Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Jurnal de nuntă 4: Location, location, location

Feb
03

Oh, yes! A venit vremea. Nu, încă nu-i bridezilla la butoane, sunt tot eu, tot cu informații despre nuntă. Nu, în continuare nu dau lecții, ci împărtășesc din experiența proprie. Continui, așadar, al meu Jurnal de nuntă. Subiectul de azi: locația. Și da, am scris de 3 ori cuvântul pentru că, precum simpaticul Ahmed (The dead terrorist), pentru că e nu pot sublinia îndeajuns importanța ei.

Ești norocoasă dacă știi deja unde vrei să ții petrecerea (cum am fost noi – n-am căutat foarte mult, pentru că aveam o sală în minte). Singura problemă pe care o poți avea aici e disponibilitatea – sau cu alte cuvinte, te măriți când e liberă sala (cum a fost și cazul nostru). În unele cazuri, lista de așteptare poate fi și de 2 ani pentru data dorită. Și încă o chestie legată de dată – fiți cu băgare de seamă, mai ales dacă țineți la calendar. Aici, evident, mă refer la cei ortodocși – la miri, nu la proprietarii sălilor, deoarece nunți, mai nou, se fac și vinerea, și sâmbăta, duminica sau lunea. Și în zi de post, praznic împărătesc, oricând, oricum. Să nu descoperiți cu stupoare că sunteți programați de Rusalii și că e musai să schimbați data, să mai așteptați un an pentru următoarea dată disponibilă (cum au făcut unii, nu dau nume).

Câteva sfaturi în alegerea ei:

  1. Atenție la detaliile sălii – dacă sala are sau nu coloane (care-s destul de neplăcute), dacă e luminoasă (vrei să-ți arate bine pozele), unde e amplasat aerul condiționat (mai ales pentru nunțile de vară) cum arată băile, ce fel de mochetă e, cât de mare e ringul de dans (și unde e poziționat), unde e amplasată masa mirilor și ce fel de mese veți avea, ce fel de decorațiuni merg cu stilul sălii, cum arată scaunele, foișor (decorat sau nu), parcare pentru invitați.
  2. Meniul ales – sălile care se respectă planifică seri de degustare pentru miri, care sunt adevărate repetiții benefice. E important să știi că ai ales meniul în funcție de cum ți-a fost pregătit și asamblat și mai ales, că ai gustat din preparate – mai scade un pic din panică.
  3. Vezi ce conține meniul sălii – unii oferă și băuturi – ape, cafele, sucuri și bere, incluse în preț (unii la discreție, alții contra cost). Alte săli vă pun să plătiți ospătarii. Unii pun condiție – nuntă de sâmbătă, minim X meniuri comandate.
  4. Întreabă-i de disponibilitatea lor pentru ora de începere a petrecerii – și cât mai stau „după program”. Aici, dacă e sală între blocuri, verifică și cum e cu muzica dată tare – s-ar putea să dea mai încet seara. Totodată, fii atent și ce-ți permite – confetti, baloane sau alte nebunii (tot ei trebuie să curețe la final).
  5. Nu uita să semnezi contractul și să dai avansul – nu te baza niciodată pe „te-am notat în agendă”.

În mare, la ideile astea m-am gândit. Bineînțeles, orice completare e mai mult decât binevenită! Spor la căutat săli! :-)

2 Responses to Jurnal de nuntă 4: Location, location, location

  1. Sst , o voce-n metereze, ! Sa vada, sa va vegheze, luati si nasii in complot, ca voi mirii, visati tot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *