene Saks la Teatrul Neil Simon de pe Broadway, unde, în perioada mai 1985 – iunie 1986, a înregistrat un număr de 524 de reprezentaţii. În 1985 a obţinut trei Premii Tony: pentru cea mai bună piesă, pentru cel mai bun actor (Barry Miller în rolul Arnold Epstein) şi premiul pentru regie. În 1988, scenariul a fost adaptat pentru marele ecran, unde s-a bucurat de un real succes de critică şi de public.

Din distribuţia spectacolului orădean, regizat de tânărul Ovidiu Caiţa, fac parte: Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu, Şerban Borda, Florin Silaghi, Alexandru Rusu, Adela Lazăr şi Richard Balint. Ce pot să vă spun despre ei? Dacă e să-ncepem cu cele drepte, un mare rol e făcut de Ciprian Ciuciu – un foarte credibil Arnold Epstein, intelectualul ce refuză să se supună unor reguli barbare doar pentru că-s instaurate în numele sfânt al disciplinei. Mi-a plăcut foarte mult de Pavel Sîrghi, e un Seldrige palpabil, Răzvan Vicoveanu e timidul Eugene sau Şerban Borda, care parcă toată viaţa şi-a petrecut-o în armata lui Richard Balint. Cât despre Toomey, chapeau, monsieur! Încă un rol bun bifat de talentatul actor al Teatrului din Oradea. Totuşi, trebuie menţionată şi atingerea feminină, foarte reconfortantă, a Adelei Lazăr, în rolul multitalentatei Daisy. Îndemnul final: mergeţi să vedeţi Biloxi Blues. E un spectacol foarte bun, un suflu nou, tineresc şi îndrăzneţ, adus Teatrului proaspăt mutat în casă nouă! ;))

12 Comments

  1. Zmole Mihai says:

    Eu am bilete, deci… Dar ca veni vorba. spusesi ca nu intelegi metodele crude si injuste ale sergentului Toomey. Eu le inteleg. e nevoie, pana la urma, de o lipsa de logica in armata, altfel s-ar duce totul naibii. Trebuie sa strunesti o haita de zacaminte de testosteron, si sa o faci bine. Astia (soldatii) o iau razna daca nu le dai de lucru, si daca o iau razna tre’ adusi pe calea cea buna. Cum, facand din ei o turma, nu individualitati. Pacat ca nu se fac piese de teatru bazate pe instructia din legiunea straina.

    1. Ioana S says:

      Nu, n-am zis că nu înţeleg metodele crude şi nedrepte ale lui Toomey: soldăţeii sunt cei care nu găsesc logica în instrucţie. La ce-ai scris tu, sunt de acord cu tine: trebuie instruiţi, căci altfel… >:)

  2. Oana says:

    N-am vazut piesa, n-am citit despre ea…extrapolez…subiectul n-are cum sa nu produca succes, la public, la ocupatul de locuri, la pusul pe ganduri.Simpatizam, am fost cu totii pusi in situatia celui marunt, neputincios, furios ca nu are incotro decat sa se supuna unor reguli aberante pentru un bine mai presus de el sau un rau inevitabil.Am fost cu totii sugrumati de rovolta, am dat pe afara de furie si totusi am tacut…Si dupa ce i-am plans destul de mila celui micut, sau noua, de fapt, ne punem si in situatia zbirului, ca doar ce ar fi putut sa faca, cum ar fi putut sa procedeze sa nu lase rani prea adanci in mintea, sufletul, trupul celui din fata lui?! Unele ”rele” nu pot fi evitate, cele mai bune metode sunt cele bazate pe constrangere, coercitie…rezultatele si evolutia o dovedesc oricat de cinic si dureros ar suna.
    Deci intentionez sa merg sa-mi confirm pseudofilosofarea.

  3. Faustino says:

    Sa stii ca aceasta postare a ta , ma face sa imi doresc sa merg la aceasta piesa.Pare a fi o piesa de teatru foarte ,foarte frumoasa.Cu siguranta sala va fi plina , iar in aceea sala plina mi-as dori sa fiu si eu.

  4. Miri says:

    Let me give it a try :)
    N-am citit piesa, dar tin minte filmul inca de cand eram micuta – fratii mei s-au uitat intr-o seara la el cand mergea la televizor, prin perioada in care cel mai mare dintre ei urma sa fie inrolat (pe vremea aia armata era inca obligatorie). Si tin minte cat misto am facut de frate-meu cand am vazut ce pedepse primeau “bibanii” :D
    Anyways, am revazut filmul recent, de data asta cand a venit Tudor Chirila cu piesa in turneu la Oradea si n-am ajuns nici atunci la reprezentatie.
    Vreau sa vad piesa ca sa-mi aduc aminte de Big Brother si misto-urile pe care era obligat sa le indure cand mergeam in vizita la cazarma si pt ca vreau sa vad faza asta in romaneste: http://www.youtube.com/watch?v=FVNDI2IaUeo (ho, yes, ho sir, etc :))).
    True Story!
    THE END! :)

    1. Andrea says:

      Miri, îţi garantez că vei râde (aproape) non-stop. Am văzut piesa de două ori dar aş revedea-o din nou! Enjoy it!

      1. Andrea says:

        P.S. Fac lobby pentru Miri :))

  5. Alexa says:

    Adevarul e ca intotdeauna am fost fascinata de lumea teatrului, in sensul ca imi doream mai mereu sa vizionez piese de teatru, poate datorita faptului ca nu am fost inzestrata cu talentul necesar de a ma afla de partea cealalta a cortinei.
    De ce mi-as dori sa merg la Biloxi Blues?In primul rand deoarece doresc sa imi confirm mega-succesul piesei, esenta ei este fenomenala,afisul este un starnitor de interes!
    Studiasem piesa pe calea internetului si cuvintele personajului principal citate intr-un articol mi s-au parut de-a dreptul..culminante:”Trei lucruri îmi propusesem pentru acest război: să nu mor, să devin scriitor şi să îmi pierd virginitatea”. Consider ca e o piesa ce trebuie vazuta!

  6. horia says:

    Militar instruit …caut reîmprospătarea amintirilor !

  7. Sipos Laura says:

    In primul rand ma bucur sa aud ca la fiecare spectacol e sala de teatru plina. Mai mult, azi cand am sunat la casa de bilete sa intreb de abonamente, doamna draguta mi-a spus cu bucurie ca trebuie sa imi fac rezervare de loc cu 2 saptamani inainte de spectacol… E bine ca se intampla acest lucru la noi in oras, asta arata ce fel de oameni suntem.
    In al doilea rand sunt bucuroasa sa vad ca preturile sunt super rezonabile… Vreau sa zic, ca deja ajunge sa fie mai ieftin sa mergem la teatru decat la cinema… :)
    In legatura cu biletele… Motiv mai mare decat, ca imi place teatrul, imi place sa merg la teatru, este o recreere pt mine si o relaxare, nu cred ca as avea, pt a primi biletele… :)

  8. remus says:

    dragut artiocolul, dar spectacolul e si mai fain
    te trece prin toate starile de la ras la plans
    si interpretare de nota 10

Leave a Reply

Pingbacks & Trackbacks

  1. Ornamente - Spectacol de poezie si muzica - Ioana Ştef - Pingback on 2011/12/15