Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

hipMenu e în Oradea (p)

Sep
02

hipmenuIeri am participat, alături de pretini bloggeri, jurnaliști și patroni de restaurante din Oradea la o lansare de aplicație – hipMenu – cu ajutorul căreia poți comanda online mâncarea ta preferată din restaurantele orădene (e al treilea oraș unde funcționează aplicația, după Cluj-Napoca și Timișoara). 

Fiind o mâncăcioasă din fire, recunosc că am dat curs invitației instant – mi-am eliberat programul pentru o după-amiază petrecută într-o companie plăcută. Am aflat așadar că aplicația hrănește zilnic circa 1200 de clujeni, că are o creștere de 500% anual (?!), că e una neaoșă din Cluj, finanțată de o companie americană și că pozele sunt luate foarte în serios. Fac această precizare despre poze deoarece am înțeles că înainte de lansarea aplicației, fotograful a fost trimis pentru a poza meniurile restaurantelor care sunt disponibile pe aplicație (e clar, dacă vezi poza produsului, nu ți se face instant foame?). Și dacă tot vorbim despre cei de la care puteți comanda de pe aplicație, iată-i: Crinul Alb, Subway, Wok Express, American Grill, American Desserts (le-am trecut pe cele pe care le-am și testat) și mulți alții (în total 16 până acum – zic asta pentru că există planul de a-i aduce pe toți furnizorii pe platformă).

Partea care mi s-a părut foarte atractivă e cea cu comanda de grup – pentru companii cred că merge foarte bine – îți faci un grup alături de colegi și fiecare își alege ce vrea să comande, fără agitație, telefoane și alte răzgândiri. Când fiecare a decis, se finalizează comanda și urmează așteptarea…

După poveste ne-am bucurat de o degustare de vinuri, de improvizația la microfon a InkChef-ului Alex Hora (foarte emoționat :) ), și de o mostră de mâncărică. All in all, aștept să testez aplicația, pentru că mai nou am observat că există o lene în a găti – mai ales vara.

[later edit] Am comandat în această seară pizza de la Pizzeria Mamma Mia Don Felipe – a venit în mai puțin de o oră, foarte gustoasă (24 lei). Recomand!

hipMenu se poate descărca gratuit pentru iOS și Android (sorry, Windows phones).

3 Responses to hipMenu e în Oradea (p)

  1. Sper sa nu ma insel(n-am testat) dar parca mai e o aplicatie similara care functioneaza in mai multe orase.. si nu, nu vorbesc de cea care iti gaseste cel mai apropiat restaurant. Daca nu sunt informata bine, e greseala mea. Oricum, sper sa apara hipMenu si prin Bucuresti, chiar mi-ar fi de folos, mai ales cand tot stau sa ma gandesc ce sa mananc.

  2. Daca tot am evoluat atat in alte domenii, cred ca ne-ar prinde bine si mai multe astfel de aplicatii pentru a ne usura munca. Nu sunt o adepta a tehnologiei si prefer sa fac lucrurile intr-un mod mai natural, insa uneori chiar simti nevoia de ceva care sa-ti usureze treaba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *