Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Fenomenul Fifty Shades

Feb
13

Șansele să nu fi auzit despre trilogia Fifty Shades sau despre filmul Fifty Shades of Grey sunt aproape nule, asta dacă nu locuiești în vreo peșteră sau în Coreea de Nord. #fiftyshades is trending in my newsfeed. Am auzit câte-n lună și în stele despre cărți. Ba că-s mommy porn, ba că-s numa’ bune pentru stârnit apetitul, ba că-s distractive, ba că te șochează, etc., încât, învățată de-acasă în cei 7 ani că nu e frumos să judec ceva ce nu cunosc, m-am pus pe treabă. Am dat gata cărțile în 6 zile (ca să vă faceți o idee – un total de peste 1640 de pagini – varianta Kindle, în limba engleză) – asta chiar înainte de apariția filmului, despre care vă povestesc azi. Pentru că da, tocmai m-am întors de la film, vizionat în avanpremieră, într-o sală unde nu aveai loc să arunci un ac, cu un public… hm… variat (majoritar feminin – de toate vârstele, aproape, și câțiva bărbați aduși cu japca).

E o poveste atât de simplă încât, dând pagină după pagină, mă tot întrebam unde e nebunia despre care vorbește toată lumea. Drept e că am oareșce training în domeniu, mi-am făcut inițierea cu Sandra Brown prin liceu (oh, the curiosity), cu aceeași motivație – n-ai cum să zici despre ceva că e nașpa dacă nu cunoști, tre’ să te convingi pe propria-ți piele. Când am aflat, ulterior, că personajul principal, Ms. Steele (ce nume porno!) e inspirat din insipida din Twilight, mai-mai că mi-a venit să scap cartea, pardon!, Kindle-ul din mână – pe-atât o disprețuiesc pe constipata aia, tot în cunoștință de cauză. Totuși, pentru o lectură contemporană (acțiunea se petrece în 2011, în SUA), parcă totul e mult prea rozaliu și parfumat – fata termină o facultate și vrea să lucreze într-o editură, e îndrăgostită de Londra și de clasicii literaturii engleze (o tot dă într-una cu citate din Tess of the D’Urbervilles – dacă era din Jane Austen am fi avut ceva în comun, măcar), dar nu are competențe de calculator și nici idei despre internet, și înjură absolut… ridicol (ce adolescent american zice-ntr-una Holy crap sau, mai rău, Double crap?!?!?! Oh, dar stai… e virgină – asta explică multe – sau nu?).

Ea îl cunoaște când se oferă să-l intervieveze pentru ziarul facultății, în locul colegei bolnave. Lui îi pică foarte tare cu tronc, și începe s-o urmărească peste tot, până la urmă dezvăluindu-și adevărata natură – de persoană interesată de… BDSM (da, v-am pus un link, poate sunteți și voi precum Anastasia și aveți nevoie de wiki ;-) ). Îi propune fetei un contract foarte… foarte amănunțit, și ea face ca orice fată normală – se-mpiedică precum găina din banc. Până spre finalul părții I, când fuge la sănătoasa, dându-și seama pe propria-i piele (la propriu) că omul e oleacă dus cu pluta și că poate vrea mai mult (decât kinky & painful fuckery). Toată cartea n-are prea multă acțiune în afara scenelor de… „dragoste”, el o ia pe sus cu bogățiile și ermetismul descris cu lux de amănunte, el are un vocabular… din nou, exotic (dar poate așa or fi vorbind cei multimiliardari, ce știu eu?!).

Am citit despre femei extaziate, despre bărbați care au citit cartea pe ascuns – absolut scandalizați de faptul că femeilor le-a plăcut (și implicit ei s-au bucurat de ceva mai multă acțiune… in the sack), despre șocul unora (wow, femeilor le place să facă sex!!!), despre șocul altora – de fapt, toate femeile vor în secret să fie biciuite (what the fuck is wrong with you, assholes?!), despre cum ar fi scris bărbații cartea, despre ce triumf pentru feminitate (o carte scrisă de o femeie despre o femeie fragilă în aparență, regizată de o femeie) e tot fenomenul ăsta, și câte și mai câte.

Concluzia: hai să nu ne mai scandalizăm. E o carte pur pentru distracție (aici e cronica mea preferată a filmului de până acum). Așa a scris-o și autoarea, hai să nu-i dăm noi mai mult credit decât merită. Iar filmul nu-i precum cartea. Puține scene steamy hot, nu cum mă așteptam (dovadă că Rated R e doar pentru a atrage oameni în cinematografe – scria cineva că în Franța filme d-astea se fumează pe la 12 ani). Se omit scene (aș fi vrut să văd cum se uită bărbații din sală la infama scenă a tamponului), se distorsionează evenimente, dar cred că are un merit față de carte – pe mine, una, m-a făcut s-o văd cu ochi mai buni pe mousy Anastasia (care nu mi-a făcut o impresie prea bună din carte – dar în film e o plăcere să o vezi roșind constant) și, partea cea mai nasoală, să-l văd pe el altfel (deși nu m-a deranjat să văd un corp gol bine lucrat – din contră). Oricum, a fost o surpriză plăcută. Dar ce mi-a plăcut a fost soundtrack-ul – la nebunie!

Azi, toată lumea o să explodeze cu păreri. Eu zic să ne iubim în continuare ca și când. Punct.

4 Responses to Fenomenul Fifty Shades

  1. Colour way, simple grey key.

  2. Se-atinge o baza otelita (de-aici putem sa zicem gri ? ) din frenezia zapacita (aici putem sa zicem tumba ? ) a unui cuplu care in chi, umbla ( sa afle ce incumba, putem sa zicem, fantezii ? ) intr-un consum de energii, spre sinergia mai fecunda ?

  3. -,,Da, monologa tremolo, Amor sever cu vino-ncolo, desigur fara violenta ca sagetez drept penitenta”.

  4. Adica mai banal, culoarea are cheia in gri-ul de cristal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *