Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Gânduri aleatorii din concediu

Aug
01

Anul acesta am avut plăcerea unui concediu fabulos – două săptămâni în țara de care m-am îndrăgostit anul trecut: Franța. Dar nu în orașele mari, ci redescoperind frumusețea pitorească a satelor din Normandia și Bretania, cu prieteni dragi și povești.

Încep, așadar, seria articolelor despre minunata Franța, așa cum am văzut-o eu. Cum am văzut-o fie cocoțată din vârful unui castel medieval, sau de pe plaja din Saint-Malo, sau din minunatul Mont Saint-Michel. Cu sate mirifice, cu peisaje care-ți taie respirația, cu oameni frumoși, tacticoși, politicoși și amatori de frumos și sănătos. Nu degeaba a ajuns la mine articolul ăsta, în prima săptămână de vacanță, cu motive pentru care francezii au o viață tare faină… Am trăit pe propria-mi piele șampania la ceas festiv, pain-au-chocolat îngurgitate fără număr, brânzeturile cărora le-am pierdut șirul, gustatul stridiilor în piață, gătirea primelor midii sau untul care-a curs mereu în valuri – au dreptate oamenii care-au scris ce-au scris.

Sper doar să-mi pot aduna cât mai repede gândurile ca să-ncep să vă povestesc despre aventura franceză. În toată învălmășeala asta, să nu credeți c-am uitat cel mai important detaliu: protecția solară. Am fost secondată în tot periplul franțuzesc de către armata mea Farmec: cremele de protecție solară nu mi-au lipsit (nici de la munte, nici de la mare). Ba mai mult, pentru că amica mea franțuzoaică pe care am vizitat-o le adoră (le-a testat acum ceva vreme, când a fost în România), i-am mai pus și câteva cadouri – am comandat ofertele promoționale (care beneficiază și de transport gratuit, până în 31 august).

Toate ca toate, iar concluzia mea e mereu aceeași: m-aș muta acolo chiar de mâine (mai ales că Farmec livrează și în Europa!).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *