Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Mi-am zis că mă las

Mar
18

Prolog: Se întâmpla ieri când, în avântul primăvăratic de a-mi înnoi garderoba, am intrat în câteva magazine de pe Corso în căutare de jeansi. Care, între noi fie vorba, sunt din ce în ce mai greu de găsit, mai ales dacă vrei să-i cumperi după sezonul rece, în care ai acumulat țesut adipos care să te protejeze de frig (care n-a venit, dar nu puteai să-ți asumi un astfel de risc). Am probat vreo 7 (ȘAPTE!!) perechi de blugi când în capul meu s-a pornit scandalul.

Ceea ce urmează trebuie să vă închipuiți că e un recital cu vocea Adei Milea (cam așa sunau Ioanele din capul meu), cu chitară și tamburină și neapărat o flașnetă. Era foarte distractivă cearta asta a Ioanelor (erau cel puțin 3 care făceau scandal: aia bună, aia rea și aia care vorbea doar ca să se afle în treabă). Redau mai jos frânturi din melodii.

Mi-am zis că mă la-as. De ciocolată, paste, chifteluțe, gyros, bomboane Raffaello, fudge și toate cele pe care le devoram în neștire.

Apoi, mi-am zis că mă apuc. De dans, sală, înot, alergat și urcat scări (nu lift).

Ca să fiu în formă să intru în jeanșii pe care-i vreau.

Baiu’ e că atitudinea asta de învingător (cel puțin în lupta cu kilogramele în plus) nu mă ține… și articole de genul nu mă motivează (care apar așa, pe nepusă masă în timeline-ul omului cu dileme, ca o făcută): 5 avantaje pe care le au femeile mai plinuțe. Păi cum, să nu vreau eu:

  1. fertilitate sporită
  2. longevitate
  3. sex-appeal
  4. copii mai inteligenți
  5. libido crescut

?

plus, bonus personal, țâțe mai ferme?!

Așadar revizuim decizia:

Mi-am zis că mă la-as. De dans, sală, înot, alergat și urcat scări (nu lift)…

Și oricum, jeansii sunt prea over-rated (zise vulpița).

One Response to Mi-am zis că mă las

  1. Pingback: Salata din gradina - Ioana Ştef

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *