Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

La Mulţi Ani, #Oradea!

Oct
12

Ajuns-am şi-n frumoasa zi de 12 octombrie, zi în care sărbătorim, oficial, ziua frumosului oraş de pe Crişul Repede. E ultima zi oficială de din Toamna Orădeană, zi ce va fi sărbătorită cu un concert folcloric ce va avea loc începând cu ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar invitată de onoare va fi Sava Negrean Brudaşcu (preţul unui bilet costă 10 lei).

Tot azi, începând cu ora 11, în Sala Mare a Primăriei Oradea va avea loc o şedinţă festivă, programul detaliat îl aveţi aici.

Acum, câteva cuvinte despre istoricul zilei de 12 octombrie în legătură cu Oradea: pentru noi, această zi are o dublă semnificaţie, referindu-se la 2 zile importante din istoria locală. Prima, 12 octombrie 1918 este redactarea Declaraţiei de la Oradea, document deosebit de important ce proclama independenţa românilor din Transilvania, iar cea de-a doua zi de 12 octombrie, 1944, de data aceasta, marchează eliberarea oficială a Oradiei de sub regim horthyst, o dată cu intrarea în oraş a trupelor româno-soviete.

Artificiile tradiţionale cu care ne-ncântă organizatorii Toamnei Orădene le-am văzut duminică, după ultimul concert în aer liber din Parcarea Independenţei, cel al trupei Zdob şi Zdub (foarte reuşite, de altfel). Aşadar, orădeni de pretutindeni, “La Mulţi Ani!” 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *