Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Elita cu tenişi şi baston

May
25

Sunt atât de bucuroasă când aud că, din când în când, mai dă Domnul şi vine cineva să ne dea operă în Oradea, încât fac tot posibilul să fiu prezentă în sală. Şi cum s-a nimerit să primesc o invitaţie specială la event, m-am gândit că trebuie neapărat să-mi pun tocurile şi rochia de gală pentru o apariţie şi un spectacol de neuitat. Se juca “L’elisir d’amore”, a lui Gaetano Donizetti, operă în două acte, cu invitaţi de seamă, unul şi unul (printre care tenorul Jose Conception, soprana Roxana Bageac sau baritonul Molnar Levente). Regizorul a fost Horia Ballint iar dirijorul, nimeni altul decât Romeo Rîmbu (dirijor permanent al Filarmonicii din Oradea).

Despre spectacol, am doar cuvinte de laudă. Dar până la urmă, cine-s eu să vorbesc despre cum au cântat distinşii oaspeţi? Mie mi-au plăcut, au fost sublimi atât în interpretarea muzicală, cât şi în micile artificii de regie (îmi amintesc de scena în care fetele din sat “sar” pe Nemorino, pe care-l dezbracă, lăsându-l doar într-un body plin cu urme de ruj). Iar cei prezenţi în sală au răsplătit cu ropote interminabile de aplauze performanţele celor implicaţi în realizarea spectacolului. Bravo, encore une fois! 🙂

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc azi. Cum ziceam, m-am gătit de sărbătoare, într-atât eram de fericită c-am să ascult o operă care mi-e nespus de dragă, dar spre marea mea dezamăgire, am fost cam singura împopoţonată de pe-acolo. Ştiu cine face parte din publicul de filarmonică, dar m-am gândit că fiind o ocazie atât de specială, vom pune cu toţii mai mult accent pe înfăţişare şi aspect. Dar poate-s eu frivolă şi superficială, căci până la urmă, muzica-i pentru toţi, indiferent c-o ascultăm în tenişi sau tocuri de 12, nu-i aşa? Iar cum Oradea nu e foarte mare amatoare de acte culturale de acest gen, ei bine, nu mai trebuie să te mire că în public ai tot felul de oameni care mai de care mai pestriţi. Asta ca să nu zic că din cei ce au abonament la filarmonică, majoritatea sunt unguri şi nu români, cum am crede, deci poftim! Plus că rareori vezi public de vârstă mijlocie, sunt fie elevii de la Arte, fie pensionari…

Înainte de concert, m-am întâlnit cu o amică, căreia îi spuneam despre eveniment şi cât de mult aştept să văd minunea. Ea mi-a răspuns, şocată, că nu ştie că la Filarmonică se organizează concerte regulate, întrebând unde-şi fac oamenii ăştia reclamă, pentru că ea nu vede anunţuri nicăieri. Unde se promovează, cine ştie de ei, m-a întrebat. I-am zis că ajunge să mergi o dată, joia, la un concert, şi ei se îngrijesc să-ţi dea programul pe-ntreaga stagiune stabilit la marele fix, care rareori suferă modificări. E publicul clasic de filarmonică, cel care ştie mereu la ce vine şi e greu să intri în cercul ăsta strâns dacă n-ai intenţia s-o faci pentru a rămâne, nu doar ca pasager… E elita cu tenişi şi baston.

7 Responses to Elita cu tenişi şi baston

  1. ++ Calitatea spectacolului a fost una superioara atat la interpretare cat si la punerea in scena. Mi-au placut si mie micile artificii din regie (mai ales cand a fost inclus si dirijorul 🙂 )

    Din pacate la minus intra tot timpul aspecte legate de organizare si infrastructura:

    – nu a existat “subtitrare”. E destul de greu sa urmaresti un spectacol de opera daca nu intelegi dialogul. Muzica conteaza enorm, dar acest mic detaliu aproape ca o anuleaza.

    — balconul de la sala Filarmonicii e GROAZNIC. Se vand bilete la 25 de lei (adica mai scumpe decat in sala), iar cei din randul 2 nu vad nimic. Deci pe langa faptul ca nu intelegi piesa nu vezi nici punerea in scena

    – la public m-as lega in primul rand de faptul ca nu e educat la ce ar trebui sa se intample la un spectacol de opera. Nu sunt eu mare expert, dar se aplauda mult si cand nu trebuie.

    Aspectele astea adunate umbresc prestatia unor artisti la care nu ai ce sa le reprosezi si care exceleaza in ceea ce fac.

    P.S. – imi pare si mie foarte rau ca intr-un an de zile intr-un oras ca si Oradea se organizeaza doar un singur spectacol de opera. Eu sunt convins ca daca ar fi initiative se va gasi public si tocmai pentru ca sunt atat de rare. Eu unul am fost pana la Cluj pentru a vedea o opera. Sper ca pe viitor sa se organizeze si la noi mai des, doar ca as prefera la Teatru (nu stiu daca permite scena).

    • Şi eu am avut loc la balcon şi tot timpul a trebuit să jonglez: eram fie cu coatele pe balustradă, fie pe spate în scaun. Nu e tocmai plăcut. În rest, e cam cum zici tu… 🙁
      Ar fi minunat să dea operă la teatru, mai ales că sala permite un astfel de spectacol (există o fosă specială pentru orchestră sub scenă).

      • Poi si-atunci cine trebuie stresat sa organizeze?

        Mai tin minte ca s-a organizat un spectacol de opera la CC acus vreo 3 ani si sala a fost plina.

        • Pentru a veni la teatru trebuie închiriată sala şi mutată orchestra cu toate catrafusele. Evident, o mai bună promovare, dar nu cred că sala n-ar fi plină…

  2. Sunt convinsă că ar veni lumea la operă şi că n-ar fi o atât de mare bătaie de cap organizarea spectacolelor la teatru, doar interes să fie. Şi sunt de acord că e necesar un ecran pentru subtitrare, altfel e greu de urmărit un spectacol pe care nu-l cunoşti extrem de bine.
    Când mi se face dor de operă, îmi iau o prietenă şi dăm o fugă până la Cluj, dar crede-mă că-i destul de aiurea sa porneşti înapoi spre casă la 12 noaptea. Deşi merită. La Cluj au un ecran cu leduri montat deasupra scenei (pentru subtitrare) şi foarte uşor de urmărit, indiferent unde stai în sală.
    Ce să spun? Ne rămâne doar să sperăm la vremuri mai bune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *