Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

10 locuri de vizitat #dinromania

Jul
28

Asta cred că-i una dintre cele mai dificile lepşe din câte cunosc, şi-asta pentru că nu-s tare umblată prin ţară, spre nefericirea şi frustrarea mea. Lilişor mă provoacă de data asta, însă, după ce-a fost să redescopere România, ea are ceva-ceva de arătat, şi tare mă tem că o să trebuiască să-mi screm niţel cerebelul ca să-mi amintesc (din puţinele locuri vizitate) ce merită văzut, în opinia mea. Dar să purcedem:

10: Bucureşti: Casa Poporului – Arcul de Triumf – Parcul Herăstrău

În capitala ţării n-am ajuns decât de vreo 2 ori până acum, şi mi-a plăcut în ideea în care am mers de fiecare dată mult cu metroul – invenţie care mie mi s-a părut fascinantă (şi pe care aş vrea-o şi la noi). Am fost să văd Casa Poporului sau Parcul Herăstrău pentru o plimbare, şi-n rest, în sus şi-n jos pe străduţe necunoscute (încă de când eram cu fosta mea colegă de birou). Evident, nu mi-au plăcut câinii care mişunau non-stop peste tot, însă, trecând peste acest mic-mare inconvenient, capitala mi s-a părut faină, şi dac-ar fi să mă mut acolo, aş face-o doar pentru ploaia de evenimente culturale care are loc la ei.

09. Bihor – Şuncuiuş – Peştera Unguru Mare

Şuncuiuşul e locul preferat al bihorenilor când vine vorba de relaxare la „munte” (nu-i chiar zonă de munte, ci-s nişte dealuri mai înăltuţe, dar tot e fain). Eu am fost pentru prima oară anul acesta, de 1 Mai, la un Festival în aer liber, prilej cu care am vizitat şi Peştera Unguru Mare. E amenajată pentru turişti, şi e chiar frumoasă, păcat că n-am beneficiat de ajutorul unui ghid turistic – sunt sigură că sunt multe lucruri de spus despre ea.

08. Cluj Napoca: Cetăţuia – Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” – Bulevardul Eroilor

În Cluuuj am tot fost în timpul şcolii (adică a long-long time ago), să vizitez Grădina Botanică sau mai ştiu io ce – şi nu-mi amintesc foarte multe. Însă anul trecut, cu prilejul înscrierii la master, a fost altă poveste… am stat câteva săptămâni să tot descopăr Clujul. Mi-a plăcut, nu zic NU, dar m-a iritat la culme toată tura-vura cu dealurile. Şcolită în Timişoara (deci pe pământ plat), eram obişnuită cu câmpia – şi evident că mi-am cărat multe perechi de toace după mine. Să-ncerci să urci la Cetăţuie sau pe Piezişă cu tocuri – priceless! Dar cu toate astea, am supravieţuit, mi-am făcut prieteni mulţi noi, şi-a fost bine. Şi-n plus, în fiecare seară, pe Eroilor, şezând la taclale… Clujul mi s-a părut mult mai fain! PS: Tre’ să-i mulţumesc şi Domnului „Le General” pentru asta! 😉

                             

07. Bihor – Peştera Urşilor

Încă o atracţie şcolară exploatată la maxim (cred c-am fost de vreo 6 ori s-o vizitez, începând din grădiniţă). Povestea ei e una interesantă: a fost descoperită în 1975 în mod accidental, în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău. Curând, a fost amenajată pentru public, şi e una dintre cele mai frumoase şi interesante atracţii ale judeţului Bihor. A fost împărţită în 3 galerii, şi fiecare dintre ele e însoţită de câte-o poveste: Galeria Urşilor (cu resturi scheletice ale ursului de cavernă sau povestea formaţiunii din tavan care ar fi – zicea ghidul pentru amuzamentul copiilor – un urs prins în tava, încercând să scape), Emil Racoviţă şi cea a Lumânărilor. Are o lungime de 1,5 km. Iar eu, copil fiind, eram întotdeauna fascinată de stalactite şi stalagmite. Chiar merită! 🙂

*sursa foto: http://www.inromania.info/pestera-ursilor.html

06. Braşov – Piaţa Sfatului – Biserica Neagră – Cerbul de Aur – Strada Sforii

În Braşov am ajuns la insistenţele unei alte prietene foarte dragi, care m-a cărat cu ea să vedem concertul lui Tiziano Ferro de la Cerbul de Aur din 2009. Am prins vreme destul de răcoroasă, cu ploaie, dar tot am reuşit să vizitez câte ceva. Mi-a plăcut la nebunie arhitectura, am petrecut ore-n şir bătând străduţele încântătoare în căutare de obiective turistice. Din hop în hop am ajuns şi pe strada Sforii – iniţial construită în secolul XVII ca un coridor pentru a facilita munca pompierilor, aceasta a devenit una dintre atracţiile oraşului (unii afirmă că e cea mai îngustă stradă din Europa), iar lăţimea ei variază între 111 şi 135 cm. Evident, n-am ratat magnifica Biserică Neagră, care e, în fond, o marcă a Braşovului, şi cafenelele de pe lângă Piaţa Sfatului.

                      

05. Maramureş – Vişeu – Sighetul Marmaţiei – Baia Mare

Prin locurile acestea minunate de ţară n-aş fi ajuns dacă nu erau prietenele mele dragi, fostele colege de cameră din Timişoara. Maramureşul e un loc magic, în care tradiţiile se împletesc fantastic cu traiul cotidian. Acolo am luat prima mea gură de horincă cu miere, sau am gustat din delicioasele „pături” – mămăligă în straturi, cu slănină prăjită, brânză şi smântână. Tot acolo am fost la plimbare după ciuperci, sau hai-hui pe dealuri. A rămas, şi această zonă, în sufletul meu. Mulţumesc fetelor mele dragi!

                                                  

04. Oradea – Palatul Primăriei – Teatrul de Stat – Biserica cu Lună

Nu eşti orădean dacă n-ai vizitat măcar o dată obiectivele înşirate mai sus… Palatul Primăriei e o bijuterie arhitectonică realizată în stil neo-clasic la începutul secolului 20 după planurile cunoscutului Kalman Rimanoczy, iar de anul acesta se poate vizita şi celebrul turn cu ceas. Clădirea Teatrului de Stat are şi ea o istorie aparte: aceasta a fost construită într-un singur an (1899 – 1900) după planurile arhitectului Kalman Rimanoczy junior. Sala e dispusă pe 3 nivele, şi se consideră a fi o imitaţie la scală redusă a Operei Scala din Milano. Biserica cu Lună (sau Catedrala Adormirea Maicii Domnului – construită între anii 1784-1790) îşi poartă numele după un mecanism unic în Europa, amplasat pe turla bisericii: o sferă cu diametrul de 3 metri, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu, se deplasează după mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului.

                                             

03. Oradea – Palatul Baroc – Bazilica Romano-Catolică – Şirul Canonicilor

Construit în secolul al XVIII-lea, Palatul Baroc este o marcă a Oradiei, celebru în întreaga Europă datorită stilului baroc. Construcţie impunătoare, aceasta a găzduit până nu demult Muzeul Ţării Crişurilor, însă în anul 2009 acesta a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice. Alături de Bazilica din curtea palatului şi Şirul Canonicilor formează Complexul Baroc din Oradea. Construcţia cunoscută sub denumirea de Şirul canonicilor a fost realizată după concepţia episcopului Forgách Pál şi a servit ca locuinţă clericilor. Cele zece clădiri înşiruite, construite în diferite etape pe parcursul a peste 100 de ani (1750-1875), păstrează un aspect unitar datorită coridorului boltit, lung de 253 m, susţinut de 56 de stâlpi masivi.

                                                                 

02. Bihor – Băile Felix

Cu izvoare descoperite încă din antichitate, Băile Felix e cea mai cunoscută staţiune balneară din România, cu un nume destul de important şi peste graniţe. Cu o bogată bază de tratament, numeroase hoteluri şi piscine, această staţiune este locul preferat al orădenilor şi nu numai pentru un weekend de relaxare. Tot aici veţi întâlni şi deosebit de rara „nymphea lotus”, o specie de nufăr termal – special tocmai pentru că s-a aclimatizat spontan într-o ţară cu climă temperată, cum e România.

01. Timişoara – Domul Catolic – Piaţa Unirii – Catedrala Ortodoxă – Parcul Rozelor

Cine bea apă din Bega, nu mai pleacă de unde-a venit… (vorba asta mi-o zicea o dragă prietenă, şi uite – Timişoara a rămas în topul preferinţelor mele). E oraşul unde mi-am făcut studenţia, unde am cunoscut atâta şi-atâta lume minunată, am legat prietenii, ce mai, au fost 3 ani de pomină. Evident, am să vă-nşir şi câteva obiective turistice de bifat, dacă sunteţi prin zonă. Piaţa Unirii cu-al ei Dom Catolic: Piatra de temelie a fost depusă în 1736 şi lucrările au început în 1738. Prin decretul împărătesei Maria Tereza, domul a fost ridicat la rangul de primă biserică a Timişoarei, în 1756. Cea mai veche piaţă din Timişoara – Piaţa Unirii găzduiește importante obiective turistice precum Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Casa Brück, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Monumentul Sfintei Treimi, fântâna cu apă şi evident, porumbeii. Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cel mai mare edificiu religios din Timișoara, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul “Trei Ierarhi”. A fost construită între 1936 și 1940 și este un simbol al orașului. Iar despre Parcul Rozelor… cel mai frumos parc pe care l-am văzut: magnoliile şi trandafirii dau un farmec aparte plimbării prin parcul cel mai faimos din Timişoara. Musai să mergeţi să-l vedeţi. Ah, şi Scârţ! 🙂

         

18 Responses to 10 locuri de vizitat #dinromania

  1. Pe locul 1 trebuia sa fie:
    "01. Oradea – Stadion "Iuliu Bodola" – FC Bihor! " :>

  2. Mai am două obiective de atins 🙂

  3. Mai am ceva de atins.
    Pe la Turnul lui Stefan din B M nu ai fost ? sau la muzeul de mineralogie?

  4. Foarte frumoase locatiile !

  5. Istrate Dragos Alexandru

    Sighişoara Cetatea Medievală !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *