Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Dredd – Ziua Judecăţii

Nov
20

Am fost la filmul ăsta luni seara, şi de-atunci mă tot gândesc ce-aş putea să vă povestesc despre DREDD. Că nu-i un film de femei sau unul de desene animate (cum ar crede unii, sîc!), asta vă pot spune de la început. Are mult sânge, foarte mult sânge şi focuri de armă. Comparabil cu Scarface (la fel de rău mi-a fost la stomac şi după filmul ăla, deşi n-am rezistat tentaţiei şi m-am uitat la tot). Ah, da – pe Cinemagia scrie că-i interzis sub 18, cei de la Cortina sunt oleacă mai îngăduitori şi pun un N15.

Aşadar, Dredd – Ziua Judecăţii. Din câte-am înţeles, e un fel de remake după filmul Judge Dredd, care deşi l-a avut pe Stallone în rol principal, tot n-a reuşit să impresioneze critica de specialitate, lucru pe care filmul din 2012 îl face cu succes, aş zice (procentaj de 82% pe RottenTomatoes şi 7.6 pe IMDB). Să revenim, dar! Suntem în America, într-un viitor sumbru. Toată coasta de Est e un singur oraş – MegaCity One, cu 800 de milioane de oameni ce trăiesc în ruinele lumii vechi, printre mega-structurile lumii noi. Singurii capabili să facă oarecum ordine în tot acest haos sunt Judecătorii, ultimii reprezentanţi ai unui sistem legal. Aceştia au dreptul să judece şi să execute criminalii instant (iată, deci, oamenii din viitor sunt mult mai eficienţi în ceea ce priveşte timpul). Răspunzând unui apel din PeachesTower, o mega-structură de 200 de etaje, judecătorul Dredd intră într-o capcană ce-i poate fi fatală. Deşi iniţial investighează un caz de triplă omucidere, lucrurile iau o întorsătură dramatică atunci când aleg să se confrunte cu mintea criminală ce domină întreaga structură: Ma-Ma (o fostă prostituată care şi-a omorât peştele şi a preluat, încet, controlul asupra afacerii şi asupra structurii – care fabrică acum un drog periculor, Slo-mo). De ajutor în tot acest haos, în care clădirea e închisă şi oamenii toţi sunt împotriva lor, vrând să-i livreze pe tavă lui Ma-Ma, e un recrut aflat în prima zi de muncă, Cassandra Anderson.

Ce mi-a plăcut la film (totuşi, n-a fost numai cu sânge şi focuri de armă) au fost efectele 3D… Împuşcăturile au fost ridicate la rang de artă dacă stai să le vezi în slow motion, atât pot să vă spun! Şi am pregătit un concurs pentru voi: dacă vreţi să mergeţi la film, aflaţi că ofer 3 invitaţii* duble celor interesaţi. Trebuie doar s-aveţi peste 18 ani (zic eu!), şi să-mi spuneţi de ce aţi vrea să mergeţi la un astfel de film sângeros şi violent.

*Invitaţiile sunt pentru Cinema Cortina din Oradea Shopping City, şi sunt valabile de luni până joi, atâta timp cât filmul rulează la cinema. Eu voi desemna câştigătorii vineri dimineaţa.

7 Responses to Dredd – Ziua Judecăţii

  1. Imi place mult genul acesta de film, si din cate ai povestit pare a fi super 😀

  2. Impuscaturi, mai ales 3D…vreau sa il vad 🙂

  3. Ioana dragă, eu aş vrea o invitaţie tocmai pentru nu vreau să văd filmul. Mi-aş putea trimite soţul împreună cu un prieten şi-aşa aş scăpa de vizionarea unui film sângeros, la care altfel aş fi târâtă cu cruzime.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *