Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

FITS 2012 – note personale

Jun
04

Am rămas oarecum datoare cu restul de întâmplări de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, dar să nu credeţi c-am făcut-o intenţionat: tehnica mi-a pus o piedică drăguţă (mi s-a stricat încărcătorul de laptop în plin festival). Nici acum nu stau mai bine, dar enough with the bitching, I say! Aşadar, cea de-a doua zi de FITS a decurs ceva mai bine după dezamăgirile din prima: dimineaţa s-a dat startul Bursei Spectacolelor (singura din ţară, de altfel). În câteva cuvinte, Bursa Spectacolelor de la FITS e un eveniment deosebit, pentru că teatrele interesate de networking o pot face într-un mediu relativ drăguţ, pus la dispoziţie de organizatori (unde am avut parte de standuri şi prezentări ale instituţiilor/trupelor prezente). După-masa, am luat inspirata decizie de-a vedea spectacolul de improvizaţie al lui Silviu Purcărete (care-a fost şi premieră, apropo) – Călătoriile lui Gulliver (tot de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu). Un spectacol interesant (primul de-al lui Purcărete văzut de mine), care m-a fascinat şi intrigat deopotrivă. Nu ţin minte să se fi reliefat ceva anume din spectacol (excepţie fac doar cei doi şobolani giganţi realizaţi de Buhagiar, care mi-au rămas întipăriţi pe retină), dar ca întreg a arătat într-un mare fel (cel mai mult mi-au plăcut scena mesei şi cea cu omuleţii din cutie – cu siguranţă oamenii ăia au lucrat cu un mare nume în coregrafie, pentru că s-au mişcat absolut uluitor).

Cea de-a treia zi de Festival mi-a adus cea mai mare bucurie: un spectacol de teatru-dans absolut uluitor! Am văzut şi-un spectacol de-al sibienilor (“Eu, Rodin” – regia artistică Mihai Măniuţiu), de care-am fost relativ dezamăgită – noroc cu domnişoara dansatoare care-a mai salvat ceva, dar nu mi-a prea plăcut. Oi fi io mai specială, once more, dar am întrebat şi alţi oameni, şi se pare că nu-s singura. În fine, despre spectacolul de dans vreau să vă povestesc. Compania de dans Vertigo din Israel a lăsat o sală-ntreagă mută de uimire la vederea unei performanţe absolut ingenioase, ceva ce rar mi-a fost dat să văd până acum, în scurta mea incursiune prin lumea spectacolelor de teatru-dans. Spectacolul “Mana” din 1 iunie a fost mai mult decât o poveste, a fost ceva… hmm… mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Mă tem să nu cumva să diminuez din frumuseţea a ceea ce-am trăit în sală. O rutină de dans de o oră, cu sărituri şi sincroane pe care nu le credeam posibile. Adică mă gândeam c-or fi existând, dar nu ştiam dacă cineva a avut şi energia de-a le pune în practică. Ştiu doar că nimeni nu a făcut vreo mişcare cât a durat spectacolul, iar la final am tâşnit din scaun (ceva mai târziu după Nebuloasa, care şi-nainte de spectacol zicea: “OK, daţi-mă pe spate”), recunoscând că am văzut poate cel mai bun spectacol al FITS-ului de anul acesta. Vertigo a mai avut un spectacol în 2 iunie, “Null”, despre care a scris Nebuloasa.

Recunosc că dintre cele 4 spectacole văzute, cel de dans a fost cel mai bun, dar vreau să cred c-au fost şi alte producţii interesante pe-acolo. Pentru mine, primul contact cu ceea ce înseamnă FITS m-a bucurat, m-a întristat şi m-a amuzat deopotrivă. E bine că se-ntâmplă, e bine şi pentru cultura românească, dar şi pentru oamenii de rând (pentru că un festival trebuie să fie, in my humble opinion, făcut pentru oameni). E altceva, e ceva ce trebuie văzut de fiecare român, măcar o dată-n viaţă. Am zis!

2 Responses to FITS 2012 – note personale

  1. Pingback: Câteva gânduri după #FITS2015 - Ioana Ştef

  2. Pingback: Sibiul respira teatru. Si noi? - Ioana Ştef

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *