Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

FTS: ziua 2

Sep
28

Ziua 2 a trecut mult mai repede decât prima, poate şi pentru că deja eram mai obişnuită cu mersul lucrurilor. Fără probleme (mari, cel puţin), cu spectacole frumoase, impresionante chiar. A fost ziua teatrelor maghiare (excepţie făcând piesa celor de la Teatrul Odeon din Bucureşti, “Pyramus & Thisbe 4 You“, regizat de Dabija). Prah, cel cu care s-a început, a fost foarte apreciat de către public, unii decretând că sigur e un spectacol ce va câştiga ceva. Eu n-am apucat să-l văd, deşi Teatrul Maghiar din Timişoara asigura căşti cu dublare pentru doritori. Mea culpa că n-am întrebat.

Apoi, un spectacol care m-a impresionat peste măsură: “Decalogul după Hess“, al Companiei de Teatru din Arad – Compania de Teatru Aradi Kamarasinhaz (de Alina Nelega). Omul acela a dat naştere unui rol fantastic, eram gata să izbucnesc în aplauze din 5 în 5 minute. Un talent deosebit, o interpretare şi-o prezenţă scenică impunătoare. Cred, cu siguranţă, că va face impresie în faţa juriului. Spectacol în limba maghiară, însă avea subtitrare pentru necunoscători.

A urmat apoi piesa Teatrului Maghiar din Oradea, “Leonce şi Lena“, însă la acela n-am ajuns, deoarece se suprapunea cu piesa celor de la Nottara. Care mi-a plăcut, să zicem, dar nu m-a dat pe spate. 4 interpretări diferite a scenei cu Pyramus şi Thisbe din “Visul unei nopţi de vară”, o abordare comică – OK-ish. La final, căci ajungem şi-acolo, am fost plăcut impresionată s-aud că “Arta Pârţului” a fost în limba română, deşi era anunţat de Teatrul Maghiar din Timişoara, însă n-am ajuns la timp să-l prind pe tot. Cam atâtea despre ziua 2. Nu uitaţi, mâine avem premieră: Biloxi Blues, participarea Oradiei la Concursul din FTS. Grăbiţi-vă, biletele-s pe terminate! ;))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *